Mirosul distorsionat sau parosmia, o problemă frecventă la cei care au avut COVID

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Majoritatea oamenilor ştiu că un simptom frecvent al COVID-19 este pierderea mirosului sau anosmia, acesta poate dura săptămâni sau chiar luni de zile. Din ce în ce mai des însă, cei care s-au recuperat dezvoltă ulterior un alt simptom dezorientant: parosmia sau un simţ al mirosului distorsionat.

COVID-19 nu este singura cauză, leziunile la cap şi alte tipuri de infecţii pot, de asemenea, să o declanşeze parosmia, dar SARS-CoV-2 pare deosebit de priceput în a declanşa această confuzie senzorială, potrivit The Guardian.

Potrivit unui studiu internaţional recent, aproximativ 10% dintre cei cu pierderea mirosului legată de COVID-19 au prezentat parosmia imediat după apariţia bolii, iar acest procent a crescut la 47% atunci când respondenţii au fost intervievaţi din nou şase sau şapte luni mai târziu.

Pe baza estimărilor actuale privind infecţia, cercetătorii au calculat că ar putea exista 7 milioane de persoane din întreaga lume cu parosmie ca urmare a COVID-19. „Acest lucru este la o scară pe care nu am mai văzut-o până acum”, spune dr. Duika Burges Watson de la Universitatea Newcastle, care a studiat impactul psihologic al parosmiei.

Şi nici nu este doar o problemă a nasului. „Poate avea un impact profund asupra calităţii vieţii tale, de la modul în care mănânci, la modul în care socializezi sau te implici cu alte persoane semnificative, până la nivelul de a te simţi în siguranţă când ieşi din casă sau nu”, spune Watson.

Lesley Matthews, în vârstă de 52 de ani, din Bolton, şi-a pierdut simţul mirosului după ce a contractat COVID-19 în ianuarie. Acesta a început să revină în august, dar majoritatea articolelor de toaletă şi a produselor alimentare au un miros străin pentru ea.

Miros distorsionat la cei vindecați de COVID

„Am două mirosuri principale distorsionate. Primul este un miros de tip chimic care este prezent în majoritatea articolelor de toaletă şi a băuturilor carbogazoase. Toate parfumurile şi aftershave-urile au acelaşi miros dezgustător, ceea ce face ca până şi trecerea pe lângă oameni la cumpărături să fie intolerabilă”, spune ea. „Al doilea este ceea ce nu pot compara decât cu mirosul îngrozitor al scutecului unui bebeluş. Toate cărnurile, gătite sau nu, au acest miros, împreună cu tot ceea ce se prăjeşte, se frige şi se prepară”.

Restricţiile alimentare şi pierderea în greutate sunt frecvente în rândul celor cu parosmie, spune Watson: „Alte persoane încep să mănânce în exces, deoarece simţul modificat al mirosului le lasă un sentiment de nesatisfacţie după mese”.

De asemenea, este frecventă şi o percepţie alterată a mirosului corporal, atât al propriului corp, cât şi al altor persoane. „Acest lucru poate duce la o pierdere a intimităţii sociale, fie pentru că eşti prea speriat pentru a fi în compania altora, fie pentru că descoperi că societatea altora îţi declanşează parosmia”, spune Watson. „Am văzut cazuri de oameni care au simţit că trebuie să îşi părăsească partenerii pentru că nu puteau suporta mirosul lor. Cum îi spui persoanei pe care o iubeşti că ţi se pare dezgustător mirosul ei?”.

Unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-a întâlnit recent a fost cel al unei persoane a cărei parosmie a fost declanşată de mirosul de aer proaspăt. „Literalmente, nici măcar nu se putea mişca dintr-o cameră în alta din casa lor. Dacă ieşeau afară, simţeau că mirosul dezgustător al aerului impregna totul”.

Vestea bună este că oamenii de ştiinţă încep să desluşească mecanismele moleculare ale parosmiei, ceea ce ar putea duce, în cele din urmă, la modalităţi mai bune de tratare a acesteia.

Pe peretele cavităţii nazale, la aproximativ 7 cm în spatele nărilor, se află o membrană subţire presărată cu celule specializate numite neuroni senzoriali olfactivi, care captează moleculele de miros din aerul pe care îl inspirăm şi îl expirăm şi trimit semnale electrice către zona creierului care procesează mirosul.

