De ce a clasat Cuza cazul asasinării lui Barbu Catargiu? Controversele unei anchete

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 8 iunie 1862, la scurt timp după ce a părăsit o ședință tensionată a Parlamentului, prim-ministrul Barbu Catargiu a fost asasinat. Ancheta desfășurată în urma atentatului nu a reușit să identifice criminalul, dar a generat numeroase controverse, care nu au fost lămurite nici până astăzi. De altfel, suspiciunile privind modul în care a fost condusă investigația au fost exprimate încă de contemporanii evenimentului, alimentând îndoielile cu privire la circumstanțele în care s-a produs asasinatul.

Prima jumătate a anului 1862 a fost dominată de dezbaterile politice privind împroprietărirea țăranilor.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, susținut de facțiunea liberalilor roșii, urmărea adoptarea reformei agrare, în timp ce o mare parte a clasei politice, reprezentată de conservatorii conduși de Barbu Catargiu, se opunea ferm acestei inițiative, deoarece proprietățile lor erau afectate de reforma vizată.

Atentatul

Pe fondul acestei crize politice, la 8 iunie 1862, prim-ministrul Barbu Catargiu a fost împușcat mortal în timp ce se afla într-o trăsură care îl transporta de la sediul Parlamentului.

Un detaliu important al circumstanțelor asasinatului îl constituie faptul că primul ministru nu călătorea în propria caleașcă, ci în cea a prefectului poliției, Nicolae Bibescu, care îl însoțea.

Potrivit relatărilor privind evenimentul, imediat după ce s-a auzit împușcătura, Bibescu s-a ridicat în trăsură și a încercat să-l identifice pe atacator, însă nu a observat nicio persoană în apropiere. Absența unui martor care să fi putut indica în mod cert direcția din care s-a tras avea să complice reconstituirea atentatului și cercetările ulterioare.

„Colonelul Bibescu, prefectul Poliției, care era alături de președintele Consiliului, s-a ridicat ca să-l vadă pe asasin, dar, oricât ar părea de necrezut, n-a zărit pe nimeni.

În ciuda tuturor perchezițiilor și anchetelor făcute, autorul acestei crime n-a fost niciodată aflat. Dar de ceea ce nimeni nu se poate îndoi este că asasinul a avut complici care l-au ajutat să dispară, ca printr-o trapă, după comiterea crimei”, povestea în memoriile sale Iancu Bălăceanu, unul dintre contemporanii acelor evenimente.

Sute de suspecți, reținuți și interogați

Poliția a desfășurat o anchetă de amploare, în cadrul căreia sute de suspecți au fost reținuți și interogați. Cu toate acestea, cercetările nu au permis identificarea nici a autorului asasinatului, nici a eventualilor complici sau a unui posibil complot care să fi stat la baza atentatului. Bineînțeles, au circulat numeroase zvonuri și teorii despre atentat. Una dintre aceste teorii s-a bazat pe o anchetă desfășurată de către Partidul Conservator.

„Peste câtva timp – precizează Iancu Bălăceanu –, Partidul Conservator a făcut o anchetă mai serioasă pe seama sa (a atentatului, n.r.), ajungând la convingerea că asasinul lui Barbu Catargiu era un supus ungur care trăise o vreme în România, unde slujise la mai mulți proprietari în calitate de pădurar și că dispăruse din București în seara zilei sau a doua zi după crimă.

Prin relații personale s-a intervenit la Viena și guvernul austriac a ordonat agenților săi să-l caute pe acest individ. Poliția a stabilit, în adevăr, prezența sa în Transilvania și l-a arestat. Justiția maghiară l-a deținut preventiv timp de doi ani, așteptând probele promise ca acesta să fie inculpat, dar ele nu s-au mai trimis niciodată și așa a fost silită să-l elibereze”, nota Iancu Bălăceanu.

Denunțarea dușmanilor și complicarea anchetei

Ca și cum ancheta asasinării lui Barbu Catargiu nu era și așa complicată, ea a fost marcată de denunțuri motivate de rivalități personale și de suspiciuni neconfirmate. În lipsa unor rezultate concludente, Alexandru Ioan Cuza a decis clasarea cazului. Iancu Bălăceanu considera că o investigație mai riguroasă ar fi putut duce la identificarea vinovatului.

„La București, ancheta judiciară a luat un caracter mârșav. Unii indivizi, ca să-și satisfacă ura, au ajuns până acolo încât și-au denunțat dușmanii că ar fi fost amestecați în această crimă; în fața tuturor acestor intrigi, domnitorul Cuza, disperat că nu deslușește adevărul, și ca să pună capăt unor cercetări caraghioase, s-a hotărât să dispună clasarea afacerii.

Totuși, nu e dovedit că a depins de el ca să se procedeze la o anchetă mai serioasă care probabil ar fi dus la aflarea vinovatului”, preciza Iancu Bălăceanu.

Cuza, atenționat să întreprindă o anchetă serioasă

Diplomatul francez Béclard, cumnatul lui Barbu Catargiu, a venit în România și i-a cerut domnitorului Cuza o anchetă riguroasă, întrucât existau suspiciuni privind implicarea acestuia în asasinat. Cu toate acestea, investigațiile nu au înregistrat niciun progres.

„Un agent diplomatic francez, domnul Béclard, care se căsătorise cu sora lui Catargiu, a părăsit Tangerul, unde era acreditat, și a venit în România. L-a întâlnit pe domnitor, pe care-l cunoștea, căci odinioară fusese agent diplomatic la București, și i-a spus că se impunea o cercetare foarte serioasă, deoarece vodă însuși era bănuit a fi amestecat în această crimă. În ciuda acestei declarații, ancheta n-a avansat măcar un pas”, mai consemna Iancu Bălăceanu în memoriile sale.

Asasinarea lui Barbu Catargiu a rămas unul dintre episoadele întunecate ale istoriei politice românești. În pofida anchetelor și a numeroaselor controverse care au însoțit acest caz, identitatea asasinului și eventualele implicații politice nu au fost stabilite cu certitudine. Dincolo de misterul care învăluie acest eveniment, incapacitatea autorităților de a face lumină într-o crimă de o asemenea importanță a lăsat o pată asupra imaginii tânărului stat român.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Complotul uitat pentru revenirea lui Alexandru Ioan Cuza la domnie

Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii

În urmă cu 206 de ani s-a născut Alexandru Ioan Cuza. Conspiraţia din spatele abdicării sale

Tronul lui Alexandru Ioan Cuza și sabia primită de la sultanul Abdul Medjid I, într-o nouă expoziție la MNIR