Cum a ajuns Commodus pe tron? Decizia lui Marcus Aurelius care avea să schimbe destinul Imperiului Roman (P)

Marcus Aurelius a rămas în istorie drept împăratul filosof, un conducător preocupat de dreptate, cumpătare și autocontrol. Fiul său, Commodus, avea să devină însă celebru pentru spectacolele din arenă, cultul propriei persoane și conflictele violente de la curtea imperială. Cum a fost posibil ca unul dintre cei mai respectați împărați ai Romei să lase puterea unui succesor atât de diferit? Povestea începe cu o decizie luată cu mult înainte de moartea lui Marcus Aurelius, când Commodus era încă un copil.

Marcus Aurelius a rupt tradiția celor cinci împărați buni?

În anul 161 d.Hr., Marcus Aurelius a devenit împărat al Romei, împărțind inițial puterea cu Lucius Verus. Înaintea sa, succesiunea imperială fusese marcată de o serie de adopții politice. Traian fusese adoptat de Nerva, Hadrian de Traian, iar Antoninus Pius de Hadrian. La rândul său, Antoninus Pius îi adoptase pe Marcus Aurelius și Lucius Verus, la cererea lui Hadrian. Această perioadă avea să fie cunoscută ulterior drept epoca celor cinci împărați buni, o formulare popularizată de istoricul Edward Gibbon.

Marcus Aurelius a fost însă și autorul volumului „Meditații”, inclus în colecția „Cărți Fundamentale” a Editurii Litera. În paginile sale, împăratul reflectează asupra responsabilității, dreptății și caracterului trecător al puterii. Descoperă „Meditații” și află cum gândea conducătorul care a încercat să își păstreze echilibrul într-o lume dominată de războaie, ambiții și intrigi politice!

Există însă o nuanță importantă. Împărații anteriori nu adoptaseră neapărat succesori pentru că respingeau transmiterea ereditară a puterii. În mai multe cazuri, pur și simplu nu aveau fii biologici care să poată moșteni tronul. Marcus Aurelius avea unul.

Commodus s-a născut la 31 august 161, fiind fiul împăratului și al Faustinei cea Tânără. Fratele său geamăn, Titus Aurelius Fulvus Antoninus, a murit în copilărie.

Pentru prima dată după multe decenii, un împărat roman avea posibilitatea de a transmite puterea direct propriului fiu.

Commodus a fost pregătit pentru tron încă de la cinci ani

Commodus nu a devenit succesorul lui Marcus Aurelius printr-o hotărâre luată pe patul de moarte. Pregătirea sa pentru conducerea imperiului a început foarte devreme. În anul 166, când avea doar cinci ani, a primit titlul de Caesar, care îi confirma poziția privilegiată în familia imperială și îl desemna drept posibil viitor conducător.

Decizia ridică o întrebare care rămâne interesantă și astăzi: cât de mult trebuie să conteze legăturile de familie atunci când este ales un conducător? În „Meditații”, publicată de Editura Litera în colecția „Cărți Fundamentale”, Marcus Aurelius insistă asupra importanței rațiunii și a datoriei. Citește „Meditații” și descoperă principiile după care încerca să trăiască împăratul roman, inclusiv atunci când responsabilitățile personale se întâlneau cu cele politice!

La 15 ani, în 176, Commodus a primit titlul de imperator, iar în 177 a devenit Augustus, fiind asociat oficial la conducerea imperiului alături de tatăl său. Avea numai 15 ani. Marcus Aurelius nu îi oferea, așadar, tronul unui tânăr complet lipsit de statut politic. Îl transformase deja în colegul său de domnie.

În același timp, Commodus beneficia de o educație corespunzătoare poziției sale. Printre profesorii săi s-au numărat oameni instruiți, iar sursele antice sugerează că tatăl său a încercat să îi asigure o pregătire potrivită unui viitor împărat.

Dar educația unui moștenitor nu garanta și caracterul acestuia.

De ce nu a ales Marcus Aurelius un alt succesor?

La prima vedere, alegerea lui Commodus pare greu de împăcat cu filosofia stoică. Marcus Aurelius vorbea despre rațiune, virtute și responsabilitate, dar a susținut ascensiunea la tron a propriului fiu, fără să existe dovezi că acesta avea calitățile necesare pentru a deveni un mare conducător.

Tocmai această contradicție face povestea interesantă. În „Meditații”, volum inclus în colecția „Cărți Fundamentale” a Editurii Litera, împăratul își examinează propriile slăbiciuni și își amintește constant că oamenii pot greși. Descoperă cartea care dezvăluie gândurile personale ale unuia dintre cei mai puternici oameni ai Antichității și începe să explorezi filosofia stoică prin colecția Editurii Litera!

Totuși, istoricul nu poate presupune că Marcus Aurelius avea libertatea deplină de a desemna orice succesor. Commodus era fiul său legitim, aparținea dinastiei imperiale și fusese deja prezentat public drept moștenitor.

