Home » Cultură » O pictură religioasă de 52 de metri pătraţi va fi restaurată, după ce a fost retrasă timp de zeci de ani de către comunişti

O pictură religioasă de 52 de metri pătraţi va fi restaurată, după ce a fost retrasă timp de zeci de ani de către comunişti

O pictură religioasă de 52 de metri pătraţi va fi restaurată, după ce a fost retrasă timp de zeci de ani de către comunişti
Publicat: 07.03.2017
Cea mai mare pictură aflată în patrimoniul Muzeului de Artă din Arad, Înmormântarea lui Hristos,care se întinde pe 52 de metri pătraţi,realizată în Italia, va fi restaurată, ea fiind retrasă zeci de ani, pentru că trata un subiect subiect religios care nu se potrivea cu politică Partidului Comunist.

 După o perioada de conservare de peste 40 de ani, două lucrări de artă din colecţia Complexului Muzeal Arad, Feszty Arpad – „Înmormântarea lui Christos” (triptic) şi Liezen-Mayer – ”Matei Corvinul primind însemnele regale” sunt expertizate de către o echipă de specialişti români şi maghiari, în vederea restaurării şi expunerii lor, relatează Mediafax.

Tabloul „Înmormântarea lui Hristos” a pictorului maghiar Arpard Feszty, care este una dintre cele mai importante lucrări din colecţia de artă a muzeului arădean, nu a mai fost văzut din anii ‘50, când a fost iniţial acoperit, iar din 1977 a fost rulat pe un tambur şi retras în depozitul Muzeului Arad, având în vedere că trata un subiect religios care nu se potrivea cu politica Partidului Comunist Român.

În urmă unei campanii a Consililui Judeţean Arad, a Complexului Muzeal Arad şi a Asociaţiei Kölcsey, tabloul este desfăcut şi examinat în aceste zile.

„Am constituit o echipa de reputaţi specialişti restauratori din Ungaria şi România care a examinat pictură şi va pune un diagnostic. La prima vedere, tabloul a fost foarte bine conservat! Suntem extrem de emoţionaţi, este un moment unic în viaţă muzeului nostru!”, a declarat directorul Complexului Muzeal Arad, dr. Peter Hugel.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici, a declarat că instituţia îşi propune să aplice pentru un proiect cu finanţare europeană în vederea restaurării necesare a tabloului.

„Specialiştii vor trage concluziile necesare. Deocamdată, din câte s-a discutat, este obligatorie examinarea cu raze ultraviolete a lucrării şi abia apoi vom putea avea o imagine de ansamblu. Este cu adevărat o zi de referinţă pentru Arad, iar faptul că suntem părtaşi la această mare bucurie, că putem redă arădenilor o opera de artă unică, ne face foarte bucuroşi”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Claudia Boghicevici.

Evenimentul a fost posibil, în primul rând, că urmare a demersurilor susţinute în ultimii 27 de ani de Asociaţia Kölcsey.

Reabilitarea şi reexpunerea tabloului „Înmormântarea lui Hristos” a fost şi unul dintre obiectivele principale ale candidaturii Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, iar demersul a continuat şi după încheierea competiţiei.

„Înmormântarea lui Hristos” este un triptic monumental, de 52 de metri pătraţi, care redă trei faze ale înmormântării Mântuitorului. A fost pictat la Florenţa, apoi expus în anul 1902, la Budapesta. Lucrarea a ajuns la Arad în anul 1913 şi a fost expusă odată cu inauguraea Palatului Cultural din municipiu.

Odată cu reorganizarea muzeului, în 1977, expoziţia permanentă de artă a fost retrasă în depozite, picturile lui Feszty şi Liezen-Mayer fiind rulate pe tambur.

Titlul „Înmormântarea lui Christos” suprapune trei episoade ale tradiţiei biblice: Coborârea de pe cruce, Cortegiul, Plângerea. Conform istoriografiei maghiare, Feszty a pictat tripticul în intervalul 1898-1900. Lucrarea a terminat-o la Florenţa, unde a fost expusă, pentru prima oară în martie 1901, la Academia de Arte Frumoase. În toamna aceluiaşi an a fost itinerată la Berlin şi Dresda. Din ianuarie până în martie 1902 pictură fost expusă în Budapesta, la Mücsarnok, iar un an mai târziu a fost cumpărată de statul maghiar.

Vă recomandăm să citiţi şi alte articole:

O icoana a Fecioarei Maria din Franta “plange cu lacrimi de ulei”

Cum s-a vândut comuniştilor masonul şi marele scriitor Sadoveanu. Apoi a asistat impasibil la închiderea în puşcării a ”fraţilor” săi

10 chipuri ale comunismului din Romania

Cum erau cenzurate filmele de către comunişti. Scandalul pe care Elena Ceauşescu l-a făcut când a văzut ”veveriţa frivolă” laTeleenciclopedia – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere