Prima pagină Cultura

Regele Leopold al Belgiei şi genocidul uitat din Africa

Nicu Pârlog | 04.04.2014 | ● Vizualizări: 14132
O statuie a regelui Leopold al doilea al Belgiei     Sursa foto: Shutterstock + zoom
Galerie foto (7)

Dacă studiem din simplă curiozitate lista dictatorilor şi liderilor vinovaţi de cele mai multe victime umane din istoria omenirii, descoperim cu surprindere un personaj relativ necunoscut, dar care ocupă nonşalant poziţia a patra din listă. Dacă pe locul întâi se află Mao Zedong cu cei aproximativ 60 de milioane de oameni ucişi în timpul „Revoluţiei Culturale”, iar locurile doi, respectiv trei sunt ocupate de Stalin şi Hitler, pe locul următor tronează un rege european get-beget, trăitor acum circa o sută de ani, dar capabil de atrocităţi la scară planetară. Este vorba despre regele Leopold Louis Philippe Marie Victor. Mai pe scurt, Leopold al doilea, rege al Belgiei şi vinovat de moartea a peste zece milioane de oameni.

 
  Colonialism şi exploatare, politică şi profit
 


 
În anul 1492, exploratorul portughez Diogo Cao descoperea gurile de vărsare în Atlantic ale uriaşului fluviu Congo (al doilea din lume ca volum de apă după Amazon). Imediat coroana portugheză a reventicat bazinul fluviatil al acestuia, cum avea să o facă şi cea britanică faţă de fluviul Victoria din acelaşi continent. Istoria s-a oprit în loc parcă, în această imensitate de mlaştini, râuri şi păduri umede care este Africa Ecuatorială.
 
Însă, totul avea să se schimbe odată cu colonizarea şi exploatarea barbară a regiunii de către omul alb. La scurt timp după ce regatul belgian a devenit îndependent (adică după anul 1830) pe tronul acestuia avea să ajungă un rege care a reuşit să supună cu forţa uriaşele teritorii încă neexplorate din centrul şi estul Continentului Negru. Născut în Bruxelles, al doilea fiu al regelui Leopold întâiul, acesta i-a succedat tatălui său la tron în data de 17 decembrie 1865, unde a rămas timp de 44 de ani, fiind astfel cel mai longeviv monarh din istoria acestei ţări.
 
Fire materialistă şi lipsită de scrupule, Leopold al doilea a dorit cucerirea şi exploatarea în scop personal a suprafeţei uriaşe acoperită de bazinul fluviului Congo. Însă mijloacele folosite şi situaţia la care avea să se ajungă, s-au dovedit incredibil de crude. Mai ales că totul a fost opera unui rege european din perioada modernă. Aventura sa nu poate fi numită nici măcar una imperialistă, darmite colonialistă. Cel puţin modelele coloniale ale vremii, reprezentate de Anglia, Germania, Olanda şi Franţa aveau ca scop „doar” exploatarea băştinaşilor pentru beneficiile statelor respective.
 
 
Statuie ecvestră a regelui Leopold al doilea al Belgiei    Sursa foto: Shutterstock
 
În contrast, întregul teritoriu congolez ajusese proprietatea personală a lui Leopold, care l-a stăpânit şi folosit între anii 1885-1908 prin intermediul unei companii economice, deghizată sub forma unei asociaţii filantropice destinată chipurile, educării şi emancipării populaţiei de culoare. Teritoriul era de fapt a doua junglă ecuatorială din lume după Amazonia, şi urma să fie cultivat cu arbori de cauciuc (Hevea brasiliensis).
 
Cum în acele vremuri automobilele şi bicicletele începeau să cucerească lumea, exista o uriaşă cerere de cauciuc natural pentru roţile acestor vehicule, iar Leopold s-a grăbit să profite de acest lucru. Iniţial, regele belgian vroia să exploateze fildeşul elefanţilor din uriaşa pădure, angajând în această direcţie o adevărată armată de vânători profesioniti. Pentru asta, regele a construit un drum care să unească nordul cu sudul coloniei. Pe măsură ce oamenii companiei sale înaintau în zonă, aceştia descopereau că regiunea era deosebit de bogată şi în arbori cu lemn preţios, diverse specii de animale şi zăcăminte de minereuri preţioase.
 
Regele Leopold al doilea al Belgiei într-o fotografie de epocă    
 
Exportul acestei materii prime (seva lăptoasă a arborilor, recoltată prin crestarea succesivă a trunchiurilor) a început odată cu anul 1890, iar cinci ani mai târziu, extragerea şi vinderea sa era una dintre cele mai profitabile afaceri la nivel mondial din acele vremuri. Aşa că regele Leopold s-a instalat inclusiv în puternica poziţie de fondator şi unic proprietar al aşa numitei Etat Independant du Congo (sau Congo Free State). Compania a apărut în urma înţelegerilor din cadrul Conferinţei de la Berlin din anul 1884 care avea ca scop finalizarea împărţirii coloniale a Africii între Belgia, Franţa, Marea Britanie, Prusia.
 
