5 opere de artă contemporană realizate cu ajutorul tehnicilor matematicii – FOTO

În cea mai nouă carte a sa, Mathematics and Art, istoricul de artă Lynn Gamwell demonstrează faptul că, de-a lungul timpului, artiştii au folosit metode matematice pentru a-şi realiza operele. Printre aceste concepte se numără ideea de spaţiu infinit, număr şi formă.

Pentru a exemplifica cele enunţate de autoare, vă propunem 5 cazuri în care artiştii s-au folosit de criteriile matematicii, pentru a-şi transpune ideile în realitate. Iată care sunt acestea:

Eric J. Heller – Transport VII (2000)

Artistul descrie în opera sa drumul pe care îl urmează electronii în interiorul unor circuite. Fluxurile de electroni se succedează continuu, punând în funcţiune sistemele electronice.

Jim Sanborn – Kilkee Country Clare (1997)

Print-ul înfăţişează un peisaj maritim din Irlanda. Se pot observa cercurile concentrice de pe suprafaţa stâncilor, dispuse astfel pentru a da impresia perspectivei lineare. Această tehnică a fost inventată de arhitectul italian Filippo Brunelleschi, în perioada Renaşterii.

Reza Sarhangi, Robert Fathauer – Būzjānī’s Heptagon (2007)

Prin intermediul acestei opere, autorii aduc un omagiu matematicianului arab Abū al-Wafā’ Būzjānī (940 – 998 d.Hr.), omul de ştiinţă care a descris pentru prima dată modul în care se poate construi cu exactitate un heptagon regulat. Cei doi artişti descriu aici ideile enunţate de Būzjānī, înfăţişând un heptagon, în interiorul căruia au inserat numele matematicianului, scris în limba Farsi (vorbită în zona Iranului), de şapte ori.

Robert Bosch – Knot? (2006)

Autorul ne prezintă una dintre cele mai mari probleme ale omului contemporan: găsirea unor căi cât mai scurt de a comunica. În această operă avem situaţia unei persoane, care se confruntă cu dificultatea de a alege între mai multe rute de călătorie. La prima vedere, căile par că se intersectează asemenea unui nod celtic, însă acestea comunică între ele fără a se întrepătrunde.

Simon Thomas – Planeliner (2005)

Această operă de artă reprezintă o sculptură, gândită pentru a da o formă vizibilă principiilor progresiei geometrice. În acest sens, Simon Thomas s-a folosit de plăci de oţel, ale căror diametre scad proporţional, de la vârf la bază.

Sursa: The Guardian