Cercetătorii au descoperit că Luna s-ar fi format în urma unei coliziuni necunoscute

Oamenii de știință de la Institutul de Cosmologie al Universității Durham au folosit cele mai detaliate simulări pe supercomputer de până acum pentru a dezvălui o explicație alternativă pentru originea Lunii, cu un impact gigantic care a plasat imediat un corp asemănător cu Luna pe orbita Pământului.

Cercetătorii au simulat sute de impacturi diferite, variind unghiul și viteza coliziunii, precum și masele și rotațiile celor două corpuri care se ciocnesc, în căutarea unor scenarii care ar putea explica sistemul actual Pământ-Lună.

• Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
• O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar

Puterea suplimentară de calcul a arătat că simulările cu rezoluție mai mică pot omite aspecte importante ale coliziunilor la scară largă, permițând cercetătorilor să descopere caracteristici care nu erau accesibile pentru studiile anterioare.

Doar simulările de înaltă rezoluție au produs satelitul asemănător Lunii, iar detaliile suplimentare au arătat cum straturile sale exterioare erau mai bogate în materiale provenite de pe Pământ.

Cercetătorii au simulat sute de impacturi

Dacă o mare parte din Lună s-a format imediat după impactul gigantic, atunci acest lucru ar putea însemna, de asemenea, că o cantitate mai mică a devenit topită în timpul formării decât în teoriile standard, în care Luna a crescut în cadrul unui disc de resturi în jurul Pământului. În funcție de detaliile solidificării ulterioare, aceste teorii ar trebui să prezică structuri interne diferite pentru Lună.

„Acest traseu de formare ar putea ajuta la explicarea similitudinii în compoziția izotopică dintre rocile lunare returnate de astronauții Apollo și mantaua Pământului. De asemenea, ar putea avea consecințe observabile în ceea ce privește grosimea crustei lunare, ceea ce ne-ar permite să precizăm mai bine tipul de coliziune care a avut loc”, a explicat co-autorul studiului, Vincent Eke.

Mai mult, ei au descoperit că, chiar și atunci când un satelit trece atât de aproape de Pământ încât s-ar putea aștepta să fie sfâșiat de „forțele de maree” ale gravitației terestre, satelitul poate de fapt nu numai să supraviețuiască, ci și să fie împins pe o orbită mai largă, la adăpost de o viitoare distrugere.

Indicii despre istoria Pământului

Se crede că Luna s-a format în urma unei coliziuni, acum 4,5 miliarde de ani, între tânărul Pământ și un obiect de mărimea lui Marte, numit Theia. Majoritatea teoriilor creează Luna prin acumularea treptată a resturilor rezultate în urma acestui impact.

Totuși, acest lucru a fost contestat de măsurătorile rocilor lunare care arată că, de fapt, compoziția lor este asemănătoare cu cea a mantalei terestre, în timp ce impactul produce resturi care provin în mare parte de pe Theia.

Acest scenariu cu sateliți imediați deschide noi posibilități pentru orbita lunară inițială, precum și pentru compoziția și structura internă a Lunii, scrie EurekAlert.

Numeroasele misiuni lunare viitoare ar trebui să dezvăluie noi indicii despre ce fel de impact gigantic a dus la apariția Lunii, ceea ce, la rândul său, ne va dezvălui indicii despre istoria Pământului.

Rezultatele simulării au fost publicate în Astrophysical Journal Letters.

Vă recomandăm să mai citiți și:

China a descoperit un nou mineral lunar și plănuieşte mai multe misiuni pe Lună

Cheia pentru a construi orașele viitorului, ascunsă pe Marte și Lună

Unde vor aseleniza următorii americani? NASA a identificat regiunile lunare candidate

Există cu adevărat extratereștri? Europa, luna lui Jupiter, ar putea deține răspunsul