Povestea naufragiului navei Britannic, sora Titanicului

HMHS Britannic a fost unul dintre cele trei transatlantice din clasa Olympic construite la șantierul naval Harland and Wolff pentru White Star Line la începutul secolului XX.

Construcția vaselor din clasa Olympic a fost un răspuns la concurența intensă cu Norddeutscher Lloyd, Hamburg America Line și principalul lor concurent, Cunard, care lansase recent Lusitania și Mauretania. La acea vreme, pacheboturile concurau pentru a deține „panglica albastră”, o distincție neoficială acordată pacheboturilor de pasageri cu cea mai mare viteză medie la traversarea Oceanului Atlantic.

• Un strămoș al vacilor cântărea doar 450 de grame
• Rămășițele unei vaste așezări agricole veche de 7.000 de ani, găsite într-un „vid enorm” din Serbia

Construcția a început în 1908, cu Olympic, primul din noua linie. Olympic a fost nava principală, cu o lungime de 269,1 metri și un deplasament de 52 067 de tone. La scurt timp după aceea, în 1909 a început construcția Titanicului, în paralel cu Olympic.

Britannic a fost a treia și ultima navă din clasa Olympic și a doua navă White Star. Dimensiunile inițiale ale navei erau similare cu cele ale navelor surori, dar acestea au fost modificate în timp ce se aflau încă pe stocurile de construcție din cauza unor probleme de siguranță.

Britannic, a doua navă White Star

Britannic avea o lungime de 269,1 metri și un deplasament de 53.200 de tone. Ca răspuns la dezastrul de pe Titanic, nava a fost dotată cu o cocă dublă, cu ridicarea a șase din cei cincisprezece pereți etanși până la puntea B și cu îmbunătățiri ale compartimentelor care au făcut ca nava să poată rămâne pe linia de plutire și în cazul în care cele șase compartimente erau inundate. Iar îmbunătățirile aduse designului au făcut ca toate bărcile de salvare să poată fi lansate chiar și în cazul în care nava se scufunda.

Înainte de a-și putea începe serviciul transatlantic între New York și Southampton, au izbucnit ostilitățile în Europa, odată cu începerea Primului Război Mondial în 1914.

Nava a rămas în docuri până când Amiralitatea a trimis un ordin de rechiziție pentru ca Britannic să fie transformată în navă-spital. A fost dotată cu 3.309 paturi de spital, în timp ce sala de recepție de primă clasă de pe puntea D a fost transformată în sală de operație.

Pe coca exterioară au fost pictate cruci roșii mari și o bandă verde orizontală pentru a face evident faptul că nava era protejată în temeiul Convenției de la Geneva din 1906.

Britannic avea o lungime de aproape 270 de metri

Nava Britannic a fost redenumită în HMHS (Her Majesties Hospital Ship) Britannic și a fost dotată cu un efectiv de 101 asistente medicale, 336 de subofițeri, 52 de ofițeri, precum și cu un echipaj standard de 675 de persoane. Câteva luni mai târziu, conversia a fost oprită, deoarece necesitatea efortului de război a impus ca Britannic să se întoarcă în serviciul militar.

A fost trimisă în teatrul de operațiuni din Orientul Mijlociu pentru a transporta soldați bolnavi și răniți, dar în timp ce naviga prin Canalul Kea din Marea Egee, la 21 octombrie 1916, a lovit o mină pusă de submarinul german SM U-73 al Marinei Imperiale Germane.

Explozia a făcut ca patru compartimente etanșe să se umple cu apă și a început să inunde sala cazanelor principale. Comandantul navei, căpitanul Bartlett, a lansat un semnal de ajutor și a ordonat echipajului să sigileze ușile etanșe și să pregătească bărcile de salvare.

Fără ca aceștia să știe, explozia a deteriorat firele antenei, ceea ce înseamnă că un semnal SOS a putut fi transmis, însă niciun mesaj de răspuns de pe nava din apropiere nu a putut fi recepționat.

În ciuda faptului că HMHS Britannic a fost proiectat să rămână pe linia de plutire dacă primele șase compartimente etanșe erau inundate, infirmierele au deschis hublourile de pe punțile inferioare din față care inundau interiorul navei, ceea ce a dus la creșterea unghiului de înclinare.

Cel mai mare vas pierdut în timpul Primului Război Mondial

Căpitanul Bartlett a dat ordinul de a naviga spre insula grecească Kea în speranța de a eșua pe plajă. Ca măsură de precauție, echipajul și personalul spitalului au început pregătirile de evacuare și au început să coboare primele bărci în apă fără să aștepte ordine de pe punte. Două dintre bărci au fost aspirate de elicea navei, scrie HeritageDaily.

Odată ce apa a ajuns pe puntea D, căpitanul Bartlett și-a dat seama că HMHS Britannic era condamnată și a suflat de două ori lung din fluier, semnalând abandonarea navei. Cu majoritatea oamenilor evacuați, nava s-a răsturnat treptat la tribord, iar pâlniile s-au prăbușit una după alta. Până când pupa a ieșit din apă, prova se izbise deja de fundul mării, înainte de a aluneca în cele din urmă sub valuri la 55 de minute după ce a lovit mina.

În total, 30 de persoane și-au pierdut viața din cele 1.066 aflate la bord, HMHS Britannic devenind cel mai mare vas pierdut în timpul Primului Război Mondial.

HMHS Britannic avea să rămână neatinsă până când a fost redescoperită la o adâncime de 122 de metri de către Jacques-Yves Cousteau în 1975.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Oceanograful Paul-Henri Nargeolet aduna de 20 de ani obiecte de pe epava Titanicului

Tragedia submersibilului Titan, comparată de James Cameron cu scufundarea Titanicului

De ce cred conspiraționiștii că Titanicul nu s-a scufundat niciodată?

Imagini rare cu epava Titanicului din 1986, dezvăluite pentru prima oară