Înlăturarea lui ar fi putut provoca tensiuni în familie, în Senat și în armată. Un alt candidat ar fi avut nevoie de sprijin politic și militar suficient pentru a prelua puterea. Mai mult, nu avem dovezi că Marcus Aurelius știa cu certitudine cum avea să domnească fiul său după moartea sa. Istoricii discută dacă alegerea a fost motivată de afecțiunea paternă, de calcule politice sau de dorința de a evita un conflict succesoral.

Cel mai probabil, mai mulți factori au contat. Dar sursele nu permit stabilirea sigură a motivelor intime ale împăratului.

Anul 180: Marcus Aurelius moare, Commodus rămâne singur la conducere

La 17 martie 180, Marcus Aurelius a murit în timpul campaniilor militare de la frontiera dunăreană, probabil în zona Vindobona, actuala Viena, sau la Sirmium, în apropierea orașului Sremska Mitrovica din Serbia de astăzi. Locul exact al morții sale rămâne discutat.

Commodus avea 18 ani. Din acel moment, a devenit singurul împărat al Romei. Spre deosebire de tatăl său, care își petrecuse o parte importantă a domniei în campanii militare, Commodus a preferat să revină la Roma. În anul 180, a încheiat pacea cu triburile germanice împotriva cărora luptase Marcus Aurelius. Decizia a fost criticată de unii autori antici, deși condițiile politice și militare ale momentului erau complexe.

În următorii ani, relațiile sale cu Senatul s-au deteriorat, iar puterea a ajuns adesea în mâinile unor favoriți și funcționari de la curte. Commodus a devenit tot mai preocupat de propria imagine și de manifestările publice ale autorității sale.

Commodus, împăratul care voia să fie gladiator

Una dintre cele mai neobișnuite trăsături ale domniei lui Commodus a fost pasiunea pentru spectacolele din arenă. Împăratul participa la demonstrații de luptă și la vânători de animale, activități considerate nepotrivite pentru demnitatea imperială de o parte a elitei romane. Istoricul Cassius Dio, contemporan cu evenimentele, descrie spectacolele organizate de Commodus și comportamentul său în arenă.

Relatările sale sunt importante, dar trebuie citite ținând cont de perspectiva unui senator ostil împăratului. Commodus s-a identificat tot mai mult cu Hercule, eroul mitologic asociat cu forța fizică. Pe unele reprezentări oficiale apare purtând pielea leului și ținând măciuca eroului. Un bust celebru, păstrat astăzi la Muzeele Capitoline din Roma, îl înfățișează chiar în această ipostază.

Pentru un împărat roman, asocierea cu Hercule putea transmite un mesaj de putere și protecție. În cazul lui Commodus, însă, identificarea cu eroul a devenit o componentă dominantă a imaginii sale publice. Contrastul cu Marcus Aurelius era evident.

Tatăl scria despre modestie și despre caracterul trecător al faimei. Fiul căuta admirația prin spectacole și prin reprezentări grandioase ale propriei persoane.

Cum s-a încheiat domnia lui Commodus?

În ultimii ani ai domniei, tensiunile de la curtea imperială s-au intensificat. Conspirațiile, execuțiile și conflictele dintre împărat și diferite grupuri de putere au contribuit la instabilitatea politică.

La 31 decembrie 192, Commodus a fost asasinat în urma unui complot la care au participat persoane din anturajul său.

Potrivit relatărilor antice, după o încercare de otrăvire, împăratul a fost strangulat de Narcissus, un atlet apropiat curții. Moartea sa a fost urmată de o criză succesorală. În anul 193, cunoscut drept Anul celor Cinci Împărați, mai mulți pretendenți au revendicat conducerea Imperiului Roman.

Au urmat confruntări politice și militare care au dus, în cele din urmă, la instaurarea dinastiei Severilor.

A greșit Marcus Aurelius când i-a lăsat tronul fiului său?

Privind retrospectiv, alegerea lui Commodus este adesea considerată una dintre cele mai importante decizii ale lui Marcus Aurelius.

Istoricul Edward Gibbon a prezentat domnia lui Commodus drept începutul declinului care a urmat unei perioade de stabilitate imperială. Istoriografia contemporană privește însă această interpretare cu mai multă prudență. Imperiul Roman nu s-a prăbușit odată cu moartea lui Marcus Aurelius, iar problemele sale politice, militare și economice aveau cauze mult mai complexe decât personalitatea unui singur împărat.

De asemenea, nu putem ști dacă alegerea unui alt succesor ar fi garantat o tranziție pașnică sau o domnie mai bună. Marcus Aurelius a încercat să asigure continuitatea dinastică, dar nu a putut controla felul în care fiul său avea să folosească puterea. Aici apare paradoxul filosofic al poveștii.

Stoicismul îl învățase pe împărat că nu putem controla pe deplin acțiunile altor oameni. Nici măcar atunci când aceștia sunt propriii copii. Marcus Aurelius a putut să îi ofere lui Commodus educație, prestigiu, titluri și, în cele din urmă, conducerea celui mai puternic imperiu al vremii.

Nu a putut însă să îi transmită și caracterul său. Această nereușită avea să influențeze profund istoria Romei.