Home » D:News » Premieră mondială: ruşii au ajuns la apa Lacului Vostok!

Premieră mondială: ruşii au ajuns la apa Lacului Vostok!

Publicat: 07.02.2012
După îndelungi încercări, oamenii de ştiinţă ruşi au izbutit să străpungă stratul de gheaţă gros de patru kilometri care a izolat lacul Vostok timp de 20 de milioane de ani.

Oamenii de ştiinţă îşi pun mari speranţe în descoperirea, în apele lacului, a unor forme de viaţă necunoscute.

O astfel de descoperire ar alimenta, la rândul ei, speranţele privind găsirea unor forme de viaţă extraterestre, deoarece se crede că pe Europa, satelitul lui Jupiter, există apă „ascunsă” sub un strat gros de gheaţă – întocmai ca în cazul Lacului Vostok. Oamenii de ştiinţă cred că, în ambele cazuri, apa este menţinută în stare lichidă datorită căldurii provenite din surse geotermale.

Din acest motiv, proiectul de explorare a Lacului Vostok a a fost urmărit cu mare interes atât de NASA, cât şi de Agenţia Spaţială Rusă.

Numeroase mostre de gheaţă au fost extrase din calota glaciară, de la diferite adâncimi, şi urmează să fie analizate de mai multe laboratoare din lume.

Temperaturile în zona lacului, unde se află şi staţiunea rusă de cercetări antarctice Vostok, este, în acest moment, de aproximativ -66 grade Celsius. Practic, scurta vară antarctică s-a încheiat, motiv pentru care oamenii de ştiinţă implicaţi în proiectul de foraj au grăbit lucrurile cât au putut, lucrând non-stop în ultimele zile, pentru a străpunge platoşa de gheaţă înainte de venirea iernii, când continuarea operaţiunilor ar fi devenit imposibilă.

Regiunea e cunoscută pentru temperaturile joase extreme: aici, La Staţiunea Vostok, la data de 21 iulie 1983, termometrele au arătat cea mai joasă temperatură înregistrată până în prezent: minus 89.2 grade Celsius.

Pentru a evita contaminarea apelor lacului cu microorganisme provenite de la suprafaţă, sunt folosite, pentru extragerea de probe, utilaje speciale, care nu ating suprafaţa apei. Mostrele sunt extrase prin aspiraţie şi sunt îngheţate înainte de a fi trimise spre analiză laboratoarelor.

Ambientaliştii au criticat dur proiectul ştiinţific rusesc, unii blamând intenţia în sine (de a explora prin forare un lac rămas neatins timp de 20 de milioane de ani), alţii metodele folosite – de pildă, utilizarea unor substanţe chimice poluante, precum kerosenul, pentru a menţine deschis orificiul de forare.

Sursa: Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării