Home » Travelling » Bali – destinatia exotica a anului 2008

Bali – destinatia exotica a anului 2008

Publicat: 28.04.2008
Cuvintele “Paradis” si “Bali” sunt sinonime cel putin anul acesta. Cunoscuta publicatie britanica Luxury Travel Magazine i-a acordat micutei insule indoneziene titlul de destinatia exotica a anului 2008!

Plaje cu nisip negru sau alb, vulcani activi inalti de peste 3.000 m, paduri cu vegetatie luxurianta, pesteri, temple, dansuri si ceremonii. Prin toate acestea si prin multe altele se face remarcata insula indoneziana Bali, un loc in care prind viata aventurile descrise de Jules Verne.Turismul s-a dezvoltat spectaculos in ultimii ani, iar acest „colt de Rai”, a carui imagine a fost alterata de atentatele teroriste din 2002 si 2005, a inceput sa-si recapete prestigiul. Insula a primit, de curand, din partea celebrei reviste britanice Luxury Travel Magazine, titlul de „Cea mai buna destinatie exotica a anului 2008”. Bali a fost desemnata castigatoare pe baza voturilor cititorilor publicatiei, in marea lor majoritate oameni cu venituri substantiale. Revista e lecturata, in fiecare luna, de persoane din 27 de tari ale Asiei, Europei si Americii. Premiul oferit de Luxury Travel Magazine nu este insa singurul obtinut de insula indoneziana. Anul trecut, doua publicatii din Asia si una din Statele Unite i-au acordat o distinctie similara, iar in 2006, ziaristii britanici de la Time au considerat-o, de asemenea, cea mai buna destinatie din lume. Selectia lor s-a bazat pe voturile a 4,7 milioane de cititori. Dar, de ce a fost aleasa Bali destinatia anului?

Masaje pe plaja, scuba diving si excursii cu submarinul

Insula are de toate pentru toti. Fie ca vrei un concediu in care sa-ti bei linistit cocktailul pe o plaja cu nisip fin si palmieri, fie ca ti-ai propus sa-ti depasesti limitele facand scufundari, snorkelling, schi nautic, rafting sau drumetii prin paduri cu vegetatie luxurianta, vei gasi aici variante nenumarate, asa ca sansele sa te plictisesti tind la zero. Negre sau albe, plajele din Bali atrag milioane de turisti in fiecare an. Unii dintre vizitatori (in special cuplurile aflate in luna de miere) sunt primiti cu ghirlande de flori, „moment artistic” organizat si regizat de cateva agentii de turism. Cei care isi petrec vacanta pe aceasta insula se pot bucura si de masaje chiar pe plaja, pot juca fotbal pe nisip si pot lua lectii de surf de la unii dintre cei mai priceputi instructori din lume. Plaja Kuta din Bali este foarte apreciata de comunitatea mondiala a practicantilor acestui sport.

Vor avea parte de o experienta demna de povestit nepotilor si cei care isi programeaza scufundari in apele insulei. Peisajul submarin este de-a dreptul splendid: epave din lemn si metal, corali de toate culorile, pestisori exotici, balene si chiar rechini… Locul cel mai bun pentru scuba diving, dupa parerea expertilor, este USAT Liberty, numit asa datorita cargoului american cu acelasi nume scufundat aici de japonezi in 1942. Nava a devenit cel mai frumos recif artificial din apele Insulei Bali. Daca nu te incumeti sa faci scufundari, dar ti-a facut placere sa citesti, in copilarie, romanul „20.000 leghe sub mari” al lui Jules Verne, alege o calatorie subacvatica intr-un submarin, e adevarat, ceva mai mic decat cel al Capitanului Nemo. In Golful Amuk se organizeaza tururi cu o astfel de nava de 36 de locuri. E o sansa unica si poate n-ar trebui, in cazul acesta, sa te uiti prea mult la bani.

Sejururile in Bali nu sunt complete, parca, fara o croaziera, eventual pe o nava de lux. Vaporul te va purta in jurul insulei si vei avea ocazia sa gusti, la bord, preparate traditionale, precum nasi goreng, o specialitate pe baza de orez, avand un ou prajit deasupra, sau satay, carne marinata pregatita la gratar si servita cu un sos de arahide. Inainte sa parasesti insula, fa-ti timp pentru o experienta mistica: viziteaza locurile ascunse de privirile celor mai multi turisti. Calatoreste cu o masina de teren pe drumurile de tara, priveste orezariile, admira o cariera de piatra unde stanca e taiata prin metode stravechi si indrazneste sa intri intr-o padure tropicala. Cateva agentii de turism au oferte de safari la „bordul” elefantilor! Viziteaza si Padurea Sacra a Maimutelor si vei vedea cum zeci de macaci se vor strange in jurul tau si vor astepta sa le dai de mancare.

Cultura balineza intre trecut si prezent

Insula locuita inca de acum 5.000 ani, Bali si-a dezvoltat o cultura unica, ce a ajuns sa le fie cunoscuta europenilor ca o consecinta a exploziei relativ recente a turismului. Inima culturala a acestor meleaguri este orasul Ubud, plin de galerii si de magazine de arta, care expun sau vand statuete ori tablouri executate cu migala. Pe strazile inguste ale acestei asezari vei gasi buticuri rafinate si cafenele in aer liber. Punctul-cheie al artelor spectacolului este Palatul Regal, acolo unde poti urmari dansuri traditionale balineze. Unul dintre cele mai cunoscute este Barong, denumit asa dupa numele unui personaj din mitologa locala, rege al tuturor spiritelor, care se lupta cu Rangda, un exponent al fortelor raului. Muzica e cantata, cel mai adesea de gamelan, orchestra sacra alcatuita din instrumente de percutie. Unii compozitori prelucreaza melodiile traditionale, adaugandu-le influente moderne.

Religia e parte intregranta a culturii balineze. Cel mai iubit templu hindus pare a fi Tanah Lot, situat pe coasta de vest a insulei, chiar pe plaja. Acesta simbolizeaza balanta dintre lumea interioara si cea exterioara. Femeile duc la templu, in zilele sfinte, ofrande, constand in special in fructe, flori si frunze. Se spune ca spiritele iau din acestea cu esenta vietii. In perioada secerisului orezului, taranii construiesc, din paie, papusi care simbolizeaza Zeitatea Orezului. Ei aseaza figurinele pe pomul din mijlocul brazdei, pentru ca recolta sa fie bogata.

Cand sa mergi in Bali?

Perioada optima pentru a vizita aceasta insula este iulie-august. Bali e plina de turisti insa si de Craciun si de Anul Noul. Daca vrei preturi mai mici, planifica-ti calatoria in extrasezon. Evita, totusi, lunile februarie si martie, din cauza caldurii dogoritoare si a umiditatii crescute. Bali are o clima tropicala, temperatura medie anuala fiind de 30 de grade Celsius.

Cat te costa o excursie in Bali?
Preturile sunt pentru toate buzunarele. Un sejur de 8 zile, cu 7 nopti de cazare in camera dubla, la un hotel de 4 stele te costa minim 1.300 de euro / persoana. Tarifele urca insa pana la 3.500 euro / persoana, pentru cele mai luxoase hoteluri de 5 stele. Preturile includ transportul cu avionul si taxa de viza (45 de dolari americani).

FACTS

  • Bali e una dintre miile de insule ale Arhipelagului Indonezian, fiind situata la est de Java si la vest de Lombok. Are o populatie de 3,5 milioane de locuitori si o suprafata de 5.633 kmp, cam cat un judet de marime medie din Romania. Datorita peisajelor pitoresti si bogatiei spirituale, Bali e numita si „Insula Zeilor”.
  • Adolescentii crescuti in spiritul traditiei au parte de un ritual de maturizare care consta in nivelarea dintilor din fata (in special a caninilor) prin adaugarea unui compus solid. Scopul ceremoniei este de a diferentia omul de animale si de a-l face sa scape la ura, gelozie, rautate si lacomie.
  • In Bali, numele e considerat a fi extrem de important in dezvoltarea caracterului omului. Cei mai multi dintre locuitori au unul din urmatoarele patru nume: Wayan, Made, Nyoman si Ketut, in functie de ordinea in care s-au nascut. Primul copil al familiei, indiferent daca e fata sau baiat, primeste numele Wayan, al doilea Made, si asa mai departe. Daca exista mai mult de patru copii, parinti iau de la capat seria.
  • Un tip de svastica apare des in cultura hindusa, simbolizand viata si prosperitatea.
  • Bali e o destinatia perfecta si pentru luna de miere.
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume