Home » Știință » Omenirea a lăsat deja peste 227.000 de kilograme de gunoi pe Lună

Omenirea a lăsat deja peste 227.000 de kilograme de gunoi pe Lună

Publicat: 10.02.2024

Oamenii au privit dintotdeauna înspre cer, folosind stelele ca metodă de navigație sau alinare spirituală. Fiecare civilizație umană a privit spre stele și a folosit mișcările cerești pentru a măsura timpul și pentru a-și găsi scopul în viață.

Această poftă de necontenit pentru cunoaștere, combinată cu avansul tehnologic, a făcut posibilă călătoria în spațiul cosmic. Astfel, visurile au devenit realitate după cel de-Al Doilea Război Mondial, Revoluția Industrială, Războiul Rece și exploatare la scară largă a resurselor Pământului.

Visul zborului spațial a început odată cu lansarea lui Sputnik-1 de către Uniunea Sovietică, iar apoi s-a extins odată cu aselenizarea misiunii americane Apollo 11 în 1969.

„Luna deține sute de miliarde de dolari de resurse neexploatate”

Șase decenii mai târziu, oamenii își fac planuri pentru turism spațial, misiuni selenare și marțiene, precum și mineritul pe Lună.

Potrivit NASA, „Luna deține sute de miliarde de dolari de resurse neexploatate”, inclusiv apă, heliu-3 și metale rare folosite în dispozitivele electronice.

Iar acum, Antropocenul, epoca impactului uman, ajunge și pe Lună.

Există deja peste 227.000 de kilograme de gunoi pe Lună

Argumentele pentru Epoca Antropocenului pe Lună sunt interesante. Poate fi argumentat faptul că, încă de la primul contact al omului cu suprafața selenară, impactul antropogenic a existat. Acest impact este așteptat să crească dramatic, iar asta reprezintă o justificare pentru declararea unei noi epoci geologice pe Lună.

NASA estimează că există deja peste 227.000 de kilograme (adică 227 de tone) de gunoi pe Lună, cel mai mult rămas în urmă de la misiuni spațiale, inclusiv de la rovere și alte echipamente, excremente, statui, mingi de golf, cenușă umană și steaguri, printre alte obiecte.

Ajungem să oglindim ce am făcut deja pe Pământ

Un număr tot mai multe de misiuni pe Lună pentru extragerea de resurse ar putea distruge mediul selenar. Astfel, ajungem să oglindim ce am făcut deja pe Pământ. Oamenii au folosit această colecție de „resurse naturale” și au produs suficientă risipă și distrugere încât să ajungem la cea de-a șasea extincție în masă.

Societatea umană, bazată pe risipă, a dus nu doar la distrugerea habitatului pe Pământ, dar acum face la fel și pe Lună și în Spațiu, argumentează un grup de savanți, citat de ScienceAlert.

Conform acestora, omenirea trebuie să se gândească bine de ce anume are nevoie cu adevărat. Fără un sistem funcțional pe Pământ, inclusiv biodiversitate și natură, nu vom putea să supraviețuim.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ultimele fotografii făcute de sonda Japoniei pe Lună înainte să intre în hibernare

Japonia este cea de-a cincea țară din lume care ajunge pe Lună, dar nu se știe pentru cât timp

Anunț oficial! NASA amână întoarcerea pe Lună

Forța misterioasă care creează apă pe Lună

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Recuperarea unor fragmente de proteine ​​vechi de 24 de milioane de ani de la animale dispărute deschide un „nou capitol” al biologiei
Recuperarea unor fragmente de proteine ​​vechi de 24 de milioane de ani de la animale dispărute deschide un „nou capitol” ...
Noua modă printre cimpanzei: animalele se afișează cu iarbă în urechi și alte orificii
Noua modă printre cimpanzei: animalele se afișează cu iarbă în urechi și alte orificii
Acum 130.000 de ani, neanderthalienii refoloseau oasele de leu de peșteră drept „unelte multifuncționale”
Acum 130.000 de ani, neanderthalienii refoloseau oasele de leu de peșteră drept „unelte multifuncționale”
Memoriile lui Casanova, legendarul aventurier venețian din secolul XVIII
Memoriile lui Casanova, legendarul aventurier venețian din secolul XVIII
Julian McMahon, jumătate om, jumătate demon în Charmed. Actorul care a locuit cel mai aproape de simbolul Hollywood
Julian McMahon, jumătate om, jumătate demon în Charmed. Actorul care a locuit cel mai aproape de simbolul Hollywood
Cele mai bune exerciții fizice diferă în funcție de personalitate
Cele mai bune exerciții fizice diferă în funcție de personalitate
Oamenii de știință au descoperit o legătura alarmantă dintre utilizarea Inteligenței Artificiale și psihopatie
Oamenii de știință au descoperit o legătura alarmantă dintre utilizarea Inteligenței Artificiale și psihopatie
O descoperire rară: Razele X dezvăluie cum se vindecau oasele de T. rex
O descoperire rară: Razele X dezvăluie cum se vindecau oasele de T. rex
Greu de ucis, dar în spațiu! Astronomii au descoperit o stea care „refuză” să moară
Greu de ucis, dar în spațiu! Astronomii au descoperit o stea care „refuză” să moară
Record istoric pentru Bitcoin. Cât valorează acum cea mai importantă criptomonedă din lume?
Record istoric pentru Bitcoin. Cât valorează acum cea mai importantă criptomonedă din lume?
Ford recheamă în service 850.000 de mașini. Ce problemă a fost descoperită?
Ford recheamă în service 850.000 de mașini. Ce problemă a fost descoperită?
Ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă, dar astronomii spun că urmează încă două zile mai scurte
Ziua de 9 iulie a fost cu 1,3 milisecunde mai scurtă, dar astronomii spun că urmează încă două zile mai scurte
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Prima Constituţie română elaborată fără influenţă străină
Ce spune Elon Musk despre laudele la adresa lui Hitler din partea chatbotului Grok?
Ce spune Elon Musk despre laudele la adresa lui Hitler din partea chatbotului Grok?
O sticlă aruncată în Oceanul Atlantic a fost găsită după 13 ani. Ce mesaj conținea?
O sticlă aruncată în Oceanul Atlantic a fost găsită după 13 ani. Ce mesaj conținea?
Kim Jong Un, dat în judecată de o femeie care a dezertat din Coreea de Nord
Kim Jong Un, dat în judecată de o femeie care a dezertat din Coreea de Nord
Care a fost sporul natural în luna mai 2025
Care a fost sporul natural în luna mai 2025
Cum să reacționezi la vești neplăcute și cum să le transmiți cu empatie
Cum să reacționezi la vești neplăcute și cum să le transmiți cu empatie