Un an mai târziu, regele Leopold a reuşit să-şi păstreze pentru sine partea leului în urma eforturilor sale de a stabili influenţa belgiană în bazinul fluviului Congo. În acest scop, regele s-a folosit şi de eforturile şi cunoştinţele celebrului explorator african Henry Stanley, pe care l-a şi angajat. Etat Independant du Congo, era Republica Democratică Congo de astăzi, cel mai mare stat african, o ţară cu o suprafaţă totală de peste două milioane de kilometri pătraţi. Tot acest domeniu uriaş, devenea proprietatea persoanlă a regelui Leopold al doilea, nici măcar a regatului belgian. Aşa a devenit Congo, infamul Domaine Privee al monarhului cu caracter de tiran sadic.
 
 
Un „Hitler” al nevinovaţilor de altă culoare
 
 
Folosindu-se abil de hotărârile luate la Berlin, regele Leopold a promis celorlalte puteri europene că va pune capăt traficului de sclavi, va promova şi implementa politici umanitare faţă de băştinaşi, va garanta dreptul la liberul comerţ în cadrul noii sale colonii, nu va aplica taxe excesive şi va încuraja şi susţine acţiunile filantropice şi cercetarea ştiinţifică. În loc de cestea, Leopold a instituit o serie de decrete regale opuse hotărârilor comunea ale puterilro europene. A impus aşadar posesia statului belgian asupra intregului teritoriu congolez, iar prin trei decrete succesive, Leopold a redus cu mult drepturile băştinaşilor asupra proprietăţilor acestora.
 
. Între timp, regele belgian a dispus înfiinţarea Force Publique, un fel de miliţie colonială care trebuia să lupte contra negustorilor arabi de sclavi care acţionau în nordul Congo-ului. Ofiţerii din aceste miliţii erau toţi albi, iar soldaţii erau mercenari de prin toate colţurile lumii. În paralel, Leopold a încurajat comerţul cu sclavi practicat de arabi, în schimbul sclavilor pe care aceştia se obigau să-i trimită gratis regelui care urma să-i folosească ca forţă de muncă brută şi ieftină pe plantaţiile sale de arburi de cauciuc.
 
Caricatură dintr-unul din zialrele vremii care îl reprezintă pe regele belgian sub forma unui şarpe de cauciuc care sugrumă un băştinaş congolez    
 
Doar că spre finele secolului 19, J.P. Dunlop a reuşit ca în anul 1887 să inventeze cauciucul sintetic. Pentru a contracara invenţia acestuia prin vinderea unui cauciuc mai ieftin chiar decât cel sintetic, regele Leopold avea nevoie de cantităţi cât mai mari de latex. Pentru asta trebuia să aibă cât mai mulţi sclavi pe plantaţiile de arbori de cauciuc. Motiv pentru care a emis trei decrete regale conform cărora orice băştinaş trebuia obligat să muncească. Un decret adiţional, emis în anul 1892 transforma terenurile oamenilor în domeniu regal belgian, ceea ce-i permitea lui Leopold să concesioneze pe bani frumoşi, restul terurilor unor companii particulare.
 
În restul teritoriului, companiile particulare puteau să-şi desfăşoare activităţile dar erau puternic restricţionate şi taxate. Sistemul creat de rege a dus la distrugerea rapidă a economiei tradiţionale din baziunul fluviului Congo şi a impus o „labor tax” asupra băştinaşilor care şi aşa erau exploataţi de către căpeteniile tribale care erau obligate să trimită oameni pentru plantaţiile regelui.  În plus, noul sistem opresiv îi obliga pe băştinaşi să muncească forţat fără să fie plătiţi vreodată. Rezultatul s-a concretizat sub forma unuia celui mai cumplit sistem sclavagist din istoria recentă. Bărbaţii care munceau zilnic erau bătuţi şi forţaţi să colecteze cauciucul natural, până când mureau de oboseală.
 
 
Milioane de mutilaţi
 
 
Jandarmii coloniali ai lui Leopold le ţineau muncitorilor-sclavi soţiile şi copii ostatici, pentru ca aceşia să nu fugă de pe plantaţii. Casele şi satele celor care nu produceau îndeajuns de mult cauciuc erau incendiate pe loc, copiii le erau ucişi, iar jandarmii le tăiau palmele pentru a se asigura astfel că victimele nu mai pot purta pe viitor arme...
 
Cu toate că unii şefi de triburi s-au răsculat şi au organizat centre de rezistenţă, soldaţii din Force Publique, mult mai bine înarmaţi, au zdrobit cu brutalitate revoltele. Unii băştinaşi dădeau foc la plantaţii, iar miliţiile coloniale replicau prin incendierea satelor şi hăituirea cu câini a fugarilro rebeli, care odată prinşi erau ucişi pe loc. Pentru a dovedi succesul misiunii lor, mercenarii din miliţiile coloniale trebuiau să aducă mâinile tăiate ale rebellilor. Această măsură a dus la cruzimi de neimaginat, căci mercenarii în căutare de recompense tăiau mâinile oricărui băştinaş întâlnit în cale. Zeci de mii de bărbaţi, femei şi copii au fost astfel mutilaţi pe viaţă pentru un cauciuc care începea deja să aibă culoarea roşie a sângelui nevinovat....
 
