Home » Știință » Descoperirea materiei întunecate ar putea fi la 10 secunde distanță

Descoperirea materiei întunecate ar putea fi la 10 secunde distanță

Publicat: 30.12.2024

Descoperirea materiei întunecate ar putea fi făcută în doar 10 secunde. De ce spun cercetătorii acest lucru?

Doar 10 secunde ar fi suficiente pentru descoperirea materiei întunecate. La următoarea supernovă apropiată, orice telescop de raze gamma care privește în direcția corectă ar putea face mai mult decât să observe un spectacol de lumină, ar putea confirma rapid existența unuia dintre cei mai promițători candidați pentru materia întunecată. Astrofizicienii de la Universitatea California, Berkeley (SUA) prezic că în primele 10 secunde ale unei supernove, suficienți axioni (particule ipotetice) ar putea fi emiși pentru a demonstra existența lor într-o fracțiune de secundă.

Având în vedere că alte metode ar putea necesita ani pentru a aduna dovezi convingătoare, detectarea unei avalanșe de axioni într-o colapsare stelară apropiată ar fi echivalentă cu câștigarea „loteriei fizicii”.

Am putea fi la un pas de descoperirea materiei întunecate

O astfel de descoperire necesită ca un telescop de raze gamma să fie îndreptat exact în direcția exploziei la momentul potrivit. În prezent, această sarcină îi revine exclusiv Telescopului Spațial Fermi, care are totuși doar o șansă din zece să capteze evenimentul, notează Science Alert.

Pentru a îmbunătăți șansele, cercetătorii propun lansarea GALAXIS (GALactic AXion Instrument for Supernova), o flotă de sateliți de raze gamma capabili să monitorizeze 100% din cer în orice moment. Fie detectarea, fie absența axionilor în timpul unei supernove ar fi la fel de valoroasă, dar există o presiune legată de timp.

„Cred că toți cei implicați în această cercetare suntem stresați de posibilitatea unei supernove înainte să avem instrumentele potrivite. Ar fi păcat să se producă o supernovă mâine și să ratăm ocazia de a detecta axionii, o astfel de șansă s-ar putea să nu mai apară timp de încă 50 de ani”, afirmă Benjamin Safdi, profesor asociat de fizică la UC Berkeley.

Ce sunt axionii?

Axionii au fost teoretizați pentru prima dată în anii 1970 ca o soluție la o problemă de fizică diferită de materia întunecată, denumită „strong CP problem”. Aceste particule ar avea o masă extrem de mică, nu ar avea sarcină electrică și ar fi extrem de abundente în Univers.

Ulterior, fizicienii au realizat că unele dintre proprietățile lor, cum ar fi tendința de a se aduna și interacțiunea lor preponderent gravitațională cu alte materii, îi fac candidați ideali pentru materia întunecată. Cel mai important, o proprietate prezisă îi face detectabili: în câmpuri magnetice puternice, axionii ar trebui să se dezintegreze ocazional în fotoni, ceea ce înseamnă că detectarea unei cantități suplimentare de lumină în apropierea acestor câmpuri ar putea trăda prezența lor.

Acesta este principiul pe care se bazează experimentele de laborator și observațiile astronomice de zeci de ani, permițându-le cercetătorilor să restrângă intervalul de mase al axionilor.

Stelele neutronice sunt locuri promițătoare pentru căutarea axionilor. Fizica intensă din aceste stele ar trebui să producă cantități uriașe din aceste particule, iar câmpurile magnetice puternice ar putea transforma o parte dintre aceștia în fotoni detectabili.

Cum ne-ar ajutat o supernovă în descoperirea materiei întunecate?

Într-un studiu recent, echipa de la UC Berkeley a calculat că cel mai bun moment pentru a găsi axioni în jurul unei stele neutronice este chiar la nașterea acesteia, când o stea masivă explodează ca supernovă. Simulările sugerează că o explozie de axioni ar fi produsă în primele 10 secunde după colapsul stelei, iar radiația gamma rezultată ar putea dezvălui detalii importante.

Echipa a estimat că un tip special de axion, numit axion QCD (quantum chromodynamics), ar putea fi detectabil prin această metodă dacă are o masă mai mare de 50 micro-electronvolți, adică doar o miliardime din masa unui electron.

Dacă axionii există, ar putea deveni unele dintre cele mai utile particule descoperite vreodată. Într-o singură lovitură, ar putea oferi răspunsuri despre materia întunecată, despre „strong CP problem”, teoria corzilor și dezechilibrul materie/antimaterie. Ipoteza este pregătită pentru testare, tot ce rămâne este să așteptăm următoarea supernovă apropiată. Aceasta s-ar putea întâmpla astăzi sau peste un deceniu, iar dacă Telescopul Fermi privește în direcția corectă, am putea răspunde la unele dintre cele mai profunde întrebări ale științei în câteva secunde.

„Cel mai bun scenariu pentru axioni este ca Fermi să surprindă o supernovă. Șansa este mică. Dar dacă Fermi o detectează, am putea măsura masa axionilor, interacțiunea lor și am putea afla tot ce trebuie să știm despre ei, având o încredere extraordinară în semnal, pentru că nicio materie obișnuită nu ar putea produce un astfel de eveniment”, spune Safdi.

Această cercetare a fost publicată în Physical Review Letters.

Vă recomandăm să citiți și:

Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb

Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut

O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un cosmonaut rus, eliminat dintr-o misiune care trebuia să ajungă la Stația Spațială Internațională. Ce s-a întâmplat?
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
Un magician a uitat parola cipului implantat în propriul corp
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...