La cămășile bărbătești, nasturii sunt cusuți în dreapta purtătorului, iar la cele de damă, în stânga. Obiceiul s-a păstrat până astăzi, deși nimeni nu poate spune cu certitudine cum a apărut.
La o cămașă bărbătească, nasturii se află, de obicei, în partea dreaptă a celui care o poartă. La o cămașă de damă, sunt cusuți în partea stângă. Industria modei respectă încă această diferență, dar nu s-a păstrat niciun document care să arate cine a introdus-o sau din ce motiv.
Servitoarele care le îmbrăcau pe doamnele bogate, săbiile purtate de bărbați și mersul femeilor călare sunt câteva dintre explicațiile propuse. Niciuna nu poate fi însă prezentată drept răspuns definitiv.
Obiecte asemănătoare nasturilor au fost descoperite în situri vechi de câteva mii de ani. Multe erau folosite ca ornamente sau sigilii, nu pentru închiderea hainelor.
Nasturii funcționali, împreună cu butonierele prin care puteau fi trecuți, s-au răspândit în Europa începând din secolul al XIII-lea. Ei le-au permis croitorilor să realizeze haine mai strânse pe corp, care nu mai depindeau numai de șnururi, broșe, ace sau catarame.
Nasturii confecționați din metale prețioase, fildeș ori materiale atent lucrate erau costisitori. Din acest motiv, ei apăreau mai ales pe hainele celor înstăriți. Diferențele dintre vestimentația masculină și cea feminină s-au conturat treptat, nu printr-o hotărâre luată într-un anumit moment.
Cea mai cunoscută explicație pornește de la felul în care se îmbrăcau femeile bogate. Rochiile elaborate, corsetele și numeroasele straturi de material necesitau adesea ajutorul unei servitoare.
O cameristă dreptace, aflată în fața stăpânei sale, ar fi manevrat mai ușor nasturii cusuți în stânga purtătoarei, adică în dreapta sa. Bărbații, despre care se presupune că își încheiau singuri hainele, ar fi păstrat nasturii pe partea dreaptă.
Explicația pare logică, dar are puncte slabe. Și bărbații aristocrați puteau fi ajutați de servitori, iar unele dintre cele mai complicate rochii se închideau la spate. Mai mult, hainele feminine păstrate în colecții istorice nu respectă întotdeauna aceeași orientare. Convenția pare să fi devenit uniformă abia după ce producția de îmbrăcăminte s-a standardizat.
Pentru dreptaci, sabia era purtată în partea stângă și scoasă cu mâna dreaptă. Potrivit unei ipoteze, suprapunerea părții drepte a hainei peste cea stângă reducea riscul ca mânerul armei să se agațe în deschizătură.
O altă explicație se referă la armuri. Plăcile erau suprapuse astfel încât lancea adversarului să nu pătrundă ușor între ele. Croiala hainelor militare ar fi preluat aceeași orientare, transmisă ulterior și vestimentației civile.
Aceste ipoteze pot explica de ce hainele bărbaților se închid într-un anumit sens. Nu arată însă de ce hainele femeilor au ajuns să se închidă invers.
Femeile care călăreau cu ambele picioare așezate pe aceeași parte a șeii își țineau, de regulă, partea dreaptă a corpului orientată înainte. S-a presupus că suprapunerea materialului în sens opus hainelor bărbătești împiedica vântul să pătrundă prin deschizătură.
O altă ipoteză susține că femeile își țineau copilul pe brațul stâng și foloseau mâna dreaptă pentru a deschide haina în timpul alăptării.
Ambele explicații descriu situații posibile, dar nu sunt sprijinite de documente care să le lege direct de stabilirea convenției.
Legenda cea mai spectaculoasă îl implică pe Napoleon Bonaparte. Potrivit poveștii, femeile ar fi imitat în glumă celebra sa poziție cu mâna introdusă în vestă, iar împăratul ar fi poruncit ca hainele lor să fie încheiate în sens opus.
Nu există o poruncă a lui Napoleon și nici mărturii din epocă prin care povestea să poată fi confirmată. Istoricii modei o tratează ca pe o invenție apărută ulterior.
Odată cu dezvoltarea industriei confecțiilor, croielile au fost standardizate, iar orientarea nasturilor a devenit unul dintre indiciile prin care o haină era clasificată drept masculină sau feminină.
Fermoarele au preluat ulterior aceeași convenție la numeroase jachete. Nu există un motiv tehnic pentru care închizătorile trebuie montate diferit. Producătorii continuă să o facă deoarece publicul s-a obișnuit cu această așezare, iar tiparele industriale au fost construite în jurul ei.
Hainele unisex și unele colecții contemporane renunță la regulă. În vestimentația clasică, însă, un obicei a cărui origine nu mai poate fi stabilită continuă să decidă pe ce parte se află nasturii.
În Europa medievală, nasturii puteau indica bogăția proprietarului. Unele haine aveau zeci de piese realizate din argint, aur sau materiale prețioase.
Fermoarul modern s-a răspândit în îmbrăcăminte abia în primele decenii ale secolului al XX-lea, dar a preluat în multe cazuri diferența deja existentă între hainele pentru femei și cele pentru bărbați.
Surse
https://www.cooperhewitt.org/wp-content/uploads/2017/11/chronicleofmuseum_buttons.pdf
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale