Home » Istorie » Factorii care au dus la colapsul URSS, cândva cel mai mare stat din lume

Factorii care au dus la colapsul URSS, cândva cel mai mare stat din lume

Publicat: 06.03.2022
Sursa foto: Shutterstock

La data de 1 ianuarie 1991, Uniunea Sovietică era cel mai mare stat din lume, acoperind în jur de 22,4 milioane de km2, adică aproape o șesime din suprafața terestră a Pământului.

Populația sa ajungea la peste 290 de milioane, iar 100 de naționalități diferite trăiau în interiorul granițelor sale. De asemenea, Uniunea Sovietică se putea lăuda cu un arsenal de zeci de mii de arme nucleare, iar sfera sa de influență, exercitată prin mecanisme precum Pactul de la Varșovia, s-a extins în Europa de Est. În decurs de un an, Uniunea Sovietică încetase să mai existe.

Deși este, din motive practice, imposibil de stabilit o singură cauză pentru un eveniment atât de complex și cuprinzător precum dizolvarea unei superputeri globale, mai mulți factori interni și externi au jucat un rol cert în colapsul URSS.

Factorul politic în colapsul URSS

Atunci când Mihail Gorbaciov a fost numit secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) la data de 11 martie 1985, obiectivele sale domestice principale erau să readucă la viața economia sovietică muribundă și să simplifice birocrația guvernamentală greoaie. Deși încercările sale inițiale nu au reușit să aducă rezultate semnificative, Gorbaciov a instituit politicile „glasnost” (în traducere literară deschiderea) și „perestroika” (restructurare). Cel dintâi a avut ca scop promovarea dialogului, iar cel din urmă a introdus politici de piață cvasi-liberă în industriile administrate de stat, potrivit Britannica.

În loc să declanșeze o renaștere în gândirea comunistă, glasnost a dus la criticarea întregului aparat sovietic. Statul a pierdut controlul asupra sferei publice, iar mișcările de reforme democratice s-au intensificat în blocul sovietic. Perestroika a arătat ce este mai rău în sistemele capitalist și comunist. Controlul asupra prețurilor a fost eliminat în unele piețe, însă structurile birocratice existente au rămas la locul lor, astfel că oficialii comuniști au reușit să respingă politicile care nu erau în beneficiul personal.

Leningrad, URSS, circa 1982. Sursa foto: Shutterstock

Într-un final, reformele lui Gorbaciov și abandonarea doctrinei Brejnev au accelerat prăbușirea imperiului sovietic. Până la sfârșitul anului 1989, Ungaria eliminase gardul de la granița cu Austria, sindicatul polonez Solidaritatea ajunsese la putere, statele baltice făceau pași concreți spre independență, iar Zidul Berlinului fusese doborât. Cortina de Fier căzuse, iar Uniunea Sovietică nu avea să mai reziste prea mult.

Factorul economic în prăbușirea Uniunii Sovietice

Potrivit unor măsurători, economia sovietică era a doua cea mai mare din lume în 1990, însă penuria era la ordinea zilei și mania acumulării de bunuri era răspândită. A fost estimat că economia de piața neagră sovietică era echivalentă cu mai bine de 10% din PIB-ul oficial al țării. Stagnarea economică a afectat țara timp de mulți ani, iar reformele perestroika doar au exacerbat problema. Creșterile salariale au fost susținute prin tipărirea de bani, însă asta a dus la o spirală inflaționistă. Gestionarea greșită a politicilor fiscale a făcut ca țara să fie vulnerabilă la factori externi, iar o scădere dramatică a prețului petrolului a trimis economia sovietică în picaj.

În anii 1970 și 1980, Uniunea Sovietică era unul dintre cei mai mari producători de resurse energetice, cum ar fi petrol și gaze naturale, iar exporturile au jucat un rol crucial în susținerea celei mai mari economii de comandă a lumii. Atunci când petrolul a scăzut de la 120 dolari americani per baril în 1980 până la 24 dolari americani per baril în martie 1986, acest colac de salvare a dispărut. Prețul petrolului a crescut temporar în urma invaziei Irakului în Kuweit în august 1990, însă până în acel moment colapsul Uniunii Sovietice era deja în plină desfășurare.

Factorul militar în prăbușirea Uniunii Sovietice

Mulți cred că bugetul pentru apărare al Uniunii Sovietice a accelerat dramatic ca reacție la președinția lui Ronald Reagan și propuneri precum Inițiativa Strategică de Apărare. De fapt, bugetul militar sovietic era în creștere încă de la începutul anilor 1970, însă analiștii occidentali nu putea ști cu certitudine. Estimările din exterior în privința cheltuielilor armatei sovietice varia între 10 și 20% din PIB, însă era dificil de spus cu exactitate, chiar și în interiorul Uniunii Sovietice, pentru că bugetul armatei era implica o varietate de ministere, fiecare cu propriile interese.

