Home » Cultură » Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor

Johann Sebastian Bach, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor

Publicat: 26.09.2022

Johann Sebastian Bach (născut la 31 martie 1685, în Germania și mort la 28 iulie 1750, Leipzig), a fost un compozitor german.

Născut într-o familie de muzicieni, el a devenit un muzician desăvârșit. Din 1700 a deținut funcții de cântăreț, violonist și organist.

Prima sa numire majoră, în 1708, a fost ca organist la curtea ducală de la Weimar. Aceasta a fost urmată de o ședere de șase ani (1717–23) ca maestru la curtea domnească din Köthen, care a fost, la rândul său, urmată de numirea sa la marea biserică Sf. Toma din Leipzig, unde va rămâne pentru restul vieții lui, scrie Britannica.

Cunoscând stilul din nordul Germaniei încă din copilărie, el a întâlnit stilul italian plin de viață, în special în lucrările lui Antonio Vivaldi, în jurul anului 1710, iar mare parte din muzica sa întruchipează o îmbinare extrem de convingătoare a celor două stiluri.

Bach, născut într-o familie de muzicieni

La Sfântul Toma a scris peste 200 de cantate bisericești. Lucrările sale orchestrale includ cele șase Concerte Brandenburg, patru suite orchestrale și multe concerte pentru clavecin, un gen pe care l-a inventat.

Lucrările sale, niciodată cunoscute pe scară largă în timpul vieții sale, au intrat într-o eclipsă aproape totală după moartea sa și abia la începutul secolului al XIX-lea. A fost poate cel mai desăvârșit organist și clavecinist al timpului său. Astăzi, Bach este considerat cel mai mare compozitor al epocii barocului și, de mulți, cel mai mare compozitor al tuturor timpurilor.

El este celebrat ca fiind creatorul multor capodopere ale muzicii bisericești și instrumentale.

Johann Sebastian Bach a compus peste 1.000 de opere

Johann Sebastian Bach s-a născut într-o familie muzicală. Rămas orfan înainte de a împlini 10 ani, a fost îngrijit de fratele său mai mare, un organist care i-a dat primele lecții de claviatura.

Bach s-a descurcat bine la școală și a fost selectat pentru un cor de băieți săraci la școala din Michaelskirche, Lüneburg, Germania.

La 17 octombrie 1707, Johann Sebastian Bach s-a căsătorit cu verișoara sa Maria Barbara Bach la Dornheim.

După ce Maria a murit, Bach s-a căsătorit cu Anna Magdalena Wilcken, fiica unui trompetist la Weissenfels, la 3 decembrie 1721.

Vă recomandăm să mai citiți și:

De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor

Viaţa unui soldat care a luptat în Primul Război Mondial a fost salvată de o tabacheră

Un compozitor, în vârstă de 90 de ani, născut în România, cântă Bach la pian, împreună cu soţia, într-un video extraordinar – VIDEO

Piesa inedita de Bach, descoperita in Germania

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate