Prima pagină Cultura

De la nufărul apelor la lotusul iluminării

Nicu Pârlog | 11.06.2013 | ● Vizualizări: 10471
Nufăr în lumină     + zoom
Galerie foto (7)

Timp de milenii, frumoşii nuferi au atras atenţia oamenilor. Splendidele lor inflorescenţe care împodobesc suprafaţa apelor au fost surse de inspiraţie pentru poeţi, artişti şi scriitori. În Orient, nufărul, sau lotusul cum i se spune acolo, are o semnificaţie încă mai aparte. Acolo, în universul religios hinduist şi budist, frumoasa floare simbolizează nu doar mult căutata iluminare spirituală, ci şi o multitudine de alte faţete ale expresiei geniului omenesc.

 
Precum nufărul pe ape
 


Cele două specii de nuferi îndeobşte cunoscute la noi în ţară, adică nufărul alb (Nymphaea alba) şi nufărul galben (Nuphar lutea) fac parte din marea familie a Nymphaeceae-lor, adică a unor plante adaptate minunat mediului acvatic din zonele temperate şi tropicale ale globului. Familia respectivă cuprinde opt genuri şi nu mai puţin de 70 de specii.
 
Toate speciile de nuferi au rădăcinile ancorate în sol, iar frunzele şi florile plutesc la suprafaţa apei. Sunt întâlniţi pe suprafaţa lacurilor cu apă dulce precum şi a cursurilor de apă cu curgere relativ lentă. Ambele specii înfloresc în intervalul dintre lunile iunie şi august. Frumuseţea nuferilor şi aspectul lor estetic a făcut ca în scurt timp aceste flori să fie larg introduse pe mapamond în rol de plante ornamentale pe iazurile şi lacurile particulare. 
 
Nufăr înflorit în Delta Dunării    
 
Faptul a dus ca nufărul să se transforme astfel fără voia sa într-una dintre cele mai invazive specii de plante. Unul dintre cele mai grăitoare exemple din acest caz este cel al nufărului mexican (Nymphaea mexicana), specie care iniţial creştea doar în zona Golfului Mexic. Seduşi de frumuseţea sa, americanii l-au cultivat drepta palntă ornamentală. Doar că seminţele sale au ajuns departe de zonele cultivate iniţial şi au parazitat astfel aproape toate lacurile din Statele Unite. Autorităţile americane au în prezent mai dificultăţi în a stopa răspândirea sa, folosind în acest scop cele mai diverse metode imaginabile, de la retezarea florilor şi frunzelor până la folosirea de substanţe chimice precum glifosatul şi fluridonul.
 
Nufărul alb, cea mai cunoscută specie, preferă apele de adâncime relativ mică, de circa 30-150 centimetri. Frunzele sale verzi au o forma circulară caracteristică, şi pot atinge diametrul de 30 centimetri. Creşte în aproape toate apele dulci din Europa, nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Planta conţine doi alcaloizi activi, nufarina şi nympheina, cu efecte sedative sau afrodisiace-anafrodisiace, depinzând de dozaj.
 
Lac cu nuferi din Thailanda    
 
Rădăcina plantei de nufăr a fost folosită de secole în mănăstirile catolice drept anafrodisiac eficient, fiind zdropită şi pusă la macerat în vin. Primii medici medievali europeni, atrăgeau atenţia asupra folosirii în exces a acestei mixturi al cărei lor era acela de a amorţi insitnctele sexuale ale călugărilor şi călugăriţelor.
 
Frumosul nufăr alb este considerat planta naţională a Bangladesh-ului, precum şi a statului indian Andhra Pradesh. Nufărul albastru (Nymphaea nouchali) este la rândul său, planta naţională din Sri Lanka. Tot în aceeaşi notă, nufărul are un loc special în poezia tamililor, o populaţie dravidiană întâlnită astăzi în sudul Indiei şi Sri Lanka. În tot acest univers liric nufărul simbolizează tristeţea şi despărţirea. În aceeaşi civilizaţie, planta mai simbolizează apusul de soare, malul singuratic al mării, precum şi în mod bizar imaginea rechinului...
 
Alchimia florii perfecţiunii
 
În universul iniţiatic al primelor religii, nufărul care se deschide pe apele tulburi, într-o perfecţiune de-a dreptul senzuală sugera apariţia primordială a vieţii în imensitatea neutră a apelor primordiale. Astfel este reprezentat nufărul sau lotusul în iconografia hieroglifică egipteană, anume drept prima expresie a Existenşei, urmată de demirug şi într-un final de astrul zilei. 
 
În analogia primară religioasă floarea de nufăr simboliza înainte de toate sexul arhetipal feminin, cheie şi origine deopotrivă a naşterilor şi renaşterilor. Din bazinul Mediteranei până în China şi India Antică, importanţa florii de nufăr, cu manifestări atât de variate, provenea atât în ceea ce priveşte aspectul sacru, cât şi cel profan, de la această imagistică fundamentală de origine tainică a vieţii. Lotusul albastru era considerată cea mai sacră plantă din ţara faraonilor.
 
