Home » Istorie » Ardeleanul din spatele Unirii Basarabiei cu România

Ardeleanul din spatele Unirii Basarabiei cu România

Ardeleanul din spatele Unirii Basarabiei cu România
Credit foto: Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sfântu Gheorghe
Publicat: 25.03.2024

Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, a fost rodul unor ample eforturi întreprinse de fruntași basarabeni, susținuți de liderii politici români. Totuși, astăzi, numele unei personalități care a contribuit enorm la actul din 27 martie 1918 a intrat pe nedrept într-un con de umbră. Puțini cunosc numele unui ardelean care prin acțiunile sale realizate la Chișinău a făcut ca unirea Basarabiei cu România să fie un fapt real și nu un vis. Numele ardeleanului este Onisifor Ghibu.

Toamna anului 1917 nu prevestea nicio veste bună pentru România. Deși în vara anului 1917, la Mărăști, Mărășești și Oituz, Armata Română a demonstrat că poate șterge înfrângerile suferite în anul 1916, revoluția bolșevică din Rusia a aruncat întreg Frontul de Est al aliaților într-un adevărat haos. Hotărârea lui Lenin de a scoate Rusia bolșevică din război a forțat și România să solicite un armistițiu Puterilor Centrale.

I.G. Duca, ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor în guvernul condus în acel moment de Ionel Brătianu, a surprins în memoriile sale atmosfera ce domnea în România înainte de unirea cu Basarabia:

„Îmi aduc aminte că prorogând Parlamentul la 15 noiembrie (1917), fiindcă mulți deputați şi senatori erau în Rusia, am hotărât să chemăm pe cei aflători la Iași la o serie de consfătuiri spre a discuta cu ei situația politică, armistițiul, perspectivele de viitor. (…) Înainte de prima întrunire eram îngrijorați. Ne așteptam să ne găsim prietenii politici demoralizați.

Afară de rare excepții, moralul era în genere surprinzător de bun. Priveau toți groaznicele greutăți ale momentului cu resemnare şi bărbăție. Tendința generală era că trebuie de acum să stăm cu toți pe loc, să ajungem la o pace cu germanii, dacă nu e altă ieșire momentană, şi să așteptăm cu încredere sfârşitul conflictului mondial. Înfrângerea noastră nu implica înfrângerea Aliaților şi Aliaţii învingând trebuia să culegem şi noi roadele tuturor jertfelor şi suferințelor noastre de acum”.

Revoluțiile din Rusia și Basarabia

Revoluția din februarie 1917, urmată de cea din octombrie, au condus la disoluția Imperiului Țarist. Minoritățile din Imperiu au profitat pentru a obținea autonomia și apoi independența. Nici în Basarabia lucrurile nu au stat diferit.

„Întâi lozinca a fost: Basarabia factor component dintr-o Rusie democratică şi federativă. Pe urmă, paralel cu mișcarea de descompunere a autorității de Stat rusești, a început să se accentueze mișcarea de separatism a diferitelor ţinuturi neruseşti care în decursul vremurilor fuseseră încorporate Rusiei prin politica de cucerire a Romanovilor.

Românii noștri basarabeni au urmat şi ei diferitele faze ale acestei evoluții şi, din etape în etape, ajunseră la sfârşitul lui noiembrie 1917, pe când Rusia oficială a lui Lenin şi a lui Troţki ne trăda şi ne obliga să cerem şi noi germanilor un armistițiu, la convocarea unui Parlament – Sfatul Ţării – ieșit ca dealtminteri Rada ucraineană şi celelalte adunări similare din voturile diferitelor comitete, organizaţii, congrese profesionale şi naţionale. Iar acest Parlament prelua întreaga conducere administrativă, legiuitoare şi politică a Basarabiei”, scria I.G. Duca.

Rolul major al lui Onisifor Ghibu

Însă trezirea spiritului național în Basarabia s-a realizat cu mari eforturi, iar Onisifor Ghibu are parte de merite însemnate. Ghibu s-a născut lângă Sibiu, în Săliște, în 1883, pe vremea când încă Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Studiile universitare le-a făcut la București, Budapesta, Strasbourg și Jena.

A fost inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914) și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912). Între 1912-1914, a ocupat funcția de secretar al ASTRA (Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român).

După izbucnirea Primului Război Mondial s-a refugiat la București, iar din martie 1917 la Chișinău. Aici a devenit principalul promotor al trezirii conștiinței naționale în Basarabia.

„Nu aș vrea să exagerez rolul lui Onisifor Ghibu, dar e dovedit azi că în mijlocul haosului din rândurile românilor de peste Prut, al totalei lor nepregătiri politice, a mentalității lor datorită mediului şi culturii rusești care îi predispunea mai mult spre latura socială a problemelor la ordinea zilei, decât spre latura lor națională – Ghibu, cu naționalismul lui de ardelean hotărât şi intransigent, a contribuit mult la îndrumarea mișcării spre singura ei cale logică: unirea cu Vechiul Regat.

Ghibu îşi pusese în minte să introducă în școala şi în biserică limba română, să facă un ziar românesc care să susțină cauza întregirii tuturor românilor de la Nistru până la Tisa. Pentru îndeplinirea primului scop avea nevoie de cărţi româneşti. A venit deci la Iași şi a făcut apel la mine. De prisos să spun că am făcut cu bucurie tot ce mi-a stat în putință. Pentru îndeplinirea celui de al doilea scop trebuiau bani şi o tipografie cu litere latine. L-am ajutat şi aici”, menționează I.G. Duca.

Eforturile de trezire a conștiinței naționale române la mai bine de un secol după ce Imperiul Rus anexase Basarabia au dat rezultatele așteptate. La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat unirea Basarabiei cu România.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Jean Negulesco, singurul regizor român nominalizat la Oscar. Vedetă la Hollywood, dar necunoscut în România

Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi

Eugeniu Carada, fondatorul Băncii Naționale a României. „Pentru o Românie liberă oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”

Populația României, în cădere liberă! Câte milioane mai eram la 1 iulie 2023?

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile