Aisbergul A68, cândva cel mai mare din lume, a deversat peste 1,5 miliarde de tone de apă pe zi

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Aisbergul A68, care a fost cel mai mare din lume pentru o scurtă perioadă de timp, a deversat la apogeul topirii sale peste 1,5 miliarde de tone de apă pe zi.

Pentru a pune asta în context, cifra reprezintă de aproximativ 150 de ori cantitatea de apă folosită zilnic de toți cetățenii Regatului Unit, notează BBC.

Aisbergul A68 acoperea o suprafață de aproape 6.000 de kilometri pătrați atunci când s-a desprins din Antarctica, în 2017. Dar până la începutul lui 2021 a dispărut și odată cu acesta un trilion de tone de gheață.

Cercetătorii doresc în prezent să încerce să evalueze impactul pe care aisbergul A68 l-a avut asupra mediului.

Astfel, o echipă de la Universitatea Leeds a analizat toate datele din satelit pentru a calcula dimensiunile în schimbare ale gigantului pe măsură ce s-a mutat spre nord de la Continentul Alb, prin Oceanul de Sud și sus spre Atlanticul de Sud.

A existat teama că aisbergul A68 va eșua în ape puțin adânci

Acest lucru a permis grupului să evalueze ratele de topire diferite pe parcursul existenței de trei ani și jumătate a megabergului. Una dintre perioadele cheie a fost spre sfârșit, atunci când aisbergul A68 se apropia de climele mai calde ale Teritoriilor Britanice de peste mări din Georgia de Sud.

Pentru o vreme a existat teama că blocul uriaș s-ar putea bloca în zonele puțin adânci din jur, blocând rutele de hrănire ale milioane de pinguini, foci și balene.

Dar asta nu s-a întâmplat niciodată pentru că, după cum echipa poate demonstra acum, A68 a pierdut suficientă adâncime a chilei pentru a rămâne pe linia de plutire.

„Se pare că a atins pentru scurt timp platforma continentală. Atunci aisbergul s-a întors și am văzut o mică bucată desprinzându-se. Dar nu a fost suficient pentru a bloca A68”, spune autoarea principală, Anne Braakmann-Folgmann, de la Centrul Nerc pentru Observație Polară și Modelare al Leeds.

Aisbergurile gigantice tabulare sau cu vârf plat au o influență considerabilă

„Și cred că puteți vedea de ce în estimările de grosime. În acel stadiu, chila aisbergului era de 141 m, în medie, iar hărțile batimetrice (ale adâncimii) din zonă indicau 150 m. A fost la limită”, a adăugat coautorul și profesorul Andrew Shepherd.

Până în aprilie 2021, aisbergul A68 se spărsese în nenumărate fragmente mici care nu mai puteau fi urmărite. Dar impactul său asupra ecosistemului va fi durat mult mai mult.

Acum este cunoscut faptul că aisbergurile gigantice tabulare sau cu vârf plat au o influență considerabilă acolo unde ajung.

Aporturile lor de apă dulce vor modifica curenții locali. Și tot fierul, alte minerale și chiar materia organică colectate de-a lungul vieții lor și aruncate ulterior în ocean vor însămânța producția biologică.

„Credem că există un semnal foarte puternic”

British Antarctic Survey a reușit să plaseze niște planoare robotizate în vecinătatea A68 pentru a monitoriza condițiile înainte ca masa de gheață să dispară complet.

Datele preluate de la aceste instrumente și de la alte instrumente, deși nu au fost încă analizate pe deplin, dezvăluiau câteva caracteristici interesante, a spus profesorul de oceanograf biologic Geraint Tarling.

„Credem că există un semnal foarte puternic în schimbarea florei speciilor de fitoplancton din jurul A68 și, de asemenea, în depunerea efectivă a materialului în părțile mai adânci ale oceanului. Senzorul de particule de pe planor capta niște semnale foarte puternice de depuneri venind din aisberg”, a spus el.

Detaliile despre schimbarea formei A68 și fluxurile de apă dulce sunt incluse într-o lucrare publicată în revista Remote Sensing of Environment.

Vă recomandăm să citiți și:

Imagini extraordinare cu Vezuviu, „bomba cu ceas a Europei”, înconjurat de nori

Cercetătorii au descoperit specii marine cu diformități asociate unei deversări de petrol din 2010

Un sat de poveste din Italia a ieșit din nou la suprafață de pe fundul unui lac

Evitarea unor efecte nefaste ale încălzirii climatice asupra Africii ar fi posibilă prin reducerea cantității de raze solare