Home » D:News » Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană

Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană

Victorie definitivă pentru România în procesul privind Roșia Montană
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 15.11.2026

România a obținut o victorie definitivă în procesul arbitral internațional privind proiectul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc ICSID a respins cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Compania nu va primi despăgubirile de 6,5 miliarde de dolari solicitate statului român.

Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31. Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024.

Prin această decizie, care epuizează ultima cale extraordinară de atac prevăzută de Convenția ICSID, hotărârea arbitrală prin care au fost respinse integral pretențiile de aproximativ 6,5 miliarde USD formulate împotriva României rămâne definitivă și obligatorie. Totodată, Comitetul a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor aferente procedurii de anulare.

Suma pretinsă reprezintă echivalentul a aproximativ 31,5 miliarde lei, respectiv circa 1,5% din produsul intern brut al României estimat pentru anul 2026.

Diferendul a avut ca obiect modul de implementare a așa-numitului „Proiect minier aurifer de la Roșia Montană”. Reclamanții au susținut că România ar fi încălcat Acordurile bilaterale pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor încheiate cu Canada (ratificat prin Legea nr. 356/2009) și cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr. 109/1995) și au solicitat despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde USD – cea mai mare pretenție financiară formulată vreodată împotriva statului român într-un arbitraj internațional.

Tribunalul arbitral a stabilit, la 8 martie 2024, că România nu a încălcat niciuna dintre obligațiile asumate prin cele două tratate bilaterale de investiții și a respins în totalitate pretențiile reclamanților. Decizia din data de 13 noiembrie 2026 confirmă această hotărâre și închide definitiv, în sistemul ICSID, un litigiu care a durat mai mult de un deceniu – de la înregistrarea cererii de arbitraj, în anul 2015, până la epuizarea căii extraordinare a anulării.

Procedura de anulare este singura cale de atac prevăzută de Convenția ICSID împotriva unei hotărâri arbitrale. Reclamanții au solicitat anularea în întregime a hotărârii, invocând o pretinsă constituire necorespunzătoare a tribunalului arbitral și o abatere gravă de la normele fundamentale de procedură, iar în subsidiar anularea parțială, pentru pretinsa depășire a competențelor și pentru nemotivare.

Comitetul ad-hoc, format din Dr. Eduardo Zuleta (președinte), Prof. Lawrence Boo și Prof. Maxi Scherer, a respins toate motivele invocate. Procedura s-a desfășurat în perioada iulie 2024 – noiembrie 2026 și a presupus schimburi ample de memorii scrise și o audiere a părților. Potrivit art. 53 din Convenția ICSID, hotărârea arbitrală nu mai poate fi supusă niciunei alte căi de atac, astfel încât rezultatul obținut de România este definitiv.

„Rezultatul confirmă că statul român și-a respectat obligațiile internaționale față de investitorii străini și că deciziile autorităților române privind protecția mediului, a patrimoniului cultural și a intereselor comunităților locale au fost luate cu respectarea cadrului legal. Peisajul minier de la Roșia Montană, înscris în anul 2021 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, rămâne astfel protejat, iar România nu va suporta niciun cost pentru apărarea acestor valori.

Totodată, decizia transmite un mesaj de predictibilitate și de încredere: România este un stat care își respectă angajamentele internaționale, care protejează investițiile realizate cu bună-credință și care, în același timp, își apără cu succes interesele în fața instanțelor și tribunalelor internaționale atunci când pretențiile formulate împotriva sa sunt nefondate”, transmite Ministerul Finanțelor.

„Decizia definitivă în dosarul Roșia Montană confirmă poziția României într-un litigiu în care compania reclamantă a solicitat despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari. Este rezultatul unui efort instituțional și juridic susținut, asumat cu maximă responsabilitate de Ministerul Finanțelor pe parcursul a peste zece ani, pentru a proteja interesul public, mediul și resursele țării noastre prin intermediul unei apărări riguroase”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Ministerul Finanțelor anunță că va continua demersurile necesare pentru recuperarea integrală a cheltuielilor de judecată cuvenite statului român.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Amendă de peste 800 de milioane de euro pentru Meta. Anunțul făcut de autoritățile italiene
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Aceste figurine din lut vechi de 15.000 de ani ar fi putut fi create de copii pentru a învăța despre lume
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Universul ar putea fi de două ori mai vechi decât am crezut, susține o nouă teorie radicală
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Oamenii de știință au descoperit ceva neașteptat la 90 de kilometri sub Pământ
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
Marcus Aurelius nu voia să se trezească dimineața! Cum se certa singur împăratul Romei ca să se dea jos din pat (P)
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O balenă cu nările pe aceeași parte a capului înota în oceane acum 6 milioane de ani
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
O fosilă de bufniță ne-ar putea dezvălui momentul în care acești vânători silențioși au devenit nocturni
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare lună
Supercoloniile de furnici din San Diego se află într-un război fără sfârșit care ucide milioane de exemplare în fiecare ...
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Un plastic comun ar putea rezolva o problemă majoră legată de viața pe Lună
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Cercetătorii au măsurat atracția gravitațională dintre cele mai mici obiecte de până acum
Un studiu dezvăluie efectele asupra funcțiilor cognitive ale expunerii la fluorul din apa potabilă
Un studiu dezvăluie efectele asupra funcțiilor cognitive ale expunerii la fluorul din apa potabilă
Copilul din Taung, prima dovadă solidă că oamenii își au originea în Africa, este și mai vechi decât se credea până acum
Copilul din Taung, prima dovadă solidă că oamenii își au originea în Africa, este și mai vechi decât se credea până acum
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele GPS
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele ...
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Câți dintre români susțin o armată comună la nivel european?
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”
Taiwan acuză China de „intimidare tăcută”