Paradă la o școală din Leningrad, URSS, circa 1982. Sursa foto: Shutterstock

În afară de asta, implicarea sovietică în Afganistan (1979 – 1989) a fost un factor militar crucial pentru prăbușirea URSS. Armata sovietică, idolatrizată pentru rolul său în cel de-Al Doilea Război Mondial și o unealtă vitală în înăbușirea Revoluției Ungare și Primăverii de la Praga, ajunsese acum într-o regiune cunoscută drept Cimitirul Imperiilor. Aproape un milion de trupe sovietice au participat în ocupația care a durat 10 ani, iar aproximativ 15.000 au fost uciși și mii au fost răniți. Peste un milion de afgani, majoritatea civili, au fost uciși, iar cel puțin 4 milioane au fugit. Armata care l-a înfrânt pe Hitler și zdrobise disensiunile pe timpul Războiului Rece se confrunta acum cu mujahedini înarmați cu rachete sol-aer americane. Atât timp cât guvernul controla presa, disensiunile despre războiul din Afganistan erau reduse la tăcere, însă glasnost a deschis porțile pentru neliniște cu privire la conflict.

Manifestații împotriva războiului au erupt în Ucraina, în timp ce forțele de opoziție din republicile baltice au văzut conflictul din Afganistan prin prisma ocupării ruse din propriile țări. Asta a declanșat mișcările secesioniste care au dus la declarații de independență în toate cele trei state baltice în 1990.

Factorul social al colapsului URSS

La 31 ianuarie 1990, McDonald’s a deschis primul său restaurant la Moscova. Imaginea arcurilor aurii în Piața Pușkin părea ca un triumph al capitalismului occidental, iar clienții s-au adunat rapid la cozi uriașe pentru a gusta din primul lor Big Mac. Totuși, un astfel de peisaj nu era chiar nemaiîntâlnit în ultimii ani ai Uniunii Sovietice. Locuitorii din Moscova stăteau la coadă pentru a-și cumpăra cotidiane liberale. Glasnost adusese, fără îndoială, o varietate de noi concepte, idei și experiențe, iar cetățenii sovietici erau nerăbdători să le exploreze.

În 1984, Eduard Șevardnadze i-a spus lui Gorbaciov că „totul este putred, trebuie schimbat”. Sentimentul nu era neobișnuit. Publicul era scârbit de corupția din statul sovietic. Obiectivul lui Gorbaciov cu glasnost și perestroika era nimic mai puțin decât transformarea sufletului sovietic, un nou compact între regim și popor. Principalul consilier al lui Gorbaciov, Aleksandr Yakovlev, spunea despre provocarea cu care se confruntau că „principala problemă de astăzi nu este economia”. „Esența problemei este sistemul politic și legătura sa cu omul”, declara la acea vreme Yakovlev. Într-un final, tensiunile dintre cetățeni și statul sovietic s-au dovedit mult prea dificil de depășit, iar o ultimă încercare de lovitură de stat orchestrată de fanaticii comuniști a zdrobit Uniunea Sovietică.

Factorul nuclear, probabil cauza reală a colapsului Uniunii Sovietice

Pe tot parcursul Războiului Rece, Uniunea Sovietică și Statele Unite s-au aflat la limita distrugerii nucleare reciproce. Totuși, foarte puțini și-au imaginat că Uniunea Sovietică avea să fie îngenuncheată de un incident care a implicat o centrală nucleară civilă. Gorbaciov era la putere de numai un an atunci când, la data de 26 aprilie 1986, reactorul 4 de la centrala Cernobîl (acum în Ucraina) a explodat. Explozia și incendiile care au urmat au eliberat de 400 ori mai multe deșeuri radioactive decât bomba atomică aruncată peste Hiroshima.

Răspunsul oficial la dezastrul nuclear avea să testeze doctrina lui Gorbaciov. Oficialii de partid au acționat rapid pentru a nega orice informație despre severitatea accidentului, chiar și ordonând parade de 1 Mai în zonele afectate în ciuda riscului de expunere la radiații. Relatările din Occident despre niveluri periculos de ridicate de radioactivitate au fost rapid descrise ca fiind zvonuri nefondate, în timp ce aparatcicii colectau contoarele Geiger din sălile de clasă.

Muncitorii au reușit într-un final să aducă sub control scurgerea de radiații în data de 4 mai, însă Gorbaciov nu a emis un comunicat oficial până la 14 mai, adică după 18 zile de la producerea dezastrului. Acesta a descris accidentul ca fiind „un ghinion” și a pus la zid presa occidentală pentru „răspândirea de minciuni”. Propaganda Partidului Comunist era în contradicție cu experiențele zilnice ale celor care trăiau în zona contaminată și se confruntau cu efectele fizice ale radiațiilor. Astfel, orice urmă de încredere în sistemul sovietic fusese în esență spulberată. Zeci de ani mai târziu, Gorbaciov a declarat că „poate chiar mai mult decât perestroika, Cernobîl a fost probabil cauza reală a colapsului Uniunii Sovietice”.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Holodomor, foametea care a făcut parte dintr-un amplu asalt asupra identității ucrainene

Mari personalități din istoria Ucrainei care au adus contribuții întregii lumi

Rusia și Ucraina, istoria întortocheată care le unește, dar și separă în același timp

Ucraina, o scurtă istorie a unei țări intens disputate

Ioana Matei
Ioana Matei
Ioana s-a alăturat echipei Descopera.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase