Minciuna și mincinoșii: cum să-i depistezi, de ce mint și când este minciuna justificată?

Minciuna e un fenomen universal, dar rar discutat cu profunzime. Nu toți mincinoșii sunt la fel. Unii mint din teamă, alții din sete de putere. Unii mint pentru supraviețuire. Alții mint pentru control. Mint din lene sau din compasiune.

Psihologii identifică patru motive principale: evitarea pedepsei – copilul care spune „nu am spart vaza” știe că va fi mustrat. Câștigul personal – promovarea la serviciu prin exagerarea meritelor. Protejarea altora – „Nu, rochia ta nu te face grasă.” Și auto-protejarea – ascunderea vulnerabilității. Unii o fac ocazional, alții cronic, până când nici ei nu mai știu ce e real. Dar pe lângă cele patru motive fundamentale (evitarea pedepsei, câștigul personal, protejarea altora, auto-protejarea), minciuna poate apărea din cauza unor mecanisme psihologice mai puțin evidente: pentru a menține o identitate falsă – unii mint pentru a susține o imagine pe care și-au construit-o în fața celorlalți.

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

Un exemplu clasic: „Am citit toate cărțile lui Nietzsche” (când, în realitate, le-au parcurs doar pe diagonală). Această minciună vine din teama de a nu fi devalorizați în ochii grupului. Din obișnuință socială – răspunsul automat „Sunt bine” la întrebarea „Ce mai faci?” este o minciună social acceptată. Oamenii mai mint uneori pentru că așa se așteaptă societatea – și nu vor să copleșească pe cineva cu probleme personale. Pentru a evita conflictele inutile – „Da, dragă, ai perfectă dreptate” (când, în sinea ta, nu ești de acord). Unii mint pentru a scurta discuții tensionate sau pentru a păstra pacea într-o relație. Ori din plictiseală sau lipsă de stimulare.

Mincinoșii patologici fabrică uneori povești spectaculoase doar pentru a se simți mai interesanți. Un exemplu: „Am fost spion în tinerețe” (o fantazie elaborată fără nicio bază reală). Pentru a testa limitele celorlalți – copiii mint adesea doar pentru a vedea cât de departe pot merge („Nu, nu am mâncat toată ciocolata!”). Dar și unii adulți folosesc minciuni mici pentru a evalua cât de ușor pot manipula pe cineva.

De ce contează să înțelegem aceste motive? Pentru că unele minciuni sunt simptome, nu doar vicii. Dacă înțelegem de ce mințim (sau de ce mint alții), putem aborda problema la rădăcină – fie prin comunicare, fie prin schimbare personală.

Știați că…dacă cineva oferă prea multe detalii în mod neprovocat, e posibil să încerce să-și acopere minciuna? (O tehnică cunoscută în psihologia detectării minciunii.)

Dar nu toate minciunile sunt egale. Ele pot fi catalogate în mai multe tipuri: Minciuna albă – „A fost delicios!” (despre tortul ars). O minciună menită să mențină armonia. Minciuna prin omisiune – A exclude informații cheie pentru a manipula percepția. Minciuna narcisică – Fabricarea unui fals sine pentru a impresiona. Și Minciuna patologică (pseudologia fantastică) – Crearea unor narațiuni complexe, fără motiv evident.

20 de fraze tipice ale mincinoșilor

Mincinoșii folosesc anumite formule pentru a-și camufla adevărul. Iată câteva dintre cele mai frecvente:

„De ce aș minți?” (atac defensiv) „Jur pe Dumnezeu!” (invocarea divinității ca tactică)„Nu-mi amintesc exact.” (evitarea responsabilității) „Tu crezi că eu aș face așa ceva?” (deviere emoțională – redirecționarea vinei) „Sincer să fiu…” (preamărire suspicioasă)„Nici măcar nu merită să răspund.” (dispreț fals)„Toți fac asta.” (justificare prin normalizare)„Ai înțeles greșit.” (respingerea vinei)„N-am avut de ales.” (victimizare)„Te-am sunat, dar n-ai răspuns.” (fals verificabil) „Așa mi s-a spus.” (delegarea responsabilității) „N-am terminat de citit mesajul tău.” (pretext de ignoranță)„Promit că n-o să se mai întâmple.” (promisiuni goale) „N-am timp să-ți explic acum.” (amânare)„Ești paranoic.” (gaslighting) „Doar glumeam.” (retractare rapidă)„N-am spus niciodată asta.” (negare directă)„Ai probleme cu încrederea.” (inversare a vinovăției)„Ești singura persoană care mă înțelege.” (manipulare sentimentală) „Viața mea e deja suficient de complicată.” (compasiune falsă). Desigur, nu toate persoanele care folosesc aceste „texte” pot fi catalogate ca fiind mincinoase. Ca în orice regulă, există și excepții.

Minciuna cronică: boală sau tactică?

Pseudologia fantastică e un comportament compulsiv. Minciuna devine automată, ca un reflex. Studiile arată că mincinoșii cronici au modificări în cortexul prefrontal – zona responsabilă cu luarea deciziilor și cu moralitatea. Se poate vindeca? Da, dar numai prin terapie cognitiv-comportamentală și prin conștientizare.

În ceea ce privește felul în care ai putea gestiona comunicarea sau intercațiunea, în general, cu un mincinos apropiat, o persoană care îți este dragă, începe prin a verifica faptele – nu confrunta persoana pe baza suspiciunilor. Pune întrebări directe – „De ce ai simțit nevoia să minți?” Stabilește consecințe – fără limite, minciuna se repetă. Și alege încrederea cu înțelepciune – iertarea nu înseamnă naivitate.

Adevărul doare, dar minciuna ucide încet. Când cineva drag te minte, rănile sunt mai adânci. Dar iertarea este posibilă – dacă există schimbare. Uneori, cea mai dură lecție pentru un mincinos e să piardă pe cineva care l-a iubit necondiționat.

Și, dacă v-ați întrebat vreodată dacă a existat în istorie cel mai mare mincinos, în topul mincinoșilor lumii se află inclusiv americanul Ferdinand Waldo Demara (1921 – 1982), „Marele Impostor”, care a pretins a fi chirurg, profesor universitar și călugăr – fără nicio calificare. A trăit zeci de ani sub identități false. A fost subiectul unei cărți și al unui film, inspirate vag din faptele sale: The Great Impostor, în care personajul său a fost interpretat de Tony Curtis.

Totuși, au mai existat figuri ale căror personalități și minciuni le-au eclipsat pe ale lui – de la Hitler (propaganda), la Stalin (terorism ideologic) și Bernie Madoff (escrocheria piramidală – Nu există nicio investiție magică, spuneau toți economiștii, în timp ce Madoff construia cea mai mare escrocherie financiară din istorie – 65 de miliarde $). Toți cei trei (am luat câteva exemple, deși, evident, lista este mult mai mare), au reușit să ducă minciuna la nivel istoric, intrumentând întregi aparate de stat (mass-media, justiția, bănci) pentru a institutionaliza falsul, au țintit nevoile psihologice ale victimelor (frica la Hitler, speranța la Madoff, obediența la Stalin) și au distrus conceptul de realitate alternativă – pentru supraviețuitori, adevărul a devenit ceea ce dicta partidul.

Surse:

https://www.bbc.com/future/article/20161026-how-liars-create-the-illusion-of-truth

https://www.nature.com/articles/s41386-021-01137-9

https://www.psychologytoday.com/us/blog/the-mindful-self-express/202403/how-gaslighters-may-manipulate-you-into-taking-the-blame

Vă mai recomandăm să citiți și:

Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai minți. Arta de a minți bine. Sunt plătit să spun minciuni”

Nikita Mikhalkov, primul regizor post Uniunea Sovietică premiat cu Oscar. „Sunt absolut sigur că adevărul crud fără iubire este o minciună”

Test de cultură generală. Funcționează sau nu detectoarele de minciuni?

Un fost astronaut NASA a descoperit „o minciună enormă” atunci când a privit Pământul din spațiu