Despre mireasma sa se credea că este de originie divină, iar în gravurile străvechi egiptene, credincioşii, fie ei vii sau morţi, sunt redaţi cum inspiră solemn mirosul florii albăstrii. Literatura erotică din China Antică, caracterizată prin metaforele amestecate cu un profund realism, nu a ocolit nici ea simbolistica iniţială a lotusului.
 
Statuia lui Budddha din Phitsanulok, Thailanda    
 
Acest gen de literatură, plin de influenţe taoiste şi atât de caracteristic Chieni Antice, folosea termenul de lotul pentru organul genital feminin, iar cel mai râvnit titlu al unei curtezane imperiale, era acela de purtătoare a Lotusului de Aur. Autorul Zhou Duanyi într-o conotaţie care pare androginală, deci totalizantă.
 
La extrema cealaltă, spiritualitatea hinduistă sau budistă dă o altă interpretare florii albe de lotus, care îşi desface intactă corola peste murdăria lumii. Pe de altă parte, autorul Zhou Duanyi într-o conotaţie care pare androginală, deci totalizantă, reia noţiunea de puritate şi o adaugă peste cea de sobrietate şi luciditate făcând din lotus emblema înţelepciunii.
 
Mergând mai departe pe urma interesantei simbolistici a lotusului în religiile orientale, conceptului de puritate simbolizat de floare, i se adaugă fermitatea sugerată de rigiditatea tulpinii, descendenţa numeroasă prin abundenţa seminţelor, armonie conjugală prin două flori care cresc pe aceeaşi tulpină. Lotusul în întregul său mai semnifica noţiunea de timp prezent, trecut şi viitor care coexista simultan prin cele trei secvenţe ale plantei – boboc, floare, seminţe.
 
Un boboc de nufăr gata de înflorire    
 
Shastrele şi Upanishadele hinduiste fac din lotusul ieşit din întunecimea adâncurilor, şi care înfloreşte doar la lumina soarelui, analogia dezvoltării şi trezirii spirituale a omului căutător. Cum apele sunt imaginea nediferenţierii primordiale, lotusul este manifstarea care apare din ele. De altminteri, bobocul nufărului este echivalentul exact al Oului Lumii. Ruptura acestuia care duce la deschiderea corolei florii este realizarea tuturor posibilităţilor intrinsece din sufletul omenesc, deoarece în multe alte tradiţii spirituale, inima aspirantului la iniţierile înalte este deseori asociată în limbajele cripice bobocului închis de lotus.
 
Ultima şi cea mai importantă chakră
 
În hinduism, budism şi doctrina Jnana Yoga (Yoga Minţii, o formă de yoga predată doar discipolilor avansaţi), reprezentarea tradiţională a lotusului cu opt petale asemeni celor opt direcţii ale spaţiului simbolizează direct armonia tuturor locrurilor din manifestare.
 
Din acest motiv, lotusul este extrem de prezent în iconografia hindusă şi budistă, mai precis în desenele şi picturile de tip yantra sau thangka.
 
Bunăoară din ombilicul lui zeului Vişnu Susţinătorul se înalţă un lotus a cărui corolă deschisă îl conţine pe celălalt mare zeu al triadei hinduiste, Brahma cel Expansiv. În budism, lotusul peste care tronează figura lui Buddha Sakyamuni- este natura lui Buddha neatinsă de mediul înconjurător şi plin de păcate al Samsarei.
 
Un boboc de nufăr în mâna unei statui care îl reprezintă pe Buddha Sakyamuni    
 
Reprezentarea lotusului în iconografia tibetană sub formă de giuvaer (mani padme) este universul care receptează Legea (dharma). Pe de altă parte, Buddha reprezentat în mijlocul lotusului cu opt petale exprimă funcţia acestui de Chackravartin adică de stăpân suprem. Înapoi în hinduism care este de fapt religia din care a emanat budismul, centrul lotusului mitologic este ocupat din Muntele Meru, axa lumii fizice.
 
În scrierile religioase cu privire la zeul Vishnu, tulpina lotusului este identificată cu acest ax. În simbolismul tantric cele şapte centre subtile sau chakre ale fiinţei omeneşti care traversează coloana vertebrală simbolizată de shushumna, sunt reprezentate ca nişte flori de lotus cu 4, 6, 10, 12, 20 şi 1.000 petale. Sahashrara, ultima şi cea mai importantă chakră, cea prin care sufletul intră, respectiv iese din trup este simbolizată de lotusul cu o mie de petale. Trezirea acestui centru înseamnă iluminarea finală, eliberarea de karmă şi totalitatea revelării creaţiei.
 
Reprezentarea simbolică a lotusului alb    
 
Importanţa şi simbolistica nuferilor, respctiv lotuşilor în culturile şi civilizaţiile din sud-estul Asiei este omniprezentă şi de-a dreptul covârşitoare. Nu puteau să lipească nici paralele alchimice, cum s-a întâmplat cu numeroasele organizaţii ezoterice şi subversive chinezeşti din secolele trecute care şi-au luat drept embleme lotusul alb sau cel roşu.
 
Iată cum privit prin prisma culturilor străvechi care i-au dat sensuri şi simboluri nebănuite, banalul nufăr din bălţi şi lacuri ascunde în sine o lume de taine şi înţelesuri.