Home » D:News » Celebritatea poate scurta viața

Celebritatea poate scurta viața

Celebritatea poate scurta viața
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 07.12.2025

Obținerea faimei poate părea un vis împlinit, însă pentru cântăreții care ajung în lumina reflectoarelor, acest succes vine cu un preț. Un studiu recent arată că artiștii celebri prezintă un risc crescut de moarte prematură, iar factorul vinovat pare să fie chiar faima, nu stilul de viață sau activitatea în sine.

Analiza, realizată pe cântăreți din SUA și Europa, a arătat că artiștii care au devenit celebri au murit, în medie, cu aproape cinci ani mai devreme decât cei mai puțin cunoscuți.

Conform cercetării conduse de prof. Michael Dufner, de la Universitatea Witten/Herdecke din Germania, cântăreții celebri au trăit, în general, până la 75 de ani, în timp ce artiștii comparați, asemănători ca vârstă, gen, etnie și stil muzical, au ajuns, în medie, la 79 de ani, potrivit The Guardian.

Diferențele au fost și mai marcate între soliști și membrii formațiilor. Soliștii celebri au avut o probabilitate mult mai mare de a muri timpuriu, în timp ce membrii trupelor aveau un risc cu 26% mai mic. Sprijinul emoțional din grup și presiunea publică mai redusă par să fie factori protectori. Chiar și așa, faima rămâne asociată cu un risc general de deces cu 33% mai mare.

Pentru a evita interpretările create de cazurile bine mediatizate ale unor artiști precum Amy Winehouse, Prince sau George Michael, cercetătorii au analizat 324 de cântăreți celebri activi între 1950 și 1990, comparându-i cu muzicieni similari, dar mai puțin faimoși. Rezultatele au arătat că riscul crescut de deces apărea abia după atingerea faimei, ceea ce întărește ipoteza că expunerea publică intensă afectează sănătatea fizică și psihică.

Ce anume face faima atât de nocivă? Dufner indică un cumul de factori: presiunea constantă, pierderea intimității, așteptările uriașe, izolarea emoțională și accesul facil la alcool și droguri. Totuși, pot exista și predispoziții psihologice care îi împing pe unii spre dorința intensă de notorietate.

Pentru artiștii contemporani, riscurile nu au scăzut. Industria muzicală este acum dominată de rețele sociale, unde presiunea vizibilității este permanentă, afirmă dr. Sally Anne Gross, cercetătoare la University of Westminster.

„Faima pare să fie toxică. Nu poți renunța la faimă mergând la dezintoxicare, artistul nu o poate controla”, spune ea.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Satul cu 300 de locuitori care a devenit refugiul „idilic” al vedetelor

Spionii de la Hollywood! Cary Grant, cel mai mare informator dintre vedete

Vedetele și politica: Cine a reușit și cine a eșuat pe scena politică?

Cum erau șantajate de presă „vedetele” ce apăreau la balurile de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online
Peste 100 de infecții cu salmonella în Europa din cauza tăițeilor aromatizați
Peste 100 de infecții cu salmonella în Europa din cauza tăițeilor aromatizați
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
O structură mamut descoperită în spațiul îndepărtat sfidează tot ce știm despre Cosmos
Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
„Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?
„Soarta Pământului depinde de un echilibru delicat”: Cum ar putea supraviețui Terra după moartea Soarelui?
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi ...