Home » D:News » Tot mai multe persoane aleg intervenții estetice „ca să își îmbunătățească aspectul”

Tot mai multe persoane aleg intervenții estetice „ca să își îmbunătățească aspectul”

Tot mai multe persoane aleg intervenții estetice „ca să își îmbunătățească aspectul”
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 20.03.2025

În ultimul deceniu, tot mai multe persoane au ales să facă îmbunătățiri în aspectul lor fizic, iar această tendință globală nu dă semne că s-ar opri. Dimpotrivă, în ultimii patru ani, numărul procedurilor estetice a crescut cu 40%, arată studiul Societății Internaționale de Chirurgie Plastică Estetică.

Experții au urmărit timp de 14 ani trend-urile în materie de proceduri estetice chirurgicale și non-chirurgicale și au observat cum, doar în anul 2023, au fost efectuate peste 15,8 milioane de operații estetice și mai mult de 19 milioane de proceduri non-chirurgicale la nivel global.

„Este evident că, indiferent de locul în care se află, din ce cultură fac parte și de diferențe, chirurgia estetică este tot mai mult o parte din viața oamenilor de pretutindeni. Aceștia caută din ce în ce mai mult să își îmbunătățească aspectul, ceea ce acum nu mai este un tabu”, remarcă dr. Cristian Nițescu, chirurg estetician cu o experiență de peste 25 de ani.

Care sunt cele mai populare intervenții?

Așadar, care sunt procedurile care nu ies din top? În continuare, liposucția și augmentarea sânilor sunt cele mai populare intervenții. De altfel, liposucția a dominat toate statisticile în ultimii 14 ani, o adevărată „clasică”, și continuă să fie cea mai dorită operație printre pacienți.

În schimb, augmentarea sânilor s-a aflat într-un trend ușor descendent în anul 2023. Pe de altă parte, în mod surprinzător, cererea pentru îndepărtarea implanturilor mamare a crescut cu 46% în ultimii 5 ani. Alte proceduri extrem de căutate au mai fost rinoplastia, blefaroplastia (chirurgia pleoapelor) și abdominoplastia. În plus, pe lângă acestea se mai poate observa și un interes pronunțat pentru proceduri faciale ca ridicarea sprâncenelor, otoplastia (remodelarea urechilor), lifting-ul facial, conturarea oaselor faciale, grefarea de grăsime facială, augmentarea chirurgicală a buzelor și lifting-ul de gât.

Nu în ultimul rând, dincolo de abdominoplastie și de liposucție, alte câteva intervenții ale corpului sunt la mare căutare: „Operații ca augmentarea și ridicarea feselor, lifting-ul de coapse, lifting-ul brațelor, labioplastia și rejuvenarea vaginală – sunt doar câteva dintre preferințele celor care doresc să își transforme fizicul”, punctează dr. Nițescu.

Estetica non-chirurgicală: pentru cei care vor o schimbare rapidă

Medicina estetică are o mulțime de opțiuni și pentru persoanele care nu își doresc să recurgă la bisturiu, bineînțeles cu anumite limite. Injecțiile cu toxină botulinică (botox), acidul hialuronic și peeling-urile chimice sunt în continuare printre cele mai populare metode de a obține un look fresh și fără prea mult timp de recuperare, așa cum reiese din raport.

Deși chirurgia estetică a fost mult timp considerată o preocupare exclusiv feminină, se pare că și bărbații apelează, într-o proporție mai mică, dar care s-a menținut constant în ultimul deceniu, la proceduri pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.

Potrivit datelor, bărbații recurg la circa 14,5% din totalul procedurilor estetice, iar cele mai populare intervenții includ blefaroplastia, rinoplastia, liposucția și chiar grefarea de grăsime facială. De asemenea, procedurile non-chirurgicale, cum ar fi injecțiile cu botox sau acid hialuronic, sunt tot mai cerute de bărbați care își doresc un aspect tineresc și revitalizat.

Turismul medical: o tendință în creștere

Datorită costurilor mai mici sau a serviciilor de calitate superioară, tot mai mulți oameni aleg să facă operații estetice în alte țări. Și în România vin mulți pacienți din vest, pentru că, de multe ori, calitatea serviciilor este foarte ridicată, la costuri accesibile, potrivit dr. Nițescu.

„Turismul medical a devenit o opțiune tot mai bună, dar sfătuiesc pacienții să fie foarte atenți la alegerea unui chirurg cu experiență și la siguranța clinicii unde vor face procedura”, recomandă medicul estetician. Este important ca pacienții să se asigure că unitatea medicală este acreditată și că specialistul ales este acreditat, are experiență multă și prezintă încredere.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an