Revoluția Portocalie. Ce a fost și ce a însemnat pentru Ucraina?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Alegerile prezidențiale din 2004 au adus Ucraina la limita dezintegrării și a războiului civil. Fiindu-i permis să încerce să câștige un al treilea mandat de președinte de către Curtea Constituțională, Leonid Kucima a ales să susțină candidatura prim-ministrului Viktor Ianukovici, care era de asemenea puternic susținut de președintele rus Vladimir Putin.  

Viktor Iușcenko, având o campanie bazată pe anticorupție și antifavoritism, a ajuns candidatul principal al opoziției, însă campania sa nu a putut vizita Donețk și alte orașe ucrainene estice, care erau deținute de Ianukovici.

În septembrie, starea de sănătate a lui Iușcenko a început să se agraveze, iar testele medicale au arătat mai târziu că fusese otrăvit cu dioxină (aparent de serviciile de securitate de stat ucrainene), fapt pentru care a rămas cu chipul desfigurat.

Proteste ample care au ajuns să fie cunoscute drept Revoluția Portocalie

În primul tur al alegerilor prezidențiale, la data de 31 octombrie, Iușcenko și Ianukovici au obținut în jur de două-cincimi din voturi. În al doilea tur din următoarea lună, Ianukovici a fost declarat câștigător, deși susținătorii lui Iușcenko au acuzat că a avut loc fraudă și au organizat proteste ample care au ajuns să fie cunoscute drept Revoluția Portocalie. Protestatarii care purtau îmbrăcăminte în nuanță portocalie, culoarea de campanie a lui Iușcenko, au împânzit străzile, iar țara a trecut prin două săptămâni de manifestații. Susținătorii lui Ianukovici din Est au amenințat că se vor separa de Ucraina dacă rezultatele vor fi anulate.

Chiar și așa, la data de 3 decembrie, Curtea Supremă a decis invalidarea alegerilor și a cerut un nou scrutin în data de 26 decembrie. Iușcenko l-a învins pe Ianukovici, acesta obținând 52% din voturi. Deși Ianukovici a contestat rezultatele, Iușcenko a fost învestit la data de 23 ianuarie 2005.

O coaliție între cele trei așa-numite Partide Portocalii

Turbulențele politice au continuat în primii ani din președinția lui Iușcenko. Primul său cabinet a activat doar până în septembrie 2005, atunci când a renunțat la toți miniștrii săi, inclusiv prim-ministrul Iulia Timoșenko, unul dintre liderii Revoluției Portocalii. Următorul premier, Iuri Iehanurov, a ocupat funcția până în ianuarie 2006. În cadrul alegerilor parlamentare din acel an, partidul lui Iușcenko (Ucraina Noastră) a fost pe locul al treilea, după partidul lui Ianukovici și blocul condus de Timoșenko. Atunci când o coaliție între cele trei așa-numite Partide Portocalii a eșuat, Iușcenko a fost forțat să îl accepte pe rivalul său Ianukovici drept prim-ministru.

Lupta pentru putere care a urmat între președinte și premier, ai cărui rol politic fusese consolidat și amplificat de o reformă constituțională care a intrat în vigoare în 2006, l-a determinat pe Iușcenko să ceară organizarea de noi alegeri parlamentare în 2007. Din nou, partidul președintelui a terminat pe locul al treilea, după Ianukovici și Timoșenko, scrie Britannica.

Ce avea să însemne victoria lui Viktor Iușcenko pentru Ucraina?

Totuși, de această dată, o coaliție cu blocul lui Timoșenko a putut fi creată, astfel că Partidele Portocalii pro-occident au format un guvern cu Timoșenko în rolul de prim-ministru. În timp ce guvernul continua să gestioneze relațiile pozitive cu Rusia și aderarea la Uniunea Europeană, tensiunile dintre Iușcenko și Timoșenko au contribuit la colapsul coaliției în septembrie 2008. În octombrie, președintele a dizolvat parlamentul. Alegerile parlamentare, programate inițial pentru decembrie, au fost amânate, iar partidele lui Iușcenko și Timoșenko au căzut de acord să formeze o nouă coaliție, împreună cu blocul lui Vladimir Litvin.

În ciuda neliniștii care a urmat, alegerile din 2004 au reprezentat un moment extrem de important pentru ucraineni. După zeci de ani de dominație rusă, Ucraina a trebuit să aleagă între un viitor alături de Vest ori de Est. În cele din urmă, victoria lui Viktor Iușcenko avea să confirme prezența tot mai accentuată a Occidentului în Ucraina.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Factorii care au dus la colapsul URSS, cândva cel mai mare stat din lume

Rusia și Ucraina, istoria întortocheată care le unește, dar și separă în același timp

Ucraina, o scurtă istorie a unei țări intens disputate

Mari personalități din istoria Ucrainei care au adus contribuții întregii lumi