Un nou record în 2018 pentru box office-ul nord-american

26 12. 2018, 14:00

Cu o săptămână înainte ca anul să se încheie, noul record a fost stabilit cu ajutorul unor superproducţii precum „Pantera neagră/ Black Panther”, „Incredibilii 2/ Incredibles 2” – ambele de la Disney -, „Jurassic World: Fallen Kingdom” (Universal) şi „Deadpool 2” (Fox), potrivit datelor oferite de Comscore, relatează Mediafax.

Recordul anterior de box office, înregistrat în 2016, a fost de 11,382 de miliarde de dolari.

Un factor care a contribuit la acest record a fost şi preţul biletelor la cinema, care a crescut cu o medie de 9,38 de dolari, în perioada de vară.

Comparativ cu anul anterior, audienţele au crescut cu 4%.

Cu cinci filme în topul 10 al lungmetrajelor cu cele mai mari încasări în America de Nord, Disney este lider. Printre ele se numără ocupantele primelor două poziţii, „Black Panther” – 700 de milioane de dolari şi „Avengers: Infinity War” – 678,8 milioane de dolari.

Disney este producătorul cu cele mai mari încasări în America de Nord în 2018, având 7 miliarde de dolari şi o cotă de piaţă de 26%.

La o diferenţă de circa un miliard, compania Universal este pe locul doi în topul studiourilor de producţie.