Ardeleanul din spatele Unirii Basarabiei cu România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, a fost rodul unor ample eforturi întreprinse de fruntași basarabeni, susținuți de liderii politici români. Totuși, astăzi, numele unei personalități care a contribuit enorm la actul din 27 martie 1918 a intrat pe nedrept într-un con de umbră. Puțini cunosc numele unui ardelean care prin acțiunile sale realizate la Chișinău a făcut ca unirea Basarabiei cu România să fie un fapt real și nu un vis. Numele ardeleanului este Onisifor Ghibu.

Toamna anului 1917 nu prevestea nicio veste bună pentru România. Deși în vara anului 1917, la Mărăști, Mărășești și Oituz, Armata Română a demonstrat că poate șterge înfrângerile suferite în anul 1916, revoluția bolșevică din Rusia a aruncat întreg Frontul de Est al aliaților într-un adevărat haos. Hotărârea lui Lenin de a scoate Rusia bolșevică din război a forțat și România să solicite un armistițiu Puterilor Centrale.

I.G. Duca, ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor în guvernul condus în acel moment de Ionel Brătianu, a surprins în memoriile sale atmosfera ce domnea în România înainte de unirea cu Basarabia:

„Îmi aduc aminte că prorogând Parlamentul la 15 noiembrie (1917), fiindcă mulți deputați şi senatori erau în Rusia, am hotărât să chemăm pe cei aflători la Iași la o serie de consfătuiri spre a discuta cu ei situația politică, armistițiul, perspectivele de viitor. (…) Înainte de prima întrunire eram îngrijorați. Ne așteptam să ne găsim prietenii politici demoralizați.

Afară de rare excepții, moralul era în genere surprinzător de bun. Priveau toți groaznicele greutăți ale momentului cu resemnare şi bărbăție. Tendința generală era că trebuie de acum să stăm cu toți pe loc, să ajungem la o pace cu germanii, dacă nu e altă ieșire momentană, şi să așteptăm cu încredere sfârşitul conflictului mondial. Înfrângerea noastră nu implica înfrângerea Aliaților şi Aliaţii învingând trebuia să culegem şi noi roadele tuturor jertfelor şi suferințelor noastre de acum”.

Revoluțiile din Rusia și Basarabia

Revoluția din februarie 1917, urmată de cea din octombrie, au condus la disoluția Imperiului Țarist. Minoritățile din Imperiu au profitat pentru a obținea autonomia și apoi independența. Nici în Basarabia lucrurile nu au stat diferit.

„Întâi lozinca a fost: Basarabia factor component dintr-o Rusie democratică şi federativă. Pe urmă, paralel cu mișcarea de descompunere a autorității de Stat rusești, a început să se accentueze mișcarea de separatism a diferitelor ţinuturi neruseşti care în decursul vremurilor fuseseră încorporate Rusiei prin politica de cucerire a Romanovilor.

Românii noștri basarabeni au urmat şi ei diferitele faze ale acestei evoluții şi, din etape în etape, ajunseră la sfârşitul lui noiembrie 1917, pe când Rusia oficială a lui Lenin şi a lui Troţki ne trăda şi ne obliga să cerem şi noi germanilor un armistițiu, la convocarea unui Parlament – Sfatul Ţării – ieșit ca dealtminteri Rada ucraineană şi celelalte adunări similare din voturile diferitelor comitete, organizaţii, congrese profesionale şi naţionale. Iar acest Parlament prelua întreaga conducere administrativă, legiuitoare şi politică a Basarabiei”, scria I.G. Duca.

Rolul major al lui Onisifor Ghibu

Însă trezirea spiritului național în Basarabia s-a realizat cu mari eforturi, iar Onisifor Ghibu are parte de merite însemnate. Ghibu s-a născut lângă Sibiu, în Săliște, în 1883, pe vremea când încă Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Studiile universitare le-a făcut la București, Budapesta, Strasbourg și Jena.

A fost inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914) și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912). Între 1912-1914, a ocupat funcția de secretar al ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român).

După izbucnirea Primului Război Mondial s-a refugiat la București, iar din martie 1917 la Chișinău. Aici a devenit principalul promotor al trezirii conștiinței naționale în Basarabia.

„Nu aș vrea să exagerez rolul lui Onisifor Ghibu, dar e dovedit azi că în mijlocul haosului din rândurile românilor de peste Prut, al totalei lor nepregătiri politice, a mentalității lor datorită mediului şi culturii rusești care îi predispunea mai mult spre latura socială a problemelor la ordinea zilei, decât spre latura lor națională – Ghibu, cu naționalismul lui de ardelean hotărât şi intransigent, a contribuit mult la îndrumarea mișcării spre singura ei cale logică: unirea cu Vechiul Regat.

Ghibu îşi pusese în minte să introducă în școala şi în biserică limba română, să facă un ziar românesc care să susțină cauza întregirii tuturor românilor de la Nistru până la Tisa. Pentru îndeplinirea primului scop avea nevoie de cărţi româneşti. A venit deci la Iași şi a făcut apel la mine. De prisos să spun că am făcut cu bucurie tot ce mi-a stat în putință. Pentru îndeplinirea celui de al doilea scop trebuiau bani şi o tipografie cu litere latine. L-am ajutat şi aici”, menționează I.G. Duca.

Eforturile de trezire a conștiinței naționale române la mai bine de un secol după ce Imperiul Rus anexase Basarabia au dat rezultatele așteptate. La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jean Negulesco, singurul regizor român nominalizat la Oscar. Vedetă la Hollywood, dar necunoscut în România

Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi

Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naționale a României. „Pentru o Românie liberă oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”

Populația României, în cădere liberă! Câte milioane mai eram la 1 iulie 2023?