Păsările din diferite specii pot comunica între ele prin „sunete de alarmă” pe care le învață prin observarea altor specii și prin asocierea acestor sunete cu pericolul.
De asemenea, stolurile formate din diferite specii folosesc „sunete de contact” pentru a susține unitatea grupului și pentru a răspândi informații despre sursele de hrană. Această comunicare între specii ajută păsările să-și crească șansele de supraviețuire.
Așadar, sunetele create de un porumbel înseamnă ceva pentru ciori sau pentru cardinali? Sunt capabile păsările să înțeleagă cântecul altor specii?
Robert D. Magrath, ornitolog la Universitatea Națională Australiană, a explicat pentru HowStuffWorks că „aproape fiecare specie de pasăre pe care am studiat-o la nivel local reacționează la sunetele de alarmă ale altor specii, iar noi credem că ascultarea altor specii este o practică răspândită pe glob. Probabil nu este surprinzător având în vedere că aproape toate speciile sunt vulnerabile la prădători astfel că se folosesc de orice indiciu atunci când un prădător este în zonă”.
Ciripitul păsărilor nu reprezintă singura vocalizare care poate transcende mai multe specii. Este destul de obișnuit ca păsările să recunoască sunetele făcute de alte specii de păsări dacă există vreun beneficiu real în asta. „Unele specii își apără teritoriul împotriva membrilor altor specii și reacționează la cântecul teritorial. Alte specii pot recunoaște cântecul de contact, fapt care le ajută să formeze stoluri mixte și să găsească hrană”, a mai precizat Magrath.
Așadar, păsările înțeleg din naștere cântecul altor specii sau deprind această abilitate de-a lungul vieții? Ei bine, Magrath spune că, cel puțin în unele cazuri, păsările învață activ să identifice cântecul altor specii.
Păsările se tem mai mult de femei decât de bărbați. Care este explicația?
Albinele și păsările colibri beau alcool în fiecare zi
Ce se întâmplă cu păsările care dedică mai multă energie creșterii puilor?
De ce mamiferele nu sunt la fel de colorate ca reptilele, păsările sau peștii?