Home » Natură » Peste 300 de tarantule, scorpioni și gândaci uriași, confiscați pe aeroportul din Bogotá, Columbia

Peste 300 de tarantule, scorpioni și gândaci uriași, confiscați pe aeroportul din Bogotá, Columbia

Peste 300 de tarantule, scorpioni și gândaci uriași, confiscați pe aeroportul din Bogotá, Columbia
Credit foto: Departamentul de Mediu din Columbia
Publicat: 18.12.2021

Sute de tarantule columbiene, scorpioni și gândaci uriași care erau înghesuiți într-o valiză și care urmau să ajungă ilegal în Europa au fost confiscați recent de autoritățile de la Aeroportul Internațional El Dorado din Bogotá, Columbia.

Poliția de pe aeroport a observat valiza care aparținea unor cetățeni germani care intenționau să părăsească țara, iar agenții au alertat Ministerul Mediului, arată un comunicat de presă al instituției.

Apoi, autoritățile au confiscate peste 300 de animale aflate în 210 de recipiente din plastic pe care cetățenii germani le așezaseră între role de film. Recipientele conțineau 232 de păianjeni, tarantule și păianjeni Ctenizidae, 67 de gândaci uriași, un scorpion cu șapte pui și nouă ouă de păianjen, potrivit comunicatului de presă.

Ce riscă cetățenii germani?

Deși cetățenii germani au susținut că transportau artropodele în Germania pentru cercetare, aceștia nu au putut prezenta autorizațiile necesare pentru scoaterea animalelor de pe teritoriul țării.

Astfel, călătorii nu aveau permisele și licențele necesare pentru colectarea și transportul de artropode în Columbia, iar aceștia ar putea primi amenzi precum și condamnări civile și criminale pentru acțiunile desfășurate.

Credit foto: Departamentul de Mediu din Columbia

Oficialii au concluzionat că artropodele au fost colectate din nord-estul capitalei țării, în municipalitatea San Luis de Gaceno. Transportul ilegal a inclus indivizi din familia de scorpioni Buthidae, familia de gândaci uriași Blaberidae și familiile de păianjeni Barychelidae și Theraphosidae.

În septembrie, autoritățile columbiene au dejucat o altă operațiune ilegală de transport, după ce au confiscat 3.493 de înotătoare de rechin și 117 kilograme de vezici înotătoare (organ al peștilor osoși) care se îndreptau spre Hong Kong. Aeroportul din Bogotá continuă „să fie în centrul atenției atunci când vine vorba de contrabanda cu animale sălbatice”. Doar în anul 2021, oficialii au recuperate peste 11.000 de specimene, 7.058 dintre acestea fiind vii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum au ajuns tarantulele atât de răspândite pe Pământ. Cercetătorii au găsit în sfârșit explicația

Procesul de împerechere și reproducere al scorpionilor este de-a dreptul fascinant și uneori terifiant

Brazilia este invadată de scorpioni veninoşi, fără o posibilitate reală de rezolvare a infestării

O specie de păianjen confecționează „buzunare” din frunze pentru a prinde și mânca broaște mai mari

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle