Părinți informatori. Dosarele declasificate care arată cum FBI-ul a spionat adolescenții rebeli ai Americii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În 1969, într-o Americă tulburată de proteste împotriva războiului din Vietnam, de greve studențești și valuri succesive de activism în licee, o femeie din Carolina de Nord, Laura Mackay Irwin, trimite o scrisoare pe adresa FBI, cerând ajutor: fiul ei de 17 ani s-a alăturat unui grup de elevi activiști, ea temându-se că adolescentul ar putea fi influențat de adulți cu idei radicale. Irwin fusese stenografă la FBI în tinerețe și îl admira profund pe J. Edgar Hoover, directorul care a condus Biroul timp de aproape jumătate de secol și care a transformat instituția într-una dintre cele mai puternice agenții federale din SUA. Așadar, știa ce limbaj să folosească și avea impresia că influențe periculoase coborâseră din campusurile universitare direct în licee, acolo unde tinerii, în opinia ei, nu aveau încă maturitatea de a se apăra singuri. Așa că îi scrie directorului FBI cerând o intervenție și propunând ca agenții să meargă în licee pentru a vorbi cu elevii despre comunism și manipulare.

Hoover îi răspunde politicos. În același timp, trimite scrisoarea către biroul local, cu o instrucțiune scurtă: „dezvoltați-o ca potențial informator”. Cazul Irwin nu era deloc unul izolat. Dosarele arată că astfel de situații se repetau în multe familii americane. În anii ’60 și ’70, elevi din întreaga țară, inspirați de mișcarea pentru drepturi civile, de protestele anti-Vietnam și de valul feminist emergent, au început să se organizeze, să publice ziare clandestine, să conteste regulamentele școlare rigide și să ceară dreptul la exprimare. Iar această mobilizare a fost percepută de mulți părinți americani ca o amenințare directă la adresa ordinii sociale, astfel încât au ajuns să privească FBI-ul ca pe o instituție capabilă să îi protejeze de propriile lor fiice și fii.

Dosarele declasificate astăzi arată clar cum această anxietate parentală s-a transformat în colaborări surprinzătoare. Un tată din California observă telefoane suspecte și pliante politice în camera fiicei sale și contactează FBI-ul din San Francisco pentru „clarificări”, cu promisiunea că va urmări îndeaproape evoluția situației. În Illinois, un membru al societății ultraconservatoare John Birch merge și mai departe, trimițându-și băiatul să se infiltreze într-o întâlnire a unui grup de tineri activiști, instruindu-l să noteze numerele de înmatriculare, să adune manifeste și să raporteze totul autorităților.

Pe măsură ce numărul protestelor liceale creștea, la fel creștea și interesul FBI-ului. Agenția a monitorizat peste o sută de grupuri de elevi și zeci de publicații independente realizate în licee, iar în unele cazuri a intervenit direct în viața familiilor. Un episod devenit emblematic este acela al unei adolescente reținute la o manifestație anti-război în Washington, în 1968. Văzând inscripțiile politice de pe pălăria ei, Hoover aprobă trimiterea unei scrisori anonime către mama fetei, scrisă „din partea unui părinte îngrijorat”, avertizând-o că asemenea activități duc la „derapaje psihice”. Răspunsul familiei nu apare în dosare, dar metoda a continuat să fie folosită în anii următori.

Totul se petrecea într-o Americă profund divizată. Pentru mulți părinți albi din suburbii, FBI-ul reprezenta ordinea, iar activismul elevilor era haosul. În același timp, documentele dezvăluie o absență notabilă: niciun dosar nu menționează apeluri către FBI din partea părinților afro-americani, latino sau nativi americani. Comunitățile lor aveau o istorie mult mai tensionată cu autoritățile, iar pentru ele ideea de a cere ajutorul statului nu era doar improbabilă, ci de multe ori imposibilă.

Dosarele declasificate spun mai mult decât povestea unei operațiuni de supraveghere. Ele arată cât de adâncă devenise ruptura dintre generații la sfârșitul anilor ’60. Pentru mulți adolescenți, protestele însemnau libertate și implicare civică. Pentru unii părinți, aceleași gesturi păreau semnul unei derive periculoase. Între cele două tabere s-a strecurat FBI-ul, iar arhivele păstrate până astăzi arată cât de departe au fost dispuși unii oameni să meargă din teama că își pierd copiii în fața unei lumi care se schimba prea repede.

Știați că?

În anii 1960 și 1970, FBI a monitorizat peste o sută de grupuri de elevi și zeci de publicații realizate de liceeni, considerând că unele puteau fi influențate de organizații radicale.

Directorul FBI, J. Edgar Hoover, a condus instituția timp de aproape 48 de ani, între 1924 și 1972, fiind unul dintre cei mai longevivi șefi ai unei agenții federale americane.

Unele dosare declasificate arată că părinți americani au trimis voluntar informații către FBI despre activitatea politică a propriilor copii, convinși că îi protejează de influențe periculoase.

Grupul studențesc Trandafirul Alb din Germania nazistă sau protestele împotriva războiului din Vietnam au contribuit la schimbarea percepției asupra activismului tinerilor, însă în timpul Războiului Rece autoritățile americane priveau adesea astfel de mișcări cu suspiciune.

Documentele desecretizate în ultimele decenii au oferit istoricilor o imagine mult mai clară asupra amplorii programelor de supraveghere desfășurate de FBI în perioada Războiului Rece, inclusiv asupra monitorizării elevilor și studenților.

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/history/newly-declassified-records-suggest-parents-collaborated-with-the-fbi-to-spy-on-their-rebellious-teens-during-the-1960s-180987694/

https://www.britannica.com/topic/Students-for-a-Democratic-Society

Vă mai recomandăm să citiți și:

Iliescu vs. Regele Mihai: Războiul Rece al României Postcomuniste. De la interzicerea intrării în țară la reconcilierea tensionată

Cum s-a desfășurat cel mai mare efort de dezinformare al Rusiei de după Războiul Rece?

Typhoon, cel mai mare submarin din lume. Tehnologie sovietică din Războiul Rece

Cum a condus Al Doilea Război Mondial la Războiul Rece?