Top idei inspirate pentru cadouri personalizate

12 05. 2023, 07:36
Credit foto: Absolut Vision via Unsplash

Fără doar și poate, să faci un cadou celor dragi a devenit foarte greu. Dacă persoana căreia trebuie să îi faci cadoul este din familie ar putea să pară simplu, dar nu este chiar așa. Ei bine, aici intră în scenă cadourile personalizate care nu au cum să treacă neobservate. Dacă vrei iei un cadou de Crăciun, Paște sau Ziua Îndrăgostiților și ești în impas, un cadou personalizat o să te ajute să te remarci.

Probabil că și strămoșii noștri ofereau o formă de cadou personalizat, poate o piatră colorată special sau o creangă ruptă dintr-un copac. Cine poate să știe? Tot ce știm este că am ajuns în punctul în care poți inscripționa numele persoanei iubite, sau al oricărei persoane pe diferite obiecte. Pe lângă asta poți face tabluri personalizate, tricouri personalizate, căni personalizate, brichete, șorțuri, perne etc.

În acest articol îți prezentăm câteva variante de cadouri personalizate pentru cei dragi și cum să îi faci să se simtă speciali pentru tine. Așa că, dacă ai dat de articolul acesta în timp ce erai în căutare de cadouri inspirate pentru cineva drag, ai nimerit unde trebuie.

De ce să apelezi la cadourile personalizate?

Cadourile personalizate au fost mereu o varianta sigura de cadou. Haide să luăm un exemplu, dacă trebuie să îi iei un cadou iubitei tale și ai de ales dintre o bluză și o cană personalizată ce alegi? Ei bine, aici intervine frumusețea cadourilor personalizate. Dacă iubita ta este o băutoare de ceai sau de cafea, mai mult ca sigur că o cană cu un mesaj haios o să fie o variantă mai bună.

În plus, cadourile personalizate sunt o modalitate de a transmite cuiva drag că îl cunoști și că îl prețuiești. Puteai să apelezi la o bluză sau un tricou, însă ai ales să depui mai mult efort pentru acest cadou, iar efortul va fi mereu apreciat.

Astfel, dacă ești în impas, pe ultima sută de metri și trebuie să iei un cadou cu care vrei să arăți că îți pasă, lasă-ne să îți dăm câteva idei pentru asta.

Iată câteva idei de cadouri inspirate:

Cănile personalizate

Cana personalizată este o variantă cu care poți să mergi la sigur aproape în orice situație. De ce? Pentru că atât copiii cât și adulții folosesc cănile. Nu este musai ca persoana căreia îi iei cadoul să fie băutoare de ceai sau de cafele. Dintr-o cană bei și apă.

Acum că am rezolvat asta și am stabilit că o cană este o variantă sigură de cadou, acum trebuie să o personalizezi, dar nici aici nu ești ispirat? Nu-i problemă, pentru că te putem ajuta noi cu câteva idei.

Ai putea să apelezi la un mesaj scris, poate un tic verbal pe care îl are persoana sau un „Te iubesc” sau „Cea mai bună persoană” dacă vorbim de relații. Dacă nu vrei să apelezi la mesaje, poți apela la imagini fie cu voi sau doar cu persoana pentru care iei cadoul.

Tricourile personalizate

Imediat după căni se află tricourile personalizate care sunt și ele o idee bună. Atunci când porți hainele, ele te ajută să te definești pe tine ca persoană sau să transmiți ce îți place să faci. Dacă sărbătoritul este o fire amuzantă și săritoare, atunci un tricou personalizat o sa ii placa foarte mult.

Acum să îți dăm și câteva sfaturi. Dacă, de exemplu persoana respectivă are ca hobby poți să îi personalizezi un tricou cu mesajul „Pescarul anului” sau „Aici e balta mea” și o poză cu el de la pescuit. Cu astfel de cadou nu ai cum să treci neobservat. Poate că la petrecere, atunci când îl va vedea, îl va și pune pe el.

Tablourile personalizate

Să avem o mică discuție și despre artă, mai precis tablourile personalizate sunt o idee de cadou foarte bună, dar de care ai nevoie de timp pentru a putea obține un rezultat de calitate. Când vorbești despre tablouri personalizate, vorbești despre un cadou care o să stea la vedere agățat în casa sărbătoritului mereu. Așa că, pentru acest cadou ai nevoie de mai mult timp de pregătire pentru a te asigura că este totul perfect și că arată bine.

Acum să îți dăm și câteva idei legate de ce ai putea să faci cu un tablou personalizat. Aici este o discuție mai amplă, pentru că tabloul e tablou, nu un tricou sau o geacă. Pentru tablou trebuie să găsești ceva cu adevărat special. De pildă, ai putea să alegi portretul unui împărat din istorie și să pui fața sărbătoritului peste portretul împăratului. Gândește-te doar cum ar arăta sărbătoritul pe un cal alb și îmbrăcat în hainele unui rege. Cu siguranță că nu ai putea să treci neobservat cu o asemenea idee de cadou și că sărbătoritul o să se simtă cu adevărt special.