Oamenii de știință vor să construiască șosele pe Lună pentru viitoarele baze selenare

Luna nu are aer, nu are apă, are diferențe de temperatură de 250 de grade, dar printre cele mai mari provocări pentru agențiile spațiale care speră să construiască baze aici este praful. Acesta erodează costumele spațiale, înfundă aparatele, interferează cu instrumentele științifice și îngreunează deplasarea. Dar acesta ar putea fi topit pentru a crea zone de aselenizare și șosele.

„V-ați putea gândi: Străzi pe Lună, cine are nevoie de așa ceva?”, a spus profesorul Jens Günster, de la Institutul Federal de Cercetare și Testare a Materialelor din Berlin și coautor al unui studiu despre posibila soluție.

• Un cercetător a creat vaccinul administrat prin bere
• De ce pisicile miaună mai mult la bărbați decât la femei?

„Dar, de fapt, este un fel de nevoie deprimantă chiar de la început. Acolo există un material foarte liber, nu există atmosferă, gravitația este slabă, așa că praful ajunge peste tot. Acesta contaminează nu numai echipamentul nostru, ci și pe cel al altor națiuni. Nimeni nu ar fi încântat să fie acoperit de praf de la o altă rachetă”, a continuat cercetătorul.

Cum vor cercetătorii să construiască șosele pe Lună?

Praful a stricat misiuni anterioare, cum ar fi nava spațială Surveyor 3 (avariată de praful ridicat de aselenizarea Apollo 12), iar depășirea acestei provocări este o prioritate pentru NASA, care își propune să stabilească un avanpost selenar permanent. Transportul materialelor de construcție pe Lună ar fi prea costisitor, așa că este nevoie de soluții neconvenționale, subliniază The Guardian.

„Trebuie să folosești ceea ce este acolo și acesta este pur și simplu praf liber”, a spus Günster.

El și colegii săi au experimentat construirea de străzi din praf selenar folosind un material cu granulație fină numit EAC-1A, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană ca înlocuitor al solului selenar. Ei au folosit un fascicul laser cu diametrul de 50 mm pentru a încălzi praful la aproximativ 1.600 grade Celsius și pentru a-l topi. Apoi au trasat încet forme triunghiulare îndoite, fiecare cu o lungime de aproximativ 25 cm, care ar putea fi interconectate pentru a crea suprafețe solide pe suprafețe mari de sol selenar, servind drept viitoare drumuri și piste de aselenizare.

Procesul nu este rapid. Fiecare unitate geometrică mică a avut nevoie de circa o oră pentru a fi produsă, ceea ce înseamnă că ar dura aproximativ 100 de zile pentru a crea un loc de aterizare de 10 x 10 m. „Pare o eternitate, dar gândiți-vă la construcțiile de pe Pământ. Uneori durează o eternitate pentru a construi o nouă intersecție”, a spus Günster.

O lentilă masivă

Pentru a reproduce această abordare pe Lună, autorii calculează că o lentilă de aproximativ 2,37 metri pătrați ar trebui transportată de pe Pământ pentru a acționa ca un concentrator de lumină solară în locul laserului.

Lentila ar putea fi făcută dintr-o folie de polimer care ar putea fi rulată, făcând-o ușor de transportat. Dar praful ar fi în continuare o problemă pentru lentila în sine.

„Atunci când acumulezi praf, lentila se va opri la un moment dat din funcționare”, a spus Günster, adăugând că o lentilă vibrantă poate ajuta la atenuarea acestei probleme.

Descoperirile sunt publicate în revista Scientific Reports.

Vă recomandăm să citiți și:

Cât cântărește galaxia noastră? Calea Lactee ar fi mai ușoară decât am crezut

China își extinde stația spațială cu încă trei module

Oamenii de știință spun că descoperirea vieții extraterestre în Univers este „doar o chestiune de timp”

Mercur se micșorează! Ce au observat astronomii pe suprafața planetei?