Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Campania Armatei române din Bulgaria, din anul 1913, nu a fost marcată doar de lupta cu holera, ci și de multe dispute politice. Unul dintre cei nemulțumiți de faptul că regele Carol I nu a făcut un guvern de uniune națională în contextul intervenției din Bulgaria a fost liderul liberal Ionel Brătianu. Acesta a fost mobilizat și a participat în calitate de căpitan la campania de la sud de Dunăre. Chiar și așa, Brătianu a fost nemulțumit că nu a fost detașat pe lângă Marele Stat Major. Nu era de acord ca toată „gloria” războiului să revină guvernului conservator condus de Titu Maiorescu.

La începutul lunii iulie 1913, România intervenea militar în cel de al doilea Război Balcanic.

Întreaga campanie a Armatei române peste Dunăre a fost slab planificată și s-a desfășurat haotic. Deși nu au existat confruntări militare, holera a făcut ravagii în rândul soldaților români. La toate aceste probleme și neajunsuri s-au adăugat și rivalitățile politice.

„Principala grijă a generalului Crăiniceanu era să-și facă un loc în inima căpitanului Ionel Brătianu”

Ionel Brătianu, liderul liberalilor, a fost mobilizat și detașat cu gradul de căpitan la Corpul II de Armată condus de generalul Grigore Crăiniceanu. Generalul era un apropiat al liderului liberal, fiind chiar ministru de Război între 1909-1910, în guvernul condus de Ionel Brătianu. Oricum, Cartierul generalului Crăiniceanu avea se transforme într-un „cuib de intrigi” politice.

„Generalul Crăiniceanu nu se ocupa decât de ferirea lui personală de molimă (de holeră, n.r.) şi de căpitanul Ionel Brătianu, care fusese ataşat Statului său Major. (…)

În afară de sănătatea sa, principala lui grijă era să-și facă un loc în inima căpitanului Ionel Brătianu, pe care-l așeza la masă la locul de onoare, înaintea coloneilor și generalilor care se uitau chiorâș la civilul cu ifose de strateg și-și rumegau în tăcere umilința.

Crăiniceanu, care fusese ministru de Război în guvernul lui Brătianu din 1909, căuta să-și asigure portofoliul şi în viitorul guvern liberal. Luase și pe I. G. Duca ca secretar şi transformase Cartierul Corpului II într-un adevărat club politic şi de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”, scria în memoriile sale Constantin Argetoianu.

Supărările lui Ionel Brătianu

Ionel Brătianu avea mai multe motive să fie supărat. Guvernul conservator nu avea niciun interes să îi ofere vreo vizibilitate liderului liberal. Așa că l-a trimis într-un loc cu mai puțină „acțiune”. Alt căpitan în rezervă, dar lider al conservatorilor, Nicolae Filipescu a avut parte de un alt tratament.

„Căpitanul de rezervă Ionel Brătianu venise la Cartierul lui Crăiniceanu fără chef. Era supărat mai întâi fiindcă guvernul îi pusese bețe în roate la mobilizare și-l detașase la un simplu Corp de Armată, pe când pe Filipescu, căpitan de rezervă şi el, dar din cavalerie, îl atașa pe lângă Marele Stat Major, într-o situație mai `en vue` (la vedere, n.r.) şi îi permisese să intre călare în Silistra, alături de generalul Culcer.

Era supărat însă mai ales fiindcă nu se făcuse guvern naţional, excluzându-se, astfel, Partidul Liberal `care făurise România modernă` de la gloria Tratatului de pace de le Bucureşti. Părăsise chiar Bucureștii, spunând prietenilor că demisionează din șefia partidului, șantaj îndreptat şi contra Regelui și contra prietenilor săi”. scria Argetoianu.

„Regele Carol a dat dovadă de un profund sens politic”

Participant și el la campania din Bulgaria, Constantin Argetoianu a apreciat în schimb flerul politic de care a dat dovadă Regele Carol I. Prima dată pentru că a acționat fără a avea girul Puterilor centrale, iar a doua dată când a decis să aducă Bulgaria la masa de negocieri, oprind campania militară.

„După atâtea decenii de politică supusă Marilor Puteri, pornisem peste Dunăre fără asentimentul Puterilor Centrale cu care aveam un tratat de alianță, iar Rusia ne încurajase cu reticențe, mai mult împinsă printr-un sentiment de `manvaise humeur` împotriva rezistenței bulgarilor, față de politica Petersburgului şi refuzului lor de a primi arbitrajul Țarului, ceea ce fusese judecat de marea Putere Pravoslavnică ca o obrăznicie.

Era evident însă că Rusia nu va lăsa până la sfârșit Bulgaria să fie strivită, pe de altă parte obținusem prin acțiunea noastră tot ce voiam să obținem. Era imprudent să întindem coarda prea mult și a fost chibzuială bună să nu așteptam să ni se de alții ceea ce în momentul oportun am putut pune în seama unei generozități sentimentale, păstrând resorturile voinței noastre intacte.

Procedând cum a procedat, Regele Carol a dat dovadă de un profund sens politic. De altminteri, acesta nu i-a lipsit decât o singură dată, în ajunul morții sale, în 1914”, nota Argetoianu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Constanța înainte de Primul Război Mondial: hotelurile din oraș rivalizau cu cele de la Nisa

România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”

Mary Seacole, îngerul din războiul Crimeii