Home » Știință » Meteoritul de la Celeabinsk a lovit Pământul în urmă cu 10 ani. Ce a învățat omenirea de atunci?

Meteoritul de la Celeabinsk a lovit Pământul în urmă cu 10 ani. Ce a învățat omenirea de atunci?

Publicat: 20.02.2023

În data de 15 februarie, s-au împlinit zece ani de la cel mai spectaculos și periculos impact de meteorit din istoria recentă, anume meteoritul din Celeabinsk. 

Deși am scăpat relativ nevătămați în urma acestui incident, care s-a soldat cu multe victime, dar cu niciun deces, acesta a fost un memento dur că amenințarea meteoriților nu trebuie subestimată niciodată.

Pe 15 februarie 2013, la ora 09:20, în timp ce oamenii se pregăteau pentru o nouă zi, cerul Rusiei a fost luminat de o dungă strălucitoare, apărută deasupra orașului Celeabinsk, în sudul regiunii Ural. Martorii șocați nu au știut la momentul respectiv, dar acesta a fost rezultatul prăbușirii unei roci spațiale pe Pământ, potrivit IFL Science.

Meteoritul cântărea aproximativ 12.000 de tone

Meteoritul s-a izbit de atmosferă de la o altitudine de aproximativ 45 de kilometri, cu o viteză de 19 kilometri pe secundă, provocând o undă de șoc violentă, care a fost aproximativ echivalentă cu o explozie de 440 de kilotone de trinitrotoluen (TNT), conform NASA.

Cercetările ulterioare au indicat că meteoritul măsura inițial în jur de 20 de metri lățime și tot inițial cântărea aproximativ 12.000 de tone. Acestea sunt cifre relativ mici pentru un meteorit, dar este clar că a avut un impact puternic.

S-au spart ferestre, alarmele mașinilor au fost declanșate, iar acoperișurile s-au prăbușit, iar aproximativ 1.500 de persoane au fost rănite. Mulțumită telefoanelor inteligente, camerelor de bord ale vehiculelor și camerelor de supraveghere, evenimentul a fost o premieră în ceea ce privește înregistrarea simultană din diverse unghiuri, astfel permițând oamenilor de știință să studieze impactul.

O mare parte din masa meteoritului a ars în timp ce a străbătut atmosfera, iar alte fragmente de rocă au fost presărate în regiunea Celeabinsk.

Un semnal de alarmă privind un impact mai mare de meteorit

În orele care au urmat prăbușirii inițiale, o gaură de șase metri lățime a fost descoperită în suprafața înghețată a lacului Chebarkul. După o misiune de recuperare care a durat mai multe luni, cercetătorii au reușit să scoată de pe fundul lacului un meteorit de 654 de kilograme. Cea mai mare parte a acestui obiect incredibil se află în prezent la Muzeul de Istorie de Stat al Uralului de Sud din Celeabinsk.

Meteoritul Celeabinsk a fost un semnal de alarmă cu privire la modul în care un impact mai mare de meteorit ar putea afecta Pământul, dar suntem în continuare surprinzător de slab pregătiți în ceea ce privește prevenția.

Cum ar putea astronomii să prezică un impact de meteorit?

În luna februarie a.c., un mic meteorit cu diametrul de aproximativ un metru a ars deasupra Canalului Mânecii, între Franța și Marea Britanie. În mod remarcabil, aceasta a fost doar a șaptea oară în care un impact de asteroid a fost prezis înainte de a se produce.

Oamenii de știință și agențiile spațiale din întreaga lume urmăresc îndeaproape această problemă prin monitorizarea obiectelor din apropierea Pământului. Odată descoperite, orbitele și traiectoriile lor pot fi prezise pentru a evalua probabilitatea unui impact. Cu toate acestea, multe obiecte potențial periculoase continuă să rămână nedetectate.

Anul 2022 a fost marcat de succesul incredibilei misiuni DART a NASA, în cadrul căreia agenția a lovit în mod intenționat o navă spațială de un obiect ceresc pentru prima dată. Impactul i-a schimbat orbita pentru totdeauna, iar reușita a arătat că avem capacitatea de a devia o rocă spațială care se îndreaptă spre Pământ, dacă aceasta este detectată înainte de a fi prea târziu.

Vă mai recomandăm și: 

Roverul Curiosity a găsit un meteorit foarte rar pe Marte, iar cercetătorii l-au numit „Cacao”

Un meteorit de șapte kilograme a fost descoperit în Antarctica

Cercetătorii au detectat o explozie record în spațiu care are loc o dată la o mie de ani

Nava spațială Lucy de la NASA, pregătită de întâlnirea cu un nou asteroid

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”