COVID-19 și afectarea unor neuroni

Infecţii precum COVID-19 pot afecta aceşti neuroni. Principala teorie actuală este că, pe măsură ce aceştia se regenerează, pot apărea erori de cablare şi semnalizare dezordonată, ceea ce duce la parosmie.

„Dacă există ceva în neregulă cu întregul lanţ de comandă între nervii olfactivi, atunci creierul nu poate primi un semnal complet”, spune Chrissi Kelly, fondatoarea organizaţiei caritabile AbScent pentru pierderea mirosului, care a suferit de parosmie de când a dezvoltat o infecţie sinusală în 2012. „Atunci se întâmplă ca aceşti oameni să raporteze mirosuri ciudate pe care nu le pot descrie cu adevărat, care sunt greu de identificat”.

Factorii declanşatori variază de la o persoană la alta, dar multe dintre aceleaşi substanţe apar adesea: cafea, carne, ceapă, usturoi, ouă, ciocolată, gel de duş şi pastă de dinţi.

Cercetări separate efectuate de dr. Jane Parker de la Universitatea din Reading şi colegii săi, și citate de Mediafax, încep să facă lumină asupra motivelor pentru care aceste substanţe sunt atât de problematice. În cadrul unor experimente recente, aceştia au descompus aroma cafelei în părţile sale moleculare constitutive şi le-au trecut sub nasul unor persoane cu parosmie şi al unor voluntari neafectaţi.

Acest lucru a arătat că parosmia nu este legată de capacitatea de a mirosi a unei persoane. Mai degrabă, există anumiţi compuşi care evocă sentimente de dezgust la multe persoane cu parosmie, dar pe care persoanele neafectate tind să le descrie ca fiind plăcute. Mulţi conţin sulf sau azot, deşi nu toţi aceşti compuşi sunt factori declanşatori. De asemenea, aceştia tind să fie detectaţi de nasul uman la concentraţii foarte mici.

Cel mai frecvent raportat declanşator în cafea a fost 2-furanmetanethiol, pe care participanţii neafectaţi l-au descris ca având un miros de prăjitură, de popcorn sau de fum. „Mulţi oameni [cu parosmie] au descris-o ca fiind doar cafea nouă, aşa miroase cafeaua mea acum”, spune Parker. „Alţii au descris-o ca fiind îngrozitoare, dezgustătoare. Nu au mai simţit niciodată un miros asemănător”.

Faptul că există un set comun de factori declanşatori sugerează că oamenii nu-şi imaginează neplăcerile pe care le experimentează. De asemenea, susţine ipoteza de cablare greşită. deşi, dacă acest lucru se întâmplă, se pare că nu e o întâmplare. Cercetările ulterioare pot determina de ce aceşti factori declanşatori provoacă un răspuns parosmic atât de puternic şi, eventual, pot informa un viitor tratament.

Cât poate persista parosmia

Deocamdată, Watson recomandă ca orice persoană care suferă de parosmie să scrie o listă cu toţi factorii declanşatori şi să o lipească undeva unde să o vadă şi ceilalţi membri ai familiei, astfel încât aceştia să o poată ajuta să evite aceste substanţe sau să găsească alternative. De exemplu, mulţi dintre compuşii pe care Parker şi colegii ei i-au identificat sunt creaţi în timpul reacţiei chimice care dă gustul distinctiv al alimentelor fripte sau prăjite. Tehnici diferite de gătit ar putea face ca aceleaşi alimente să devină mai puţin ofensatoare.

O altă întrebare fără răspuns este cât timp ar putea persista parosmia în cazul celor care se recuperează după COVID-19. „Persoanele care au avut-o înainte de Covid aveau nevoie de şase luni până la doi sau trei ani pentru a-şi reveni, deci este un proces lung”, spune Parker.

„Pentru unele persoane, anumite obiecte s-ar putea să nu miroasă niciodată exact aşa cum şi le amintesc, dar asta nu înseamnă că calitatea vieţii lor nu se va îmbunătăţi dramatic”, spune Kelly. „Trebuie să cauţi vindecarea şi o calitate a vieţii care să te facă să te simţi bine în legătură cu experienţele tale de zi cu zi”, spune ea. „Acesta trebuie să fie etalonul pentru recuperare”.