Pierre-Auguste Renoir: „Fără sânul femeilor, n-aş fi devenit pictor niciodată”

Pierre-Auguste Renoir (1841 – 1919) a fost unul dintre cei mai cunoscuți și mai importanți pictori francezi, fondatorul impresionismului (alături de Claude Monet, Alfred Sisley, Paul Cézanne și alții) opera sa fiind admirată și recognoscibilă peste tot în lume.

Despre viața marelui pictor se pot spune multe. Începând cu pasiunea lui timpurie pentru artă, de la pictură la cântat și până la faptul că a lăsat nu doar o moștenire alcătuită dintr-o colecție impresionantă de picturi, dar a stat și la baza formării unei adevărate dinastii artistice.

• „Lawrence al Arabiei”: În umbra deșertului, viața secretă a lui T.E. Lawrence
• Război, sex și cult: scandalul divin al Afroditei. A fost dragostea cea mai mare armă a…

Fiii săi, Pierre Renoir (1885 – 1952) și Jean Renoir (1894 – 1979) au fost renumiți în domeniul cinematografiei (Piere, actor iar Jean, producător de film), Claude Renoir (nepotul său, 1901 – 1969) a fost artist plastic, iar Claude Renoir (un alt nepot al său, 1913 – 1993) a fost producător de film .

Decorator de porțelanuri

Pierre-Auguste Renoir ar fi putut ajunge un cântăreț faimos, având în vedere faptul că avea o voce foarte bună, dar nu a fost încurajat și susținut în această direcție de către familie.

În schimb, și-a dezvoltat și șlefuit de mic talentul pentru desen și pictură, începuturile în acest sens fiind legate de munca lui ca artist desenator și decorator de porțelanuri într-o fabrică de profil, muncă născută nu doar din pasiune, dar și responsabilitatea pentru familia pe care Renoir o ajuta financiar.

A lucrat la Luvru

Renoir a fost un client fidel al muzeului Luvru (muzeul se afla în apropierea fabricii unde era angajat), petrecând ore în șir în compania tuturor operelor de artă expuse acolo, opere pe care le considera hrană pentru suflet și o mare sursă de inspirație.

La vârsta de 19 ani, Renoir chiar a fost cooptat de reprezentanții Luvru care i-au oferit postul de copiator de tablouri. Mai târziu, Renoir și-a diversificat munca, pictând nu doar porțelanuri, dar și evantaie și jaluzele și reușind astfel să strângă o sumă de bani cu ajutorul căreia s-a putut dedica serios studiului picturii.

Coleg și prieten cu alți mari pictori

După ce a devenit elevul școlii de pictură Académie des Beaux-Arts din Paris, Renoir a ajuns într-o companie selectă de viitori mai pictori. A fost coleg cu Claude Monet, Frederic Bazille, Alfred Sisley și cu românul Nicolae Grigorescu. Cu Monet, Bazille, Sisley și mai târziu cu Paul Cezanne și Camille Pissarro, Renoir devine bun prieten formând alături de toți aceștia un grup de artiști ce va pune bazele curentului impresionist (mișcare artistică manifestată la început în pictură, iar mai târziu și în muzică, mai ales în Franța, și care marchează desprinderea artei moderne de academismul tradițional).

Renoir s-a diferențiat încă de la primele sale tentative picturale de stilul pe care-l impunea școala de pictură în acea perioadă, astfel că tablourile sale au fost respinse în repetate rânduri de la expunere în vernisaje.

Tablourile sale abordau arta figurativă și portretele, în vreme ce alți artiști, colegi din generația lui, se dedicau picturii cu subiecte legate de natură, exploatând-o în diversele ei forme.

Nu și-a recunoscut primul copil

În 1867, Renoir se mută împreună cu Monet în luxoasa casă a lui Bazille, toți cei trei artiști dedicându-se intens picturii. În acea perioadă, o cunoaște pe Lise Tréhot, o tânără croitoreasă ce i-a devenit model, muză, iubită și mama primului său copil Jeanne, pe care pictorul nu l-a recunoscut însă. Câteva dintre picturile pe care Renoir le-a realizat atunci sunt „Diana”, „Lise” și „Lise cu umbrelă”.

Grupul celor trei – Renoir, Monet și Bazille se destramă în momentul în care artiștii sunt trimiși pe front în războiul franco-prusac, unde Renoir se îmbolnăvește de dizenterie, iar prietenul său Bazille moare pe câmpul de luptă, episod ce-l afectează profund pe Renoir.

Întors la Paris, pictorul reunește un alt grup de artiști din care fac parte Degas, Pissarro, Monet şi Cezanne, iar în 1874 vernisează pe cont propriu o expoziție, aceasta fiind, de altfel, prima expoziție cu lucrări impresioniste. În afară de Renoir, ale cărui picturi sunt remarcate și apreciate, expoziția de atunci a fost sortită eșecului.

Pentru un pictor nu e îndeajuns să fie un meşteşugar deştept, trebuie să-i mai placă să-şi răsfeţe pânza.

După 1879, Renoir reușește să se integreze și să se afirme tot mai mult în lumea picturală, manifestându-se în pictura sa mult mai liber și cu mult mai multă încredere. Stilul său capătă altă personalitate și prinde alte contururi artistice. Se dedică intens picturilor cu siluete feminine, redate într-o luminozitate și culoare aparte, ceea ce-i va atrage supranumele de „pictor al bucuriilor vieții”.

Să lucrezi cu pasiune, acesta este secretul fericirii.

În timp ce unii artiști au petrecut săptămâni, luni și chiar ani pentru un singur tablou, Renoir se remarcă prin rapiditatea cu care picta. De exemplu, portretul pe care l-a făcut compozitorului de operă Richard Wagner i-a luat doar 35 de minute iar în timpul șederii lui de o lună în Guernsey, o insulă din Canalul Mânecii, Pierre-Auguste Renoir finaliza un tablou la fiecare două zile, la finalul lunii revenind la Paris cu 15 lucrări, trei dintre aceste lucrări fiind considerate adevărate capodopere – Dans la țară”, „Dans la oraș” și „Dans la Bougival”.

De-a lungul vieții, Pierre-Auguste Renoir a realizat câteva mii de tablouri, performanță posibilă datorită acestui talent al său deosebit de a expune arta pe pânză într-o manieră mult mai rapidă decât au făcut-o alți pictori.  Renoir avea o teorie unică a culorii și folosea rar negru sau maro Atât el cât și Monet au avut o abordare cu totul diferită a umbrelor în comparație cu restul lumii artei la acea vreme identificată cu tonuri întunecate. Ei propun ca formă de exprimare culorile puternice și luminoase.

După părerea mea, tabloul trebuie să fie vesel şi frumos! În viaţă există prea multă monstruozitate ca să mai fabricăm şi noi lucruri urâte.

În anul 1890, Renoir s-a căsătorit cu Aline Victorine Charigot (1854 – 1915), cea care i-a servit drept model pentru o parte dintre picturile sale și care i-a dăruit trei copii – Pierre, Jean şi Claude.

Doi ani mai târziu, se îmbolnăvește de artrită reumatoidă, iar în 1907, la sfatul medicilor, se mută împreună cu întreaga familie la o fermă, acolo unde avea parte de o climă cu un aer mai cald și unde continuă să se dedice picturii. Însă boala sa avansează, afectându-i încheieturile mâinilor, iar Renoir pictează din ce în ce mai greu. Deși starea sa de sănătate se deteriorează și mai mult în 1912, după ce suferă un atac vascular cerebral ce-l paralizează și-l face dependent de scaunul cu rotile, Renoir tot nu renunță la prima și marea lui dragoste – pictura – făcând eforturi mari pentru a-și continua activitatea, chiar dacă asta însemna să-și lege pensula de degetele paralizate.

Expus la Luvru

În 1919, Renoir a trăit satisfacția supremă de a-și vedea munca recunoscută și celebrată cum altfel decât prin expunerea portretului „Madame Georges Charpentier” (realizat în 1877) la muzeul Luvru, an în care a prmit și Ordinul Legiunii de Onoare și în care, la 3 decembrie, se stinge din viață în casa sa din Cagnes-sur-Mer, Franța, fiind înhumat, alături de soția lui, Aline, în orașul natal din Essoyes.

Una dintre picturile semnate de Renoir se află în top zece al celor mai scumpe tablouri din lume. Este vorba despre „Le Bal du Moulin de la Galette” (1876), lucrare estimată la aproape 150 de milioane de dolari.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Pierre-Auguste-Renoir

https://www.kazoart.com/blog/en/les-10-oeuvres-dart-les-plus-cheres-au-monde-en-2020/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Janet Sobel, pictorița ignorată care l-a influențat pe Jackson Pollock

Henri Matisse, pictorul francez care a transpus ia românească pe pânza sa

Francisco Goya, pictorul surd al regelui Spaniei

Velazquez, cel mai important pictor spaniol și un gigant al vremurilor sale