Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze, dar nu este chiar atât de simplu

Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze. Atunci când vidrele de mare au fost reintroduse de-a lungul coastelor insulelor din sudul Californiei și Columbia Britanică, cercetătorii au observat revenirea pădurilor de alge în zonele distruse de aricii de mare. Însă ritmul de regenerare a variat în funcție de locație, un fenomen pe care oamenii de știință nu îl înțeleseseră pe deplin până acum.

Un nou studiu realizat de Universitatea din Colorado Boulder (SUA) a descoperit că vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze. Vidrele, o specie esențială pentru echilibrul ecosistemelor, au un rol crucial în recuperarea pădurilor de varec, dar influența lor depinde de interacțiunile cu alte specii din apele sărate ale Pacificului.

• Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință

Cercetarea, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), s-a bazat pe decenii de observații pentru a crea o serie temporală a acestor interacțiuni, ca un film care arată schimbările în numărul speciilor locale și, mai important, modelele de interacțiune dintre ele. Astfel, oamenii de știință au putut înțelege mai bine modul în care reintroducerea vidrelor de mare a contribuit la refacerea pădurilor de varec din Oceanul Pacific.

Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze

„Am crezut întotdeauna că speciile esențiale controlează ecosistemul în același mod, indiferent de locație sau de celelalte specii din jur. O viziune mai modernă este că aceste specii rămân foarte importante, dar efectele lor pot varia în funcție de context”, a explicat Ryan Langendorf, autor principal al studiului și cercetător în cadrul Departamentului de Studii de Mediu de la CU Boulder.

Interesul cercetătorilor pentru speciile esențiale datează de zeci de ani. Jim Estes, om de știință retras din cadrul USGS și coautor al studiului, și-a dedicat cariera studierii vidrelor de mare și a impactului lor asupra pădurilor de varec de-a lungul coastelor stâncoase.

În timpul cercetărilor pe insule izolate din Alaska, Estes a observat că, în absența vidrelor de mare, populațiile de arici de mare explodau, distrugând pădurile de alge. A concluzionat că aceste mamifere mici sunt esențiale pentru menținerea echilibrului ecosistemelor de recif: hrănindu-se cu arici de mare, vidrele le permit pădurilor de varec (grupuri dense de alge brune, bogate în biodiversitate) să prospere și să le ofere adăpost altor specii.

Estes, cercetătoarea Jane Watson, de la Universitatea din Columbia Britanică (Canada) și alți coautori au condus două studii de lungă durată, documentând efectele reintroducerii vidrelor de mare în Insula Nicolas (California) în anii 1980 și pe insula Vancouver (Columbia Britanică) în anii 1970.

Aceste seturi de date reprezintă unele dintre cele mai complete studii despre impactul unei specii esențiale asupra ecosistemului local. La începutul cercetărilor, ambele regiuni erau dominate de „deşerturi de arici”, zone unde aricii de mare distruseseră pădurile de varec în lipsa prădătorilor naturali.

Ce au descoperit cercetătorii?

După 30 de ani de observații, cercetătorii au descoperit că pădurile de varec s-au regenerat în ambele locații, însă cu viteze diferite. În Columbia Britanică, recuperarea s-a produs rapid, urmând un efect de domino cunoscut sub numele de cascadă trofică: vidrele consumă aricii, iar varecul poate crește din nou. Însă recuperarea mai lentă din sud a scos la iveală un aspect necunoscut până atunci.

Pentru a înțelege aceste diferențe, Langendorf a creat un model comunitar inovator, care a generat o „peliculă” a interacțiunilor dintre specii, analizând evoluția ecosistemului pe parcursul celor 30 de ani în ambele locații.

Rezultatele au oferit explicații clare. Modelul a evidențiat modul în care vidrele de mare, aricii și pădurile de alge au interacționat în timp în cele două regiuni. S-a constatat că, în California, exista o competiție mai mare între diferitele specii de arici, varec și alte organisme, ceea ce a redus influența vidrelor asupra întregului sistem. Cu alte cuvinte, vidrele de mare din California nu au avut un impact la fel de puternic asupra aricilor de mare ca în nord, din cauza rețelei complexe de interacțiuni din ecosistemul canadian.

Vidrele de mare ajută pădurile de alge să se redreseze, dar nu au același efect peste tot

„Majoritatea studiilor asupra comunităților ecologice presupun că aceste interacțiuni sunt statice, că ‘regulile jocului’ rămân neschimbate chiar dacă populațiile speciilor fluctuează. Prin dezvoltarea unei metode de estimare a acestor reguli dinamice, Ryan a îmbunătățit înțelegerea acestui sistem particular și, în același timp, a creat un instrument mai puternic pentru analizarea altor ecosisteme”, a explicat Dan Doak, profesor de Studii de Mediu la CU Boulder și coautor al studiului.

Acest model inovator le poate oferi cercetătorilor o înțelegere mai detaliată a modului în care ecosistemele se transformă atunci când specii cheie sunt reintroduse în habitate aflate într-o continuă schimbare, scrie Phys.org.

„Natura dinamică a ecosistemelor i-a împiedicat mult timp pe ecologiști să înțeleagă ce nevoi au speciile și cum să le gestionăm eficient. Faptul că putem transforma datele din studiile ecologice într-un ‘film’ al modului în care speciile reacționează la schimbările din mediu și la interacțiunile dintre ele ne oferă un nou sentiment de speranță. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de soluții practice pentru a proteja și conserva sistemele vii complexe cu care coexistăm și pe care le prețuim”, a declarat Langendorf.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce sunt toate ființele de pe Pământ atât de colorate?

Pot animalele să învețe „limba” unei alte specii?

Modul inedit prin care țestoasele marine se aliniază cu câmpul magnetic al Pământului

Cântecul balenelor este foarte asemănător cu vorbirea umană, spun cercetătorii