Ambasadorul francez la București: Pentru Rusia țaristă, trădarea României a echivalat pe termen scurt cu o sinucidere

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În toamna anului 1916, România se confrunta cu una dintre cele mai grele încercări din istoria sa. După succesul inițial al ofensivei din Transilvania, armata română a fost nevoită să facă față unei puternice contraofensive lansate de Puterile Centrale – Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman. Deși România avea ca aliat Imperiul Țarist, iar în Moldova erau staționați peste jumătate de milion de soldați ruși, aceștia nu au intervenit pentru a sprijini armata română. Care au fost motivele acestei pasivități? Un posibil răspuns este oferit de ambasadorul Franței la București din acea perioadă, contele de Saint-Aulaire.

După intrarea în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, de partea Antantei (Franța, Marea Britanie și Imperiul Rus), armata română a lansat ofensiva în Transilvania cu scopul eliberării acestei provincii. Totuși, profitând de lipsa de reacție a trupelor aliate de pe Frontul de la Salonic, forțele bulgaro-germane au atacat la Turtucaia, provocând României prima mare înfrângere din război.

Contraofensiva trupelor Puterilor Centrale

Ulterior, după întărirea dispozitivului militar din Transilvania, armatele germane și austro-ungare au trecut la contraofensivă împotriva trupelor române. În scurt timp, acestea au declanșat un atac puternic asupra trecătorilor din Carpați și au reușit să pătrundă în Muntenia. Armata română nu a mai putut opri înaintarea inamicului, mai ales după ce forțele bulgaro-germane au traversat Dunărea dinspre sud și au pornit spre București.

În tot acest timp, deși Imperiul Țarist dispunea de efective numeroase, peste jumătate milion de soldați fiind staționați doar în Moldova, sprijinul acordat României nu a existat.

Memoriile contelui de Saint-Aulaire, ambasadorul francez la București din perioada 1916–1920 surprind dramatic situația dificilă în care se afla România în acea toamnă.

„La sfârșitul lui octombrie, trupele rusești concentrate în Moldova numărau peste 500.000 de oameni. (…) Dar statul-major rus, pretextând că trupele românești care luptau eroic singure nu erau sigure, a refuzat să-și intercaleze unitățile pe un front pe care nu-l ocupau în întregime”.

Strategia rușilor, abandonarea celei mai mari părți a României

Planul rușilor a ieși la iveală abia spre sfârșitul lunii noiembrie 1916. Aceștia nu doreau să intervină pentru sprijinirea armatei române, ci susțineau o retragere generală a armatei române și a autorităților statului în Moldova, și abia apoi urmau să intervină trupele ruse.

„La 22 noiembrie – menționează Saint-Aulaire –, la raportul zilnic în fața regelui (Ferdinand, n.r.), generalul Belaev (comandantul trupelor ruse din România, n.r.) preconiza retragerea generală în Moldova, adică abandonarea unor imense bogății inamicului și demoralizarea armatei, în cea mai mare parte originară din Muntenia, unde familiile şi bunurile combatanților aveau să cadă în mâinile cotropitorilor. (…)

În același timp, sub comanda lui Mackensen, o altă armată germană, sporită cu contingente turcești şi bulgărești, trecea Dunărea, unde rușii îi abandonau pe români așa cum îi abandonaseră și pe Carpați, și opera joncțiunea cu armata lui Falkenhayn (generalul german care a condus contraofensiva lansată din Transilvania, n.r.). Armatele române, tăiate în două, lipsite de aprovizionare, stânjenite de refugiați terorizați, băteau în retragere. La 6 decembrie, germanii intrau în Bucureşti, declarat oraș deschis (…)”.

„Cel puțin pentru Rusia țaristă, `trădarea` echivala pe termen scurt cu o sinucidere”

Contele de Saint-Aulaire a căutat o explicație pentru deciziile luate de șeful statul-major rus (STAVKA), generalul Mihail Alekseev, dar și de către Boris Stürmer, prim-ministru și ministru de Externe rus după destituirea lui Serghei Sazonov. Explicația nu este simplă, dar poate completa un tablou al deciziilor luate în acel moment.

„În tulburiile gânduri ascunse ale lui Alekseev și ale lui Stürmer se amestecau fapte foarte clare: invidia față de Misiunea Franceză (din România, n.r.) care intervenea pe un teren considerat de comandamentul rusesc ca al său, precum și dușmănia sporită împotriva comandamentului românesc, care prefera concursul ofițerilor noștri.

Mai era, îndeosebi, uzura armatei ruse. După doi ani de război nimicitor și măcelărirea celor mai buni ofițeri și subofițeri, nu se puteau reface, prin improvizație, cadre bune într-o țară atât de incultă.

Uzură militară complicată prin uzura morală a acestei țări, prin eforturile conjugate ale războiului, abuzurilor, mizeriei în păturile de jos, ale slăbiciunii sau corupției în cele de sus și, înlesnită prin acestea, ale propagandei germane.

Dacă armata rusă nu se mișca, lucrul acesta era determinat în mare măsură de faptul că revoluția era în mișcare. Însă faptele vor demonstra curând că, pentru Rusia, cel puțin pentru Rusia țaristă, `trădarea` echivala pe termen scurt cu o sinucidere”, susține contele de Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Strategii diplomatice franceze la București în preajma intrării României în Primul Război Mondial

Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane

Negocieri tensionate la București: „De ce guvernul d-voastră nu a distrus cele două nave germane care au intrat în Bosfor?

Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial