Universul este imens. Chiar și cu propulsie nucleară sau vele solare avansate, o călătorie până la Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de noi, ar dura între 20.000 și 80.000 de ani.
De aceea, găurile de vierme au rămas de zeci de ani una dintre cele mai atrăgătoare soluții teoretice: un tunel care ar putea lega două puncte extrem de îndepărtate ale universului aproape instantaneu.
Dar după aproape 90 de ani de la ideea inițială a lui Einstein și Rosen, unde ne aflăm de fapt în 2026?
Până nu demult, aproape toate modelele teoretice de găuri de vierme traversabile aveau aceeași problemă majoră: necesitau așa-numita „materie exotică”, o substanță cu energie negativă capabilă să țină tunelul deschis. Doar că nimeni nu știe cum să creeze o astfel de materie, și cu atât mai puțin în cantități suficiente.
În 2025 și 2026 au apărut însă mai multe studii interesante care încearcă să ocolească această problemă. Unii fizicieni propun modele în care găurile de vierme ar putea fi stabilizate prin efecte cuantice sau prin anumite configurări extrem de precise ale câmpurilor gravitaționale, fără să mai fie nevoie de cantități mari de energie negativă.
Un alt filon interesant vine din relația dintre găurile negre și găurile de vierme. Cercetători de la Caltech și Perimeter Institute au publicat în ultimii ani studii care sugerează că anumite tipuri de găuri negre rotitoare ar putea fi conectate cu un tunel spațial, asemănător unei punți către o altă regiune a universului. Cu toate acestea, majoritatea fizicienilor rămân foarte prudenți: chiar dacă un astfel de tunel s-ar forma natural, traversarea lui ar fi extrem de periculoasă sau, foarte probabil, imposibilă pentru orice formă de materie.
Mulți fizicieni cred astăzi că șansele existenței unor găuri de vierme traversabile sunt extrem de mici. Simulările recente sugerează că astfel de structuri s-ar forma foarte greu în mod natural, iar menținerea lor deschisă ar necesita condiții pe care fizica actuală nu le poate reproduce. Chiar și ipotetica creare a unei găuri de vierme artificiale ar ridica probleme uriașe de stabilitate și radiație.
Cu toate acestea, studiul găurilor de vierme nu a devenit inutil. Dimpotrivă. Ele au devenit un instrument teoretic extrem de valoros pentru a testa ideile de gravitație cuantică, marea provocare nerezolvată a fizicii moderne. Prin calcularea comportamentului găurilor de vierme, cercetătorii încearcă să unească relativitatea generală (care guvernează lucrurile mari) cu mecanica cuantică (care guvernează lucrurile foarte mici).
Deși visul unei „porți stelare” practice pare încă foarte îndepărtat, cercetarea continuă. Unele echipe explorează posibilitatea detectării indirecte a găurilor de vierme prin unde gravitaționale sau prin efecte de lentilă gravitațională. Alte echipe studiază versiuni microscopice ale găurilor de vierme, la scară cuantică.
Pentru moment, găurile de vierme rămân exact ce au fost de la început: o fereastră fascinantă spre posibilitățile extreme ale universului și o dovadă că fizica este mult mai ciudată decât ne imaginăm.
Termenul găuri de vierme a fost inventat în 1957 de fizicianul John Wheeler.
În 2022, un grup de cercetători a creat un wormhole analog în laborator… dar nu în spațiu, ci într-un computer cuantic (o simulare).
Unele modele teoretice sugerează că universul nostru ar putea conține wormholes naturale minuscule, care apar și dispar constant la scară Planck.
Surse:
https://link.springer.com/article/10.1007/JHEP09(2025)166
https://brocku.ca/brock-news/2026/01/exploring-new-frontiers-of-wormhole-research/
https://phys.org/news/2025-11-bumpy-caterpillar-wormhole-black-holes.html
https://phys.org/news/2026-01-wormholes-weve-reveal-deeper-universe.html
Un fizician a propus o teorie care ar schimba ce știm despre găurile negre
Telescopul Webb a descoperit două găuri negre care cresc mult mai rapid decât galaxiile lor
Cele mai „înfometate” găuri negre din Univers rămân fără „hrană”, arată un nou studiu