Prima pagină Cultura

Operaţiunea Entebbe sau un comando la superlativ

Nicu Pârlog 06.03.2013 | ● Vizualizări: 6015
Soldat din Sayeret Matkal     (Foto: Shutterstock.com) + zoom
Galerie foto (7)

Este vorba de cea mai faimoasă operaţiune de comando săvârşită cu succes din toată istoria confruntărilor armate moderne. Totodată, este operaţiunea temerară pe baza căreia forţele speciale Sayeret Matkal ale statului Israel au fost recunoscute la nivel internaţional în rândul celor mai bune trupe de comando din întreaga lume. Operaţiunea în sine a demonstrat încă o dată importanţa unor unităţi militare de elită pentru care statul evreu nu a precupeţit nicio investiţie. La fel, încheierea cu succes a misiunii a arătat importanţa unor servicii secrete eficiente. Restul este o poveste adevărată, aproape incredibilă pe alocuri, presărată cu acte de barbarie, cruzime dar şi curaj, sacrificiu, profesionalism şi dăruire.

 
Zborul 139 şi destinul său zbuciumat
 
Ceea ce părea un zbor de rutină pentru un număr de 248 pasageri care aşteptau să ajungă la Paris, s-a transformat în coşmarul vieţii lor la doar 7 minute de la decolarea avionului din aeroportul din Atena. Exact în acel moment, zborul 139 al unei aeronave de tip Airbus A300, aparţinând Air France, era deja luat în ţinta unei brigăzi armate din cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei în războiul necontenit al acesteia cu statul Israel.
 
La bordul aeronavei erau deja patru terorişti, trei bărbaţi şi o femeie. Dintre aceştia doi bărbaţi palestinieni erau membri militanţi ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei. Ceilaţi doi, erau un bărbat şi o femeie de naţionalitate germană, membri fondatori ai unei organizaţii teroriste de extremă stângă, intitulată Brigăzile Revoluţionare.
 
Obiectivul teroriştilor ţintea eliberarea unui număr de 53 deţinuţi palestinieni, 40 dintre aceştia fiind închişi în Israel şi 13 în Franţa. Teroriştii au anunţat că în cazul neîndepliniriri cererii, vor executa imediat toţi cei 94 cetăţeni israelieni de la bordul aeronavei. Prin urmare, au deturnat avionul forţându-l să aterizeze la Benghazi, Libia, pentru realimentarea cu combustibil.
 
În decursul realiementării, o pasageră însărcinată a mimat o pierdere a sarcinii, reuşind astfel să-i înduplece pe răpitori să o elibereze. Ulterior, informaţiile oferite de pasageră s-au dovedit deosebit de importante pentru succesul operaţiunii lansate de autorităţile israeliene. La bord, pasagerii nu ştiau care le va fi soarta, sau unde va fi destinaţia finală a avionului. In tot acest răstimp, cei patru terorişti au batjocorit şi ameninţat permanent cetăţenii israelieni.
 
Soldat din trupele speciale israeliene în timpul unei misiuni reale    (Foto: Shutterstock.com)
 
Noaptea se lăsase demult, iar avionul a aterizat în final într-un mic aeroport pierdut în ceea ce părea a fi jungla Africii. Era ora 3:15 noaptea, iar avionul se oprise pe aeroportul Entebbe, lângă Kampala, capitala Ungandei, ţară din Africa Centrală condusă pe atunci de sinistrul dictator Idi Amin Dada. Pentru pasageri, aveau să urmeze alte ore de chin şi temeri, deoarece au fost ţinuţi de terorişti încă 9 ore în aeronava deja aterizată.
 
Înarmaţi cu grenade şi celebrele pistoale automate AK47, teroriştii au mai aşteptat câte va ore sosirea unui elicopter. Din el a coborât silueta impozantă şi îmbrăcată într-un costum de camuflaj, a lui Idi Amin. În spatele lui, păşea mândru şi îmbrăcat într-o uniformă asemănătoare, fiul său de doar 8 ani...
 
