Legătura dintre procrastinare și instinctul de supraviețuire

Comportamentele de auto-vătămare și auto-sabotaj, de la scărpinatul compulsiv până la evitarea bruscă a oamenilor, își au originea în instinctul de supraviețuire, potrivit unei analize psihologice recente.

Psihologul clinician dr. Charlie Heriot-Maitland explorează aceste mecanisme în noua sa carte, „Controlled Explosions in Mental Health”, în care explică de ce comportamentele aparent dăunătoare pot avea, de fapt, un rol protector.

• Misiunea DART dezvăluie că asteroizii aruncă „bulgări de zăpadă cosmici” unii în alții
• Cum te ajută metoda olandeză să ai un somn mai bun și mai sănătos?

El susține că, deși par iraționale, creierul folosește „doze mici de rău” pentru a preveni daune percepute ca fiind mai mari. De exemplu, cineva poate amâna începerea unui proiect, provocându-și un prejudiciu minor, pentru a evita riscul mai mare al eșecului sau respingerii.

Care este legătura dintre comportamentul de auto-sabotaj și instinctul de supraviețuire?

„Creierul nostru este o mașină de supraviețuire. Nu este programat să ne optimizeze fericirea sau starea de bine, ci să ne mențină în viață. Are nevoie ca lumea să fie previzibilă. Nu îi plac surprizele. Nu vrea să fim luați prin surprindere”, explică dr. Heriot-Maitland.

„A fi expuși amenințărilor este suficient de rău, dar cea mai vulnerabilă stare pentru oameni este expunerea la o amenințare imprevizibilă. Creierul nu poate accepta asta și va interveni pentru a ne oferi versiuni mai controlate și previzibile ale pericolului. Ar prefera să fim autorii propriei noastre căderi decât să riscăm să fim loviți de ceva extern. Ar prefera să fim antrenați în a-i face față ostilității generate din interior decât să fim nepregătiți pentru cea venită din exterior”, continuă cercetătorul.

Care este legătura dintre procrastinare și instinctul de supraviețuire? Logica de mai sus se bazează pe evoluția creierului uman, orientată spre supraviețuire, nu spre fericire. Creierul este programat să detecteze pericole peste tot, chiar și acolo unde nu există, pentru a declanșa un răspuns protector. Astfel apar comportamente precum procrastinarea, perfecționismul sau pesimismul.

Cum înțelegem aceste comportamente și cum le ținem sub control?

Perfecționismul, de pildă, funcționează diferit față de procrastinare, dar are aceeași motivație de bază: evitarea eșecului. În loc să amâne, perfecționiștii se concentrează excesiv pe detalii, expunându-se însă riscului de stres și epuizare.

Auto-critica este o altă formă de auto-sabotaj, prin care oamenii încearcă să creeze un sentiment de control. Problema este că aceste comportamente pot deveni profeții care se autoîmplinesc. „Dacă credem că nu suntem buni la ceva, este posibil să nu ne dăm silința și, astfel, să performăm mai slab decât am fi putut”, explică dr. Heriot-Maitland.

El compară aceste comportamente cu niște „explozii controlate”. „Echipa pirotehnică nu este dușmanul nostru. Ea protejează ceva important; ceva rănit; ceva dureros. Dar aceste explozii controlate ne fac totuși rău și nu trebuie să pierdem asta din vedere”, spune expertul, citat de MedicalXpress.

Soluția nu este lupta cu aceste comportamente și nici acceptarea lor pasivă, ci înțelegerea funcției lor protective și abordarea durerii emoționale de la bază. „Ieșirea din cercul auto-sabotajului nu vine prin mai multă auto-critică, ci prin auto-compasiune. Nu vrem să luptăm cu aceste comportamente, dar nici să le lăsăm să ne controleze și să ne saboteze viața. Putem alege”, concluzionează autorul.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce creierul preferă să țină minte gândurile și experiențele negative?

Cât de monogami sunt oamenii față de alte mamifere? Se pare că undeva între castori și suricate

Test de cultură generală. Care e diferența dintre simpatie și empatie?

Știința explică: de ce „noaptea este un sfetnic bun”?