„România şi Revoluţia din Rusia (1916-1917)”, de Mihail E. Ionescu. România a dobândit, în locul unui aliat, un inamic ireductibil

Odată cu revoluţia rusă şi cucerirea puterii de către bolşevici, România a dobândit, în locul unui aliat, un inamic ireductibil. Evoluţia istorică ulterioară avea să stea sub semnul acestei noi realităţi geopolitice. Despre aceste lucruri s-a scris enorm, există o vastă dumentare, acum, după o sută de ani de le evenimente. Pregătind o viitoare sinteză pe această temă, istoricul Mihail E. Ionescu a elaborat o seamă de note care vor fi publciate în mai multe volume. Cel de faţă se referă la perioada vara 1916-primăvara 1917, scrie Mediafax.

 

„De ce este importantă reconstituirea relaţiei României cu Rusia în revoluţia din 1917? – se întreabă istoricul. La prima vedere, pare a fi o relaţie bilaterală între o ţară medie/mică – Vechiul Regat era cu adevărat mic la acea vreme, strivit între Rusia şi Imperiul Habsburgic, la sud având Imperiul Otoman în plină disoluţie – şi un eveniment petrecut într-o ţară vecină – într-adevăr uriaşă, întinsă de la Pacific până în centrul Europei, având faţade de interes geografic şi politic multiple, corespunzător întinderii sale fără egal pe planetă. Dar acest eveniment a înrâurit evoluţia pe o mare suprafaţă a globului şi pentru mai multe decenii, prin consecinţele sale ţintind să dea o altă direcţie evoluţiei umanităţii. Influenţa istorică a revoluţiei ruseşti din 1917, izbucnită în februarie/martie 1917, s-a exercitat într-un răstimp mai scurt ori chiar imediat sau mai lung şi a fost determinată de vectori geografici (vecinătate), lingvistici (identitate, slavă înde¬osebi), ideologici (orientare generală de stânga, cu tendinţe către extremism), militari (activism de genul extinderii revoluţiei) etc. Pentru desfăşurarea Primului Război Mondial, impactul a fost imediat şi covârşitor, doar după câteva luni fiind înregistrată prăbuşirea frontului de est.

 

În mod tragic pentru România, proximitatea geografică a Rusiei, alianţa de război româno-rusă veche de câteva luni (legal, ea fiinţa din august 1916), dislocarea a peste un milion de militari ruşi în Moldova anului 1917, dependenţa efortului de război românesc de logistica necesară aflată pe teritoriul rusesc (în Basarabia istorică, în special), dar şi de comunicaţiile din Rusia către Arhanghelsk au determinat cea dintâi influenţă majoră a revoluţiei ruseşti asupra unui stat străin, aşadar pe plan extern, implicând deciziile de război şi de evoluţie viitoare ale acestuia, chiar existenţa lui istorică.

Într-un anume fel, această relaţie între România şi istoria ei şi declanşarea şi desfăşurarea revoluţiei ruseşti în 1917 este unică. Aşadar, România a înregistrat cea dintâi impactul evenimentului, nu numai din cauza vecinătăţii nemijlocite, dar deopotrivă şi unei situaţii istorice inedite. Chiar înainte ca revoluţia să izbucnească, România a trebuit să fie influentaţă – ca niciun alt stat străin vecin – de fluctuaţiile unei situaţii premergătoare marii răsturnări URSS, asociindu-se agresorului, la 17 septembrie, a ocupat militar părţi din estul teritoriului aliatului nostru, care a fost desfiinţat ca stat. Aceeaşi primejdie a planat şi asupra României, dar evoluţiile ulterioare reocupării Basarabiei de către URSS, prin ameninţarea cu forţa militară (28 iunie 1940), nu au permis materializarea acestei grave ameninţări pentru statul român.

 

Aşadar, odată cu revoluţia rusă, sfârşită în insurecţia şi cucerirea puterii în acest stat de către bolşevism, România a dobândit, în locul unui aliat, fie şi hegemon, un inamic ireductibil. Evoluţia istorică ulterioară, cursul natural al modernizării ţării aveau să stea sub semnul acestei noi realităţi geopolitice, inclusiv viaţa politică internă fiind destabilizată prin înfiinţarea partidului comunist, care a asumat ca program desfiinţarea României”.

 

Următoarele volume (primul din ele, al doilea din serie, acoperă martie 1917 – aprilie 1918, iar al treilea mai 1918 – începutul anului 1919) vor utiliza acelaşi procedeu de reconstituire a principalelor dosare ale acestei relaţii bilaterale. Finalul va fi, bineînţeles, sinteza urmărită, în care „notele” acestor volume vor constitui materialul brut indispensabil pentru o reconstituire istorică adecvată cât mai mult la ceea ce s-a întâmplat – mai precizează istoricul.

 

Mihail E.Ionescu – „România şi Revoluţia din Rusia (1916-1919). Note pentru o sinteză istoriografică. I. Vara 1916 – primăvara 1917”. Editura Militară. 347 pag.