Mamuții lânoși nu au fost mereu lânoși. Ce au descoperit cercetătorii?

Mamuții lânoși nu au fost întotdeauna bestiile păroase descrise în cărți și filme. Oamenii de știință au o idee mai bună despre momentul în care acești mastodonți au evoluat, dezvoltând unele dintre trăsăturile lor emblematice.

Cercetătorii din Suedia au comparat genomurile a 23 de mamuți lânoși siberieni (Mammuthus primigenius) cu genomurile a 28 de elefanți asiatici (Elephas maximus) și elefanți africani (Loxodonta) din zilele moderne.

• De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
• Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani

Ei au descoperit că, pe parcursul celor 700.000 de ani de existență a megafaunei, au evoluat și „trăsăturile sale specifice”, cum ar fi blana lânoasă, urechile mici și depozitele de grăsime, potrivit unui studiu publicat în Current Biology.

„Am vrut să știm ce face ca un mamut să fie un mamut lânos”

„Am vrut să știm ce face ca un mamut să fie un mamut lânos. Mamuții lânoși au unele trăsături morfologice specifice, cum ar fi blana groasă și urechile mici, la care, evident, te aștepți, luând în calcul modul în care arată specimenele congelate. Dar există multe alte adaptări, cum ar fi metabolismul grăsimilor și percepția frigului, care nu sunt atât de evidente, pentru că se află la nivel molecular”, a spus autorul principal, David Díez del Molino, paleontolog la Centrul de Paleogenetică din Stockholm, Suedia, potrivit Live Science.

Cercetătorii au descoperit că, „în general, genomul Chukochya, vechi de peste 700.000 de ani, care reprezintă unul dintre cei mai vechi mamuți lânoși, a împărtășit aproximativ 91,7% din mutațiile care au cauzat modificări ale codurilor proteice la mamuții lânoși mai moderni”.

O evoluție a mamiferelor adaptate la frig

Acest lucru înseamnă că trăsăturile definitorii ale speciei, cum ar fi blana pufoasă, depozitele de grăsime și capacitatea de a rezista la condițiile de frig erau prezente atunci când mamutul lânos a deviat de la mamutul de stepă (Mammuthus trogontherii), unul dintre strămoșii săi, potrivit declarației.

„Am găsit câteva gene care au evoluat foarte bine, legate de metabolismul și depozitarea grăsimilor, care se găsesc și la alte specii arctice, precum renii și urșii polari, ceea ce înseamnă că există probabil o evoluție convergentă pentru aceste gene la mamiferele adaptate la frig”, a declarat  Díez del Molino.

Vă mai recomandăm și: 

Pierderea genelor are implicații în reînvierea mamuților. Ce au descoperit cercetătorii?

O tabără din era glaciară a oferit cele mai timpurii dovezi pentru vânătoarea de mamuți în Mexic

Elefanții ar putea salva Pământul de la încălzirea globală. „Acum, avem de ales”

„Poligamia extremă” duce la moartea timpurie a elefanților de mare