Edessa, un oraș care ascunde un trecut industrial glorios

Edessa este un oraș și municipalitate din nordul Greciei. Orașul Edessa este situat deasupra văii râului Loudhiás Potamós.

Un pârâu tulbure și fragmentat care curgea prin oraș era cunoscut în antichitate sub numele de Skirtos („Săritorul”) și în Evul Mediu drept Vódhas („Apa”). Acum, pârâul este cunoscut drept Edhessaíos Potamós. Cascadele din orașul Edessa sunt celebrate și atrag numeroși vizitatori. Un centru comercial și agricol proeminent, industria din Edessa produce covoare și textile, iar orașul este sediul episcopului mitropolit de Edessa și Pella.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Prezumția că orașul Edessa a fost locația pentru Aigai, prima capitală a Macedoniei antice, a fost contestată după descoperirea din 1977 a mormintelor regale ale liderilor macedoneni la Vergina, la sud-est de Veria, inclusiv unul identificat ca fiind cel al lui Filip al II-lea.

Cea mai mare fabrică de sfoară din Grecia

În perioada romană, Edessa era un popas de pe ruta romană Via Egnatia care leagă Marea Adriatică de Marea Egee, iar un pod roman sau bizantin de pe acel drum antic poate fi vizitat și astăzi în oraș. Bulgarii, bizantinii și sârbii s-au luptat pentru Edessa, însă orașul a fost acaparat de turci în secolul al XV-lea. În 1912, Edessa a devenit parte din Grecia, potrivit Britannica și Atlas Obscura.

Orașul Edessa a găzduit cândva cea mai mare fabrică de sfoară din Grecia. Fabrica numită Kanavourgio a fost fondată în 1908, însă a devenit operațională abia în 1913.

Astăzi, cei care vizitează clădirea descoperă o abundență de mașinării din secolul XX care ruginesc în umbră. Acoperite cu praf și murdărie, uneltele evocă un sentiment trist, al unui loc uitat în timp, care nu reușește să dezvăluie cu adevărat importanța din vremurile de glorie.

O fantomă a trecutului industrial al zonei

Fabrica și-a atins apogeul între anii 1928 și 1940, atunci când avea în jur de 150 de muncitori, mulți dintre aceștia fiind tinere femei din satele din apropiere. Cu toate acestea, după 1950, fabrica a trecut printr-un declin, iar porțile sale s-au închis în 1966.

La sfârșitul anilor ’90, clădirea fabricii a fost parțial renovată și transformată în restaurant și centru de agrement, iar apoi a fost deschisă ca centru de evenimente și muzeu. Însă, din păcate, acele eforturi s-au încheiat în 2014. Abandonată momentan, fabrica rămâne o fantomă a trecutului industrial al zonei.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Marsilia, cel mai vechi dintre marile orașe ale Franței

Provența, sau Provence, o regiune care a înflorit de pe urma comerțului cu lavandă

Nisa, orașul de poveste supranumit „capitala Coastei de Azur”

Când a fost schimbată denumirea orașului Constantinopol în Istanbul?