Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman. Atunci când oamenii au învățat să controleze focul, este posibil să fi creat fără să-și dea seama un spațiu social cu totul nou. În jurul focurilor de tabără, vânătorii-culegători preistorici se puteau aduna seara pentru a povesti, iar aceste interacțiuni ar fi putut favoriza apariția miturilor și a identităților culturale. Potrivit unei noi lucrări speculative, acest proces ar fi contribuit chiar la apariția limbajului.

Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman. Anterior, cercetătorii au sugerat că limbajul ar fi evoluat împreună cu fabricarea uneltelor, deoarece transmiterea unor tehnici complexe necesita forme avansate de comunicare. Totuși, multe animale care nu folosesc limbaj verbal, inclusiv maimuțele, corvidele și caracatițele, sunt capabile să confecționeze unelte.

„Mă înnebunește de fiecare dată când cineva spune că limbajul trebuie să fie legat de intenție și semnificație, pentru că și cimpanzeii fac asta prin gesturi. Ceea ce alte specii nu fac însă este să folosească comunicarea pentru a spune povești și pentru a crea identități sociale”, a declarat Catherine Hobaiter, de la Universitatea St Andrews (Scoția).

Un nou spațiu social: Poveștile spuse la un foc de tabără ar fi declanșat evoluția limbajului uman

Cercetătorii susțin că limbajul își are originile în gesturile corporale pe care le folosesc și alte maimuțe. Acestea sunt suficiente pentru organizarea grupurilor, rezolvarea conflictelor și coordonarea activităților, astfel că limbajul nu ar fi fost neapărat necesar pentru supraviețuirea de zi cu zi a strămoșilor noștri.

Situația s-ar fi schimbat însă seara, în jurul focului. „Nișa focului de tabără a adus ceva special, oferindu-ne acel interval de la sfârșitul zilei în care toată lumea era împreună și putea petrece timp conectându-se ca grup”, explică Hobaiter.

Cercetătorii citează un studiu din 2014 care a analizat comunități de vânători-culegători din Namibia. În timpul zilei, conversațiile se concentrau în principal asupra activităților practice. După lăsarea întunericului și adunarea oamenilor în jurul focului, povestitul devenea principala formă de comunicare.

„Povestitul include elemente precum identitatea socială și narațiunea, adică lucrurile care fac ca limbajul să fie ceva unic la oameni”, spune Hobaiter, citat de IFL Science.

Ipoteza încă nu a fost demonstrată

Ipoteza nu a fost deocamdată demonstrată, dar autorii au formulat șase predicții. Ei se așteaptă, de exemplu, ca ritmul și structura poveștilor să difere de conversațiile practice și ca imaginația și abstracția să fie caracteristici definitorii ale narațiunilor.

De asemenea, ritmul poveștilor ar putea fi influențat de pâlpâirea focului, în timp ce lumina slabă ar fi făcut gesturile mai greu de observat. Cercetătorii propun chiar că povestitorii și ascultătorii și-ar putea sincroniza activitatea cerebrală, ritmul cardiac și comportamentul.

„Aceste idei pot fi testate chiar acum, cu tipul de date pe care îl avem”, afirmă Hobaiter. Totuși, cercetătorii recunosc că există riscul de a „romantiza excesiv lumina focului” dacă experimentele nu sunt concepute cu atenție și analizate sceptic.

Dacă ipoteza va fi confirmată, cercetătorii sugerează că folosirea limbajului pentru a spune povești ar fi transformat atât de profund societatea umană încât ar fi contribuit la ceea ce suntem astăzi: „Homo narrans”, omul povestitor.

Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences.

Vă recomandăm să citiți și:

Ziua în care chirurgia a învins durerea. Cum a schimbat o operație de câteva minute istoria medicinei

David Hockney: rebelul care a schimbat arta modernă

Sappho, poeta care a schimbat literatura, deși aproape toate versurile ei s-au pierdut

Cine a inventat omleta? Povestea unui preparat vechi de mii de ani pe care aproape fiecare cultură îl revendică