Home » Istorie » Conflictul din sânul Familiei Regale. De partea cui trebuia să intre România în Primul Război Mondial?

Conflictul din sânul Familiei Regale. De partea cui trebuia să intre România în Primul Război Mondial?

Conflictul din sânul Familiei Regale. De partea cui trebuia să intre România în Primul Război Mondial?
Suveranii României alături de fiul lor Nicolae, București, 1916. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 14.03.2023

După ce România și-a proclamat neutralitatea în Primul Război Mondial, până la moartea Regelui Carol I, Familia Regală a fost zdruncinată de numeroase conflicte interne, cauzate de simpatia sau antipatia față de Marile Puteri ce tocmai se războiau între ele. Dacă Regele Carol I și Regina Elisabeta se pronunțau ferm pentru intrarea României în război alături de Puterile Centrale, Principesa moștenitoare Maria și prințul Carol susțineau puterile Antantei. La mijloc era principele moștenitor Ferdinand.

Dezbaterea din cadrul societății românești din a doua partea anului 1914, privitoare la tabăra pe care trebuia să o aleagă România pentru a intra în război, a cuprins și Familia Regală.

Dacă poziția Regelui Carol I era cunoscută de toată lumea, surprinzătoare pentru contemporani a fost „ieșirea pe scena politică” a Reginei Elisabeta, care toată viaţa ei a trăit înconjurată de grija pentru artă, manifestând o neimplicare totală în chestiunile politice.

Regina Elisabeta, o susținătoare aprigă a cauzei germane

În vara anului 1914, Regina Elisabeta s-a manifestat drept una dintre cele mai înverșunate apărătoare a cauzei germane. „Le spunea tuturor că, niciodată și pentru nimic în lume, nu va consimți să stea un ceas măcar pe tronul unei ţări în război cu Germania că, dacă România vrea să facă acest pas, Regele trebuie să abdice imediat, că Principele Ferdinand și copiii lui ar fi niște trădători faţă de sângele ce curge în vinele lor dacă n-ar urma fără șovăire pe bătrânul rege în exilul lui. România să-și aleagă un Rege de unde poate, și alte asemenea cuvinte imprudente și rău văzute.

Toți strămoșii germani ai acestei principese care se mândrea că unul din trânșii ținuse spada lui Carol cel Mare la încoronarea din Aix-la Chapelle, toți strămoșii ei se ridicaseră întrânsa şi hotărât că în acele zile era o germană şi numai o germană. De dimineața şi până seara ațâța pe bietul Rege a cărui inimă era deja destul de stăpânită de atavismele lui germane şi destul de turburată”, consemna IG. Duca.

Principele Ferdinand se considera obligat moral să îl susțină pe Regele Carol I

Pe de altă parte, Principele moștenitor Ferdinand, care s-a manifest întotdeauna drept un principe moștenitor model, ținându-se la o parte de orice amestec politic şi de orice intrigi ca să nu poată fi învinuit că îngreunează sarcina unchiului său, Regale Carol I, a simțit și el nevoie să își expună opinia în această chestiune fundamentală ce frământa Familia Regală, clasa politică și societatea românească.

El a precizat că, oricare ar fi sentimentele şi regretele lui, era dator moral să îl urmeze și să îl susțină pe Regele Carol şi, prin urmare, dacă acesta abdică, el era hotărât să nu primească Coroana.

Principesa Maria:  Altă patrie decât România nu am

În schimb, principesa Maria, principesă engleză, susținea aprig cauza Antantei, manifestând o simpatie pentru Anglia și Rusia. Cum era extrem de temperamentală și nu prea își stăpânea sentimentele, „vorbea la Pelişor în sens invers cu aceeași vehemență și, uneori, cu aceeași imprudență cu care vorbea la Peleș Regina Elisabeta.

`N-am venit în România ca după 20 de ani să renunț la Coroana României! Nu mi-am sacrificat tinerețile şi nu m-am ostenit să dau ţării acesteia moștenitori de coroană, ca să-i văd acum rătăcind prin lume ca principi germani în exil! Eu de ţara asta nu mă despart! Înțeleg aspirațiunile şi le îmbrățișez. De altminteri unde să merg? Eu germană nu sunt, la drepturile mele de principesă engleză m-ați silit să renunț când m-am măritat, altă patrie decât România nu am. Dacă Principele Ferdinand renunță la Coroană şi pleacă în Germania după unchiul său, eu divorțez și stau aici`”, a notat I.G. Duca.

Principele Carol a balansat dinspre Germania către Antanta

În ianuarie 1914, prințul Carol a fost trimis la Potsdam într-un un stagiu de pregătire în armata germană, iar începutul războiului l-a surprins în Germania. Carol s-a întors foarte impresionat de puterea militară a armatei germane şi a fost atins de sentimente germanofile. Mai mult, împăratul Wilhelm l-a chemat la el, după izbucnirea războiului, iar tânărul principe fusese captivat de întâlnirea cu kaiserul.

Întors însă în România, sub influența mamei sale, principesa moștenitoare Maria, și-a schimbat destul de repede însă opinia, iar la începutul lunii octombrie vorbea la fel ca ea: „unchiul și tatăl său pot abdica, el însă primea Coroana. Până și principesele se agitau şi afirmau prietenelor şi intimilor de la Pelişor că nu pleacă din țară, că ele iubesc România mai presus de toate și că, dacă dinastia este izgonită, ele rămân ca surori de caritate”, scria I.G Duca.

Până la moartea Regelui Carol I, zilnic erau „drame” între Principele Ferdinand şi soția lui, între principesa Maria şi Regina Elisabeta, între tată şi copii, între copii şi bătrâna mătușa, între ei toți şi Rege. Amenințări, lacrimi…

Vă mai recomandăm să citiți și:

„Abatorul”, bătălia care a lăsat în urmă un milion de victime în Primul Război Mondial

De ce a intrat România în Primul Război Mondial în 1916?

USS Texas (BB-35), ultimul dreadnought din Primul Război Mondial, va primi reparații de 35 de milioane de dolari

„Mormântul iluziilor germane”. Înfrângerile ruşinoase pe care nemţii le-au suferit în România în Primul Război Mondial

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026