Seria cruzimilor de neimaginat a continuat cu bătăile până la moarte administrate congolezilor cu bice din piele dură de rinocer. Jandarmii şi agenţii belgieni au ucis în chinuri milioane de oameni. Mulţi au fost spînzuraţi, spintecaţi de vii, decapitaţi şi împuşcaţi. După ce ofiţerii belgieni i-au acuzat pe jandarmi şi pe mercenari că le aduc în principal mâinile tăiate ale femeilor întâlnite, în loc de presupuşi rebeli, aceştia au început să reteze penisurile bărbaţilor, după care se prezentau cu organele sângerânde pentru recompense la sediile miliţiilor coloniale...
 
Victime congoleze mutilate     
 
Violurile făceau deja parte din realitatea cotidiană, astfel încât nimeni nu se mai mira de ele...
Primii care au aflat de atrocităţile fără precedent din Congo, au fost britanicii, şi cum aceştia concurau cu belgienii în privinţa monopolului pe producţia de cauciuc natural, din Marea Britanie au pornit primele relatări, ştiri şi articole de ziar despre situaţia din Congo. Scandalul a ajuns unul de proporţii, astfel încât în anul 1908 Parlamentul belgian a anexat Etat Independant du Congo statului, redenumind colonia Congo-ul belgian.
 
În scurt timp, regele Leopold al doilea a fost înlăturat de la putere, dar înainte de a ceda suveranitatea coloniei către parlament, acesta a avut timp suficient să distrugă toate documentele incrimantorii, inclusiv arhivele Departamentului de Finanţe şi al celui de Interne. În plus, Parlamentul belgian de atunci, a refuzat formarea oricărei comisii de anchetă care să cerceteze crimele împotriva umanităţii de care se făcea vinovat regele.
Din nefericire, în următoarele zeci de ani politicile inumane la adresa congolezilor au continuat, deşi au fost cu mult diminuate comparativ cu anii de glorie ai regelui Leopold.
 
Monumentul regelui Leopold al doilea din Arlon, Belgia    
 
În anul 1959, autoritatea belgiană în regiune a început să se clatine ca urmare a revoltelor din capitala Leopoldville (astăzi capitala Kinshasa). Congo şi-a obţinut în final independenţa de Belgia pe data de 30 iunie 1960.
 
În urma regelui au rămas cifrele şi teroarea. Între anii 1885-1908, au murit peste zece milioane de congolezi. Cercetătorul istoric Adam Hochshild a identifica mai multe cauze ale morţii acestor oameni nevinovaţi, între care se află, inaniţia, deshidratarea, bolile infecţioase, expunerea la un regim de muncă ucigaş şi mutilările care au dus la infecţii fatale. Istoricul congolez Ndaywel e Nziem susţine că numărul real al victimelor a fost de peste treisprezece milioane de oameni. 
 
 
Statuia fără o mână
 
 
În timpul celor 23 de ani în care a exploatat această nefericită ţară africană, regele Leopold al doilea a strâns o uriaşă avere personală de pe urma vânzării fildeşului, lemnului preţios şi cauciucului. O parte din banii stfel obţinuţi i-a folosit la construirea unor mari palate şi monumente, precum Muzeul Regal al Africii Centrale din Tervueren, Belgia. În acest loc, Leoplod al doilea şi-a amenajat pavilionul, colonial din cadrul Expoziţiei Mondiale din anul 1897.
 
În pavilion, regele a ordonat expunerea unui număr de 260  de băştinaşi congolezi, ca într-o bizară grădină zoologică umană. Într-o amară ironie a sorţii, regele Leopold nu a vizitat niciodată teritoriul în care s-au comis aceste atrocităţi.
 
Procesiunea de la înmormântarea regelui Leopold al doilea    
 
Nu a văzut niciodată cu proprii ochi, tragedia provocată de setea sa de bani. A murit liniştit, de bătrâneţe. Cu toate că spre sfârşitul vieţii sale îşi pierduse populatitatea în Belgia natală şi la funeraliile sale s-au auzit huiduieli, astăzi figura sa este tot mai apreciată de către belgieni. Mulţi conaţionali îl văd astăzi drept regele care aconsolidat Belgia şi a efectuat multe lucrări de uz public. Foarte puţini cunosc şi faţa sa întunecată. Şi mai puţini îi condamnă atrocităţile.
 
Un film documentar care îl are în prin plan, a fost realizat de către cercetătorul istoric Adam Hoschild, fiind lansat de către BBC în anul 2004. Filmul a fost întâmpinat cu critici violente atât din partea familiei regale belgiene, cât şi de către guvernul din Bruxelles. În acelaşi ani, membrii unui grup activist din Congo au retezat palma dreaptă statuii de bronz a regelui Leopold din capitala Kinshasa. Primăria oraşului a decis păstrarea statuii în aceeaşi formă. Fără mână.
Măcar atât...