Din cenușa înfrângerii: O mărturie despre miracolul militar românesc din 1917

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Despre bătăliile de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917 s-au scris numeroase studii, memorii și lucrări de istorie. La fel de valoroase sunt însă și mărturiile observatorilor străini, care oferă o perspectivă diferită asupra acestor evenimente. Între acestea se remarcă memoriile ambasadorului Franței în România din acea perioadă, contele de Saint-Aulaire. Martor direct al evenimentelor și implicat îndeaproape în efortul de refacere a armatei române după dezastrul militar din toamna anului 1916, acesta surprinde atât atmosfera vremii, cât și amploarea transformării prin care au trecut armata și statul român.

Intrată în Primul Război Mondial la 27 august 1916, cu obiectivul eliberării Transilvaniei, România a suferit în doar câteva luni una dintre cele mai grele înfrângeri din istoria sa militară. În toamna aceluiași an, ofensiva Puterilor Centrale a dus la ocuparea a peste două treimi din teritoriul țării, obligând armata, autoritățile și sute de mii de civili să se retragă în Moldova. Timp de aproape doi ani, Iașiul a devenit capitala României libere și centrul rezistenței naționale.

În urma dezastrului din 1916, puțini mai credeau că armata română va reuși să se refacă. Cu toate acestea, într-un interval surprinzător de scurt, datorită unui amplu proces de reorganizare și instruire realizat cu sprijinul aliaților, în special al Misiunii Militare Franceze, armata română a fost reconstruită și reechipată.

Victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, din vara anului 1917, au demonstrat transformarea profundă a acesteia, soldatul român dovedindu-se capabil să lupte de la egal la egal cu trupele germane și austro-ungare.

Reînvierea armatei române

Primele semne că armata română ieșea dintr-un amplu proces de reconstrucție au fost vizibile chiar de Ziua Națională a țării, sărbătorită atunci pe data de 10 mai.

„Printr-o coincidență ce pare simbolică, în toiul sărbătorilor Paștelui, de 10 mai, sărbătoarea națională a României, o paradă a diviziilor reconstituite a căror înfățișare marțială, în ținută de campanie a stârnit aclamațiile publicului, a scos la lumină reînvierea armatei române. (…)

Câteva zile după sărbătoarea națională, acest sentiment de reînviere militară și speranța într-o eliberare națională au fost întărite prin defilarea la Iași a primelor eșaloane ale unui corp de armată recrutat prin voluntariat printre prizonierii transilvăneni din Rusia. Acest corp de armată, cu un efectiv de 40.000 de oameni, era, după cum se spunea, avangarda unui al doilea eșalon, poate a unui al treilea (…)”, nota contele de Saint-Aulaire în memoriile sale.

Bătăliile din vara anului 1917

Bătălia de la Mărăști a rămas una dintre cele mai importante victorii din istoria militară a României. Ofensiva declanșată de armata română a demonstrat că, în pofida dezastrului suferit în toamna anului 1916, țara își păstrase capacitatea de a lupta, iar reorganizarea armatei își dădea deja roade.

Victoria a confirmat că România nu era înfrântă și că dispunea încă de resursele morale și militare necesare pentru a continua războiul.

Iată cum a văzut bătăliile din vara anului 1917 contele de Saint-Aulaire:

„La 22 iulie se declanșa pe acest front o ofensivă după un plan aprobat la Chantilly (sediul central al armatelor aliate, n.r.) și care, de acord cu comandamentul rus, atribuia primul rol armatei române reconstituite. (…) A fost o luptă îndârjită timp de cincizeci de zile, cu cele două episoade mai importante, Mărăști și Mărășești, două victorii românești în care nemții au fost bătuți cu toată superioritatea lor în efective și materiale și cu toată atitudinea echivocă a rușilor, atitudine care nu va lua sfârșit decât prin trădare.

În timp ce trupele române erau angajate din plin, Kerenski, (prim-ministru al guvernului rus, n.r.) dădea ordin ca operațiunile să fie suspendate `din cauza situației generale pe frontul de est`. O armată rusă și-a părăsit atunci pozițiile fără luptă şi fără a-i preveni măcar pe români (…).

O altă armată rusă a încheiat cu nemții o convenție, prin care se obliga să le semnaleze bateriile rusești sau românești care ar deschide focul `pentru a le permite să răspundă cu un număr dublu de proiectile`. Unități rusești care-și părăseau pozițiile fără luptă trăgeau asupra românilor care-i înlocuiau”.

„Bătălie a Moldovei, această `Marna românească`”

Totuși, această „bătălie a Moldovei”, considerată de ambasadorul francez drept o adevărată „Marnă românească” a împiedicat ocuparea ultimului teritoriu rămas sub controlul statului român și a asigurat supraviețuirea guvernului și a armatei.

În opinia sa, dacă armata rusă nu s-ar fi dezorganizat și dacă ofensiva aliaților de pe frontul de la Salonic ar fi fost coordonată mai eficient, victoria de la Mărășești ar fi putut contribui la accelerarea deznodământului favorabil al războiului.

„Totuși, această `bătălie a Moldovei`, această `Marna românească`, cea mai mare încleștare în această zonă din tot războiul, a scăpat de invazie ceea ce mai rămăsese din România, o parte din teritoriul ei și guvernul ei. Dacă n-ar fi trădat rușii şi dacă s-ar fi obținut colaborarea armatei franceze de la Salonic, bătălia de la Mărășești ar fi grăbit victoria finală”, considera Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Între ocupația germană și haosul rusesc: „România părea să fie pe moarte lângă uriașa Rusie”

Ambasadorul francez la București: Pentru Rusia țaristă, trădarea României a echivalat pe termen scurt cu o sinucidere

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial

Semnalul dat în România pentru intrarea în Primul Război Mondial: „Ne-am dat seama cu toții că ceva se schimbase”