Hilara pereche însoţită de câteva gărzi de corp s-a urcat în avionul deturnat, unde Idi Amin a exclamat vesel „Shalom, Shalom”, după care le-a spus pasagerilor israelieni că vor fi eliberaţi imediat ce statul evreu va îndeplini cererile teroriştilor. 
 
Atacul. Singurul plan 
 
În timp ce toate agenţiile de ştiri, ziarele şi televiziunile de pe mapamond relatau despre deturnarea zborului 139, lumea întreagă aştepta cu sufletul la gură răspunsul atorităţilor israeliene, precum şi deznodământul incidentului.
 
Statul evreu nu intenţiona să renunţe la politica sa simplă dar eficientă în negocierile cu teroriştii, anume „Nu se negociază cu teroriştii”. Istoria recentului stat evreu le demonstrase israelienilor că grupurile extremiste înţeleg şi respectă doar doi factori: Forţa şi Frica!
 
Şi astfel, la Tel Aviv se punea la cale cea mai îndrăzneaţă operaţiune de comando imaginabilă. Colonelul Ehud Barak, pe atunci comandant adjunct al Serviciului Secret Militar şi comandant al Forţelor de Intervenţie Specială Sayeret Matkal, a convocat o şedinţă de urgenţă cu toţi experţii israelieni în contra-terorism.
 
Atunci s-a hotărât în premieră în istoria militară a lumii, trimiterea unei misiuni de comando, care să elibereze toţi ostaticii într-un teritoriu ostil situat la peste 4.000 kilometri distanţi de Israel, odată cu întoarcerea în siguranţă atât a ostaticilor, cât şi a trupelor de intervenţie specială.
 
Pistolul mitralieră de fabricaţie israeliană, marca „Galil”    
 
Pe data de 29 iunie 1976 la ora 15:30, teroriştii îşi făceau cunoscute cererile de la microfoanele postului naţional de radio al Ugandei. În afară de eliberarea prizonierilor respectivi, teroriştii mai cereau în plus suma de 5 milioane USD, toate cererile lor trebuind soluţionate până în data de 1 iulie, altfel urmând execuţia tuturor ostaticilor evrei.
 
În scurt timp terorişii au făcut trierea ostaticilor, forţându-i pe cei de origine evreiască (unii dintre ei supravieţuitori ai lagărelor de exterminare naziste) să intre într-o cameră separată din clădirea aeroprotului. Înapoi în Israel, ziua de 30 iunie debuta cu mai multe variante de salvare prezente deja pe biroul lui Itzak Rabin, Prim ministrul statului Israel. Nici unul nu părea convingător, iar diplomaţia israeliană făcea eforturi mari pentru a-l convinge pe Idi Amin să-i aresteze pe terorişti.
 
Eliberaţi restul pasagerilor, opriţi toţi israelienii!
 
La sfârşitul zilei de 30 iunie, teroriştii au decis eliberarea unui număr de 47 ostatici de religie creştină care au primit voie să se întoarcă la Paris cu primul zbor disponibil. Acolo au fost întâmpinaţi de membrii familiilor precum şi de ofiţeri din cadrul serviciilor secrete franceze şi israeliene, care aveau nevoie urgentă de informaţiile oferite de aceştia.
 
La începutul zilei de 1 iulie, teroriştii au decis eliberarea şi celorlalţi 101 ostatici non-evrei care au părăsit de asemeni Entebbe cu destinaţia Paris.
 
Cei 94 de ostatici evrei au erau ţinuţi în continuare captivi, fiind mereu sub ameninţarea morţii. În Tel Aviv, după discuţii aprinse, s-a luat în final decizia trimiterii unei unităţi de comando care să elibereze ostaticii. Cei mai buni soldaţi din Sayeret Matkal, unitatea de elită a comandourilor israeliene, au fost selectaţi pentru misiune.
 
Turnul de control al aeroportului Entebbe din Uganda    
 
Piloţii şi paraşutiştii de elită erau conduşi de legendarul deja, locotenent colonel Yonatan (Yoni) Netanyahu, detaşat la conducerea a ceea ce istoria va numi Operaţiunea Fulgerul. Încă de dinainte de decizia luată la Tel Aviv, unitatea specială a lui Netanyahu  se antrena continuu într-o clădire construită urgent cu forma şi caracteristicile corpului de aeroport din Entebbe unde erau deţinuţi pasagerii evrei.
 
Acolo, în acel perimetru, soldaţii de elită ai Israelului spărgeau uşi, escaladau clădiri şi împuşcau sute de ţinte mobile, într-un scenariu de antrenament conceput astfel încât să fie cât mai fidel situaţiei reale pe care aveau să o înfrunte în Uganda.
 
Eficienţa în acţiune!
 
Spre surpriza ugandezilor şi a teroriştilor care se aşteptau ca statul evreu să pornească negocieri, în toiul nopţii următoare un număr de 4 avioane militare de transport de tip Hercules C130 plecau pe neştiute din Israel cu destinaţia Uganda. Primul transporta 29 de soldaţi din unitatea Sayeret Matkal şi alţi 52 de paraşutişti.
 
Transporta de asemenea o limuzină neagră marca Mercedes, asemănătoare cu vehiculul personal al lui Idi Amin, precum şi alte jeep-uri Land Rover identice cu cele în care se deplasau gărzile personale ale dictatorului ugandez. Aeronava numărul doi transporta alţi 17 paraşutişti, două jeep-uri cu armament ataşat şi un altul care conţinea aparatură de transmisie şi comunicare.
 
Oamenii din al doilea avion aveau de asemenea misiunea de a distruge micul contingent de avioane MIG de pe aeroport care ar fi putut să-i urmărească şi să-i atace în momentul întoarcerii în Israel.
 
Al treilea avion Hercules transporta un număr de 30 de membri ai altor unităţi speciale, precum Sayeret Golani care trebuiau să asigure securitatea perimetrului operaţional, alături de un vechicul de transport al ostaticilor.
 
Ultima aeronavă militară transporta o echipă medicală , alte două vehicule, plus o mică echipă de 17 agenţi de securitate. Pentru succesul operaţiunii, soldaţii din Sayeret Matkal purtau uniforme de camuflaj identice cu cele ale gărzilor lui Idi Amin, donate de partea franceză, fiind înarmaţi cu pistoale mitralieră AK-47 chinezeşi, precum ale gărzilor. Până şi feţele şi mâinile şi le vopsiseră astfel încât să pară soldaţi africani de la distanţă. Învăţaseră şi câteva cuvinte uzuale în limba swahili.
 
Totul era gata pregătit. Primul avion a aterizat fără probleme, iar paraşutiştii israelieni au asigurat pista cu lumini de urgenţă, astfel încât restul flotilei să aterizeze în siguranţă. Scenariul mergea foarte bine, trapa avionului s-a deschis şi din ea a ţâşnit în trombă limuzina ornată cu steaguri ugandeze şi jeep-urile militare. La 250 metri de terminalul unde erau deţinuţi pasagerii, convoiul de comando a fost oprit de doi soldaţi ugandezi pentru o verificare de rutină.
 
Comandantul Netanyahu l-a neutralizat rapid cu un pistol cu surdină pe unul dintre ei. Celălalt a apucat să tragă un glonte înainte să fie ucis de restul comandoului. Din nefericire, elementul surpriză fusese pierdut. Cu toate acestea vehiculele israelienilor s-au îndreptat în trombă spre clădire. Netanyahu a ordonat instantaneu asaltul clădirii. Focurile de armă s-au auzit, o parte din gărzile ugandeze fiind ucise pe loc, iar restul retrăgându-se în debandadă. Înăuntru, teroriştilor palestinieni şi germani nu le venea să creadă ce se întâmplă, crezând că ugandezii şi-au pierdut minţile şi au început nu doar să se împuşte între ei, ci să-i atace şi pe ei.
 
