Holodomor, foametea care a făcut parte dintr-un amplu asalt asupra identității ucrainene

Holodomor a fost o foamete cauzată de om care a zguduit republica sovietică Ucraina între 1932 și 1933, atingând un punct culminant în primăvara anului 1933.

Holodomor a făcut parte dintr-o foamete mai răspândită în Uniunea Sovietică (între 1931 și 1934) care a cauzat, de asemenea, înfometare în masă în regiunile cerealiere din Rusia Sovietică și Kazahstan. Foametea ucraineană, însă, a fost mult mai mortală din cauza unor decrete și decizii politice care au fost vizat în mare parte sau chiar în principal Ucraina.

• ADN-ul neanderthalian ar putea fi cauza unor malformații cerebrale moderne
• Un studiu a infirmat o veche teorie despre Insula Paștelui

Cu scopul de recunoaștere a amplorii evenimentului, foametea dintre anii 1932 și 1933 este uneori numită și Holodomor, un termen derivat din cuvintele în limba ucraineană pentru „foame” (holod) și „exterminare” (mor).

Care au fost cauzele foametei?

Originile foametei au constat în decizia liderului sovietic Iosif Stalin de a colectiviza agricultura în 1929. Echipe de agitatori din cadrul Partidului Comunist au forțat țăranii să renunțe la terenurile lor, proprietățile personale și uneori chiar locuințele de la ferme colective, iar apoi au deportat așa-numiții chiaburi (țăranii mai înstăriți), precum și orice țăran care se opunea colectivizării în sine. Astfel, colectivizarea a dus la o scădere a producției, dezorganizarea economiei rurale și o penurie de alimente. De asemenea, colectivizarea a declanșat o serie de revolte ale țăranilor, inclusiv rebeliuni armate, în unele regiuni ale Ucrainei.

Revoltele l-au îngrijorat pe Stalin pentru că aveau loc în provinciile care, cu un deceniu mai devreme, luptaseră împotriva Armatei Roșii în timpul Războiului Civil Rus. De asemenea, liderul sovietic era îngrijorat de furia și rezistența față de politica agricolă de stat din cadrul Partidului Comunist Ucrainean.

O serie de decizii care au răspândit și adâncit foametea

„Dacă nu facem un efort acum să îmbunătățim situația din Ucraina, am putea pierde Ucraina”, a scris Stalin colegului său Lazar Kaganovici în august 1932. În toamna acelui an, Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a luat o serie de decizii care au răspândit și adâncit foametea din regiunile rurale ale Ucrainei. Ferme, sate și orașe întregi au fost puse pe liste negre și nu au mai primit hrană. Țăranilor li s-a interzis să părăsească republica ucraineană în căutare de hrană.

În ciuda foametei tot mai severe, rechizițiile de hrană s-au intensificat și nu a fost oferit ajutor în cantități suficiente. Criza și-a atins apogeul în iarna dintre anii 1932 și 1933, atunci când grupuri organizate de polițiști și membri de partid au răscolit locuințele țăranilor și au luat tot ce era comestibil, de la recolte și până la hrană pentru animale. Foamea și frica au declanșat aceste acțiuni, însă au fost sporite de mai bine de un deceniu de retorică dușmănoasă și conspiraționistă emanată de la cele mai înalte niveluri ale Kremlinului.

De la foamete la exterminare

Rezultatul campaniei lui Stalin a fost o catastrofă. În primăvara anului 1933, ratele de deces în Ucraina au explodat. Între 1931 și 1934, cel puțin 5 milioane de oameni au murit din cauza foametei pe întreg teritoriul URSS. Dintre aceștia, potrivit unui studiu desfășurat de demografi ucraineni, cel puțin 3,9 milioane au fost ucraineni. Arhivele poliției conțin numeroase descrieri de cazuri de canibalism precum și infracțiuni, cum ar fi furt și linșaj.

Morminte comune au fost săpate în zonele rurale. Foamea a afectat și populația urbană, deși mulți au reușit să supraviețuiască mulțumită cartelelor de rații. Totuși, în cele mai mari orașe ale Ucrainei, cadavrele puteau fi văzute pe străzi.

Foametea a oferit pretextul pentru o campanie de opresiune și persecutare

Foametea a fost însoțită de un asalt mai amplu asupra identității ucrainene. În timp ce țăranii mureau cu milioanele, agenții poliției sovietice secrete aveau în vizor clasa politică și intelectualii din Ucraina. Foametea a oferit pretextul pentru o campanie de opresiune și persecutare care a fost desfășurată împotriva culturii ucrainene și a liderilor religioși ai țării. Politica oficială de „ucrainizare”, care încuraja folosirea limbii ucrainene, a fost în esență oprită. Mai mult, oricine avea legături cu Republica Populară Ucraina, un guvern independent care a fost declarat în iunie 1917 în urma Revoluției din Februarie însă a fost dizolvat după ce bolșevicii au cucerit teritoriul ucrainean, era subiectul unor represalii severe.

Toți cei vizați de această campanie erau supuși la încarcerare, denigrare publică, gulag (un sistem de închisori și lagăre de concentrare sovietice) sau execuție. Conștient de faptul că acest program de „rusificare” avea să-l ajungă din urmă, Mykola Skrypnyk, unul dintre cei mai cunoscuți lideri ai Partidului Comunist Ucrainean, a preferat să se sinucidă în loc să se supună lui Stalin.

Un recensământ care a dezvăluit decimarea poporului ucrainean

În timp ce foametea se întâmpla, orice informație despre situația îngrozitoare era rapid redusă la tăcere de birocrații sovietici. Oficialii de partid nu vorbeau despre asta în public. Jurnaliștii occidentali aflați la Moscova erau instruiți să nu scrie despre asta. Unul dintre cei mai renumiți corespondenți la Moscova de la acea vreme, Walter Duranty de la The New York Times, a încercat din răsputeri să infirme relatări despre foamete atunci când un tânăr jurnalist independent, Gareth Jones,a scris despre asta. Duranty a spus la acea vreme că „domnul Jones s-a grăbit”. Jones a fost ucis în circumstanțe suspecte în 1935 în Japonia ocupată de Mongolia.

Chiar și Stalin a înăbușit rezultatele unui recensământ făcut în 1937. Administratorii recensământului au fost arestați și uciși, în mare parte pentru că cifrele dezvăluiau decimarea poporului ucrainean, scrie Britannica.

Deși foametea a fost discutată în timpul ocupației naziste în Ucraina în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, subiectul a devenit din nou tabu în anii de după război. Prima mențiune publică în Uniunea Sovietică a avut loc în 1986, la scurt timp după dezastrul nuclear de la Cernobîl. Dezastrul a fost, de asemenea, ținut secret de sovietici la început.

Holodomor a jucat un rol în memoria colectivă a Ucrainei

Având în vedere că foametea a curmat atât de multe vieți, dar și pentru că a fost negată oficial de Kremlin timp de peste jumătate de secol, Holodomor a jucat un rol în memoria colectivă a Ucrainei, în special după obținerea independenței. Poetul ucrainean Ivan Drach a fost primul care a vorbit în public despre foamete, în 1986, după dezastrul de la Cernobîl, spunând că este un exemplu al faptului că tăcerea din partea oficialilor poate fi catastrofală. Monumente care comemorează victimele foametei au fost ridicate de guvernul ucrainean precum și de diaspora ucraineană, iar Ziua de Comemorare a Victimelor Marii Foamete are loc în fiecare an în a patra sâmbătă din luna noiembrie. De asemenea, Ucraina a declanșat mai multe studii asupra evenimentului cumplit.

La începutul anului 2019, 16 țări precum și Vaticanul au recunoscut că Holodomor a fost un genocid, iar ambele case ale Congresului SUA au adoptat rezoluții care au declarat că „Iosif Stalin și cei din jurul său au comis genocid asupra ucrainenilor între 1932 și 1933”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Rusia și Ucraina, istoria întortocheată care le unește, dar și separă în același timp

Ucraina, o scurtă istorie a unei țări intens disputate

Mari personalități din istoria Ucrainei care au adus contribuții întregii lumi

Rusia a notificat AIEA că a preluat controlul celei mai mari centrale nucleare din Ucraina