Home » Știință » Vârtejurile misterioase de pe Lună ar putea fi, în sfârșit, explicate

Vârtejurile misterioase de pe Lună ar putea fi, în sfârșit, explicate

Vârtejurile misterioase de pe Lună ar putea fi, în sfârșit, explicate
Credit: NASA/Goddard Space Flight Center/Arizona State University
Publicat: 21.11.2023

Modelele de vârtejuri gravate pe suprafața Lunii par a fi legate de schimbările de formă ale acestei suprafețe.

În cadrul unui studiu al vârtejurilor lunare, oamenii de știință au descoperit că cel puțin două dintre ele sunt legate de topografia selenară. Acesta este un indiciu care i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să afle în sfârșit ce cauzează aceste curburi luminoase, a căror origine a scăpat până acum de explicații.

,,Interpretarea canonică a vârtejurilor lunare este că topografia nu are nicio influență asupra locației sau formei vârtejului”, explică cercetătorul planetar John Weirich de la Planetary Science Institute.

După cum sugerează și numele, acestea sunt modele de vârtejuri care pot fi găsite pe Lună, atât în marea întunecată (câmpii de bazalt lunar întunecat, vulcanic), cât și în zonele înalte luminoase. Ele se caracterizează prin linii de curbură luminoase, separate de goluri mai întunecate între ele.

Ce cauzează aceste curburi luminoase?

Știm câteva lucruri despre ele. Fiecare vârtej lunar identificat până în prezent coincide cu un câmp magnetic deasupra suprafeței lunare, despre care oamenii de știință cred că deviază particulele solare, împiedicând astfel ca intemperiile spațiale să afecteze vârtejurile la fel de mult ca solul din jurul lor. De asemenea, se pare că există o legătură între vârtejurile lunare și tuburile de lavă îngropate sub ele, scrie ScienceAlert.

Se credea că nu există nicio legătură între forma suprafeței și forma vârtejurilor, dar lucrări recente au arătat că acest lucru ar putea să nu fie adevărat.

O echipă condusă de cercetătorul planetar Deborah Domingue de la Institutul de Științe Planetare a descoperit că, într-un vârtej dintr-o regiune cunoscută sub numele de Mare Ingenii, liniile luminoase sunt mai joase decât benzile mai întunecate dintre ele, cu aproximativ 2 până la 3 metri.

Descoperirea acestui lucru o dată este interesantă, dar nu suficientă pentru a determina o legătură. Astfel, Weirich și colegii săi au întreprins o investigație a unui alt vârtej, cel mai faimos, cunoscut sub numele de Reiner Gamma. Ei au luat date de la Lunar Reconnaissance Orbiter Camera și le-au procesat folosind o suită care include învățarea automată pentru a obține topografia suprafeței la rezoluție înaltă.

Iar rezultatele lor au fost similare cu cele ale vârtejului observat în Mare Ingenii.

Fiecare vârtej coincide cu un câmp magnetic deasupra suprafeței lunare

,,În această lucrare am studiat Reiner Gamma și am descoperit că zonele luminoase sunt cu aproximativ 4 metri mai joase decât zonele întunecate”, spune Weirich.

Acest lucru înseamnă că acum am văzut schimbările de altitudine în două dintre vârtejuri, sugerând că observațiile din Mare Ingenii nu au fost o coincidență ciudată sau o întâmplare. Va fi nevoie de studierea altor câteva, pentru a stabili un tipar.

Aceste informații nu ne spun nici care este cauza acestor vârtejuri, cel puțin nu încă. Dar fiecare nouă informație pe care o găsim este un indiciu care ar putea ajuta la deslușirea secretelor lor misterioase. Nu avem nimic asemănător cu ele aici pe Pământ, așa că oamenii de știință cred că acestea ne-ar putea spune ceva unic despre Lună, despre istoria sa și despre ceea ce se întâmplă sub suprafața sa liniștită.

Cercetarea a fost publicată în The Planetary Science Journal.

Vă recomandăm să mai citiți și:

A murit comandantul primului zbor cu echipaj uman care a înconjurat Luna

Astronauții Artemis vor revoluționa fotografia pe Lună cu cea mai performantă cameră de până acum

Praful de pe Lună ar putea fi topit „cu o lentilă uriașă” pentru a construi străzi

Oamenii de știință vor să construiască șosele pe Lună pentru viitoarele baze selenare

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?