Trupele speciale de paraşutişti israelieni în timpul unei aplicaţii    (Foto: Shutterstock.com)
 
Metoda camuflării israelienilor funcţiona perfect. Unul dintre terorişti a tras o rafală haotică de automat prin fereastră. Replica israelienilor i-a sfârtecat imediat trupul. Dar tirul său dezordonat apucase să facă o victimă. Una importantă. Comandantul Netanyahu căzuse la pământ.
 
A doua unitate de comando şi-a făcut apariţia, ucigând rapid cei 7 terorişti din camera ostaticilor, precum şi toţi soldaţii ugandezi care încercau să-şi asigure poziţii şi să deschidă focul până la sosirea grosului armatei ugandeze. 
 
Soldaţi israelieni sărbătorind Hanuka în tranşee    (Foto: Shutterstock.com)
 
În camera ostaticilor panicaţi care nu ştiau ce se întâmplă, soldaţii mascaţi în africani şi cu uniforme ugandeze, au strigat în ebraică la megafoane:
Toată lumea să se întindă jos. Sunteţi în siguranţă, suntem soldaţi din trupele speciale israeliene sosite să vă elibereze” !
 
Muki Betser, comandantul adjunct a transmis radio din terminal că ostaticii au fost asiguraţi, iar echipa de intervenţie intactă, fără pierderi.
Comandantul Netanyahu a fost ucis în misiune”, a venit replica seacă de la capătul firului.
 
Unitatea a preluat rapid trupul comandantului lor şi a început să îmbarce ostaticii eliberaţi, odată cu trupurile celor 4 terorişti ucişi spre al patrulea avion Hercules. Soldaţii din unitatea Sayeret Golani formau un adevărat tunel de pază pentru îmbarcarea în siguranţă a pasagerilor, atenţi la orice posibilă mişcare inamică. În restul aeroportului, paraşutiştii israelieni trăgeau cu aruncătoarele de rachete în flotila de MIG-uri de la sol. Toate avioanele de luptă ale Ugandei au fost incendiate şi distruse în doar câteva minute...
 
Deznodământ fericit
 
În cele doar 99 minute petrecute la sol, pe teritoriul ugandez, misunea de comando israeliană a reuşit ceea ce spera o întreagă naţiune şi nu numai. Planul teroriştilor a fost distrus, iar Idi Amin rămăsese pradă ruşinii, furiei şi neliniştii.
 
Pentru acest crud dictator, Operaţiunea Entebbe s-a dovedit a fi începutul sfârşitului domniei sale asupra Ugandei. Oamenii din cele patru avioane Hercules tocmai transmiseseră terorismului un mesaj clar din partea Israelului. Statul evreu nu va ezita niciodată să-şi trimită cei mai buni soldaţi în orice colţ al lumii pentru a-şi salva cetăţenii.
 
Cifrele întregii operaţiuni indicau moartea unui singur soldat evreu, comandantul Yoni Netanyahu, 5 alţi soldaţi evrei fiind uşor răniţi, 10 ostatici răniţi, alţi 4 ostatici ucişi înainte de terorişti, 7 terorişti ucişi, aproximativ 45 soldaţi ugandezi ucişi şi un număr necunoscut de răniţi ugandezi, plus distrugerea a 11 avioane de tip MIG 21.
 
Piatra funerară a comandantului Yonatan Netanyahu    
 
Lumea arabă şi statele comuniste au condamnat raidul militat, considerându-l un act de agresiune, în timp ce Statele Unite şi ţările capitaliste l-au numit un act legitim de apărare al statului evreu. Operaţiunea Entebbe a servit ca un model demn de urmat pentru toate forţele de comando din lume, fiind considerată o desfăşurare ideală de forţe pentru salvarea unor civili ţinuţi ostatici într-o ţară ostilă.
 
Astăzi, Uganda şi Israelul şi-au normalizat relaţiile bilaterale, iar în anul 2012 oficialii celor două state au comemorat raidul printr-o ceremonie sobră care a avut loc la aeroportul Entebbe.
 
Ecoul peste timp al operaţiunii de comando nu s-a stins nici în prezent.