Cum muşcau tigrii cu colţii pumnal?

Pentru a-şi înjunghia prada cu uriaşii canini superiori, o
felină din genul Machairodus, Smilodon
sau Barburofelis trebuia să aibă o deschidere a
maxilarelor cu mult peste cea a felinelor moderne. O serie de noi
analize şi interpretări au relevat faptul că muşchii care acţionau
maxilarele acestor carnivore dispărute au evoluat spre o formă
extrem de specializată

Timp de zeci de ani, generaţii de paleontologi s-au contrazis
asupra rolului uriaşilor canini ai felinelor extincte, existând şi
păreri conform cărora aceşti dinţi supradimensionaţi ar fi avut
rolul unor caractere sexuale secundare prin care masculii îşi
impresionau partenerele. În prezent, s-a stabilit că uriaşii canini
erau, totuşi, armele cu care aceşti prădători de vârf îşi ucideau
victimele.

• FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
• Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt

„Mult mai solizi şi musculoşi decât felinele actuale, tigrii din
genul Smilodon îşi doborau prăzile cu ajutorul membrelor
anterioare, extrem de puternice. După ce vicimele erau trântite la
pământ, felina administra o muşcătura iute şi precisă, retezând
beregata, arterele carotide sau muşchii masivi ai cefei. Nu era o
muşcătura care durează mult, de tipul celei prin care leii moderni
îşi asfixiază prăzile. Surprinzător sau nu, tigrii cu colţii pumnal
aveau muşcături a căror forţă era net inferioară celor a tigrilor
şi leilor.

În schimb, compensau prin alt aspect: Smilodonii şi speciile
înrudite îşi deschideau foarte mult fălcile, după care capul era
propulsat înainte şi în jos, într-o singură mişcare în care caninii
uriaşi se înfigeau în gâturile bizonilor, cailor sălbatici,
leneşilor giganţi, rinocerilor sau tinerilor proboscidieni, prăzile
lor favorite.

Odată cu evoluţia şi specializările tigrilor cu colţii pumnal,
pe măsură ce colţii lor deveneau din ce în ce mai mari, muşchii
maseteri deveneau din ce în ce mai mici şi mai slabi; în schimb,
fibrele musculare îşi schimbau poziţia, devenind tot mai verticale.
Acest nou mecanism permitea felinelor să aibă o deschidere foarte
mare a gurii, coroborată cu optimizarea mişcării spre înainte, prin
care gâtul prăzii era înjunghiat complet”, explică Per
Christiansen, profesor în cadrul Universităţii Aalborg din
Danemarca.

Sursă:
BBCNews