Francois Renè de Chateaubriand, fondatorul romantismului în literatura franceză. „Dacă aţi primit o palmă, daţi patru înapoi, nu contează obrazul”

18 02. 2023, 09:30
Francois Renè de Chateaubriand. Sursa foto: Profimedia

François-René, viconte de Chateaubriand (4 septembrie 1768 – 4 iulie 1848) a fost un scriitor, politician și diplomat francez. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză, mișcare artistică și intelectuală care a apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Europa de Vest.

În parte, romantismul s-a dezvoltat ca o revoltă împotriva normelor sociale și politice aristocratice din perioada iluminismului și a fost o reacție împotriva raționalizării naturii.

Chateaubriand a fost primul dintr-o serie de oameni de litere francezi (Lamartine, Victor Hugo, André Malraux) care au încercat să combine cariera politică cu cea literară.

Copilăria și adolescența

Născut la Saint-Malo, și fiind ultimul dintre cei zece copii ai lui René de Chateaubriand și ai Apollinei de Bedée, Chateaubriand a crescut în castelul familiei sale din Combourg, Bretania. Tatăl lui Chateaubriand era un om rigid, nu foarte comunicativ, astfel că tânărul a avut parte în familie de o atmosferă destul de sumbră, lipsită de armonie și afecțiune, întreruptă doar de plimbările lungi, relaxante și contemplative în mediul rural breton și de prietenia intensă pe care a avut-o cu sora sa, Lucile.

Chateaubriand a fost educat la Dol, Rennes și Dinan, iar o perioadă de timp a oscilat între dorințele de a fi ofițer de marină și preot. Până, la urmă, la vârsta de șaptesprezece ani, s-a hotărât la o carieră militară, devenind sublocotenent în armata franceză cu sediul la Navarra, iar după doi ani, căpitan.

Viața în America

Odată cu izbucnirea Revoluției Franceze și agravarea evenimentelor pe plan politic și militar, Chateaubriand a decis să părăsească Franța, în 1791, plecând în America de Nord, călătorie care i-a fost revelatoare mai ales din punct de vedere literar, în acea perioadă, scriind primele sale romane exotice, Les Natchez, Atala și René.

Sursa foto: Profimedia

Descrierile vii, captivante ale naturii au fost scrise într-un stil unic, inovator pentru vremea respectivă, stil care a condus mai târziu spre crearea mișcării romantice în Franța.

Căsătorie forțată

Chateaubriand a revenit în Franța în 1792 și, la insistențele familiei, a trebuit să se căsătorească cu o necunoscută, o tânără aristocrată, Céleste Buisson de la Vigne, o fată pe care nu o mai întâlnise vreodată.

S-a dovedit, mai târziu, că acest mariaj nu a fost unul fericit, iar tânărul s-a aruncat într-o serie de aventuri amoroase. Cu toate astea, cei doi nu au divorțat.

Exilul în Anglia

La întoarcerea sa în Franța, în 1792, Chateaubriand s-a alăturat armatei emigranților regaliști din Koblenz, cariera sa militară luând sfârșit în momentul în care a fost rănit în urma unor ciocniri între trupele regaliste și Armata Revoluționară Franceză. Pe jumătate mort, Chateaubriand a fost dus în Jersey, după care exilat în Anglia, lăsându-și soția în urmă. La Londra și-a petrecut cea mai mare parte a exilului într-o sărăcie aproape lucie, încercând să supraviețuiască și să-și asigure existența prin serviciile de traducător și lecțiile de limba franceză pe care le oferea.

Nefericirea și chinul lui pentru existența zilnică au fost sparte, la un moment dat, de idila pe care a avut-o cu o tânără englezoaică, Charlotte Ives, dragoste ce s-a încheiat atunci când Chateaubriand a fost nevoit să dezvăluie, până la urmă, că era deja căsătorit. Perioada petrecută în Marea Britanie a avut o influență pozitivă asupra operelor sale care au urmat.

Cariera diplomatică

În mai 1800 a revenit în Franța, iar în 1802 a câștigat faimă cu Génie du christianisme („Geniul creștinismului”), o apologie pentru credința creștină care a contribuit la renașterea religioasă post-revoluționară în Franța.

Numit secretar al legației la Sfântul Scaun de Napoleon Bonaparte, pentru o perioadă scurtă, Chateaubriand a fost nevoit din nou să-și câștige existența prin talentul și activitățile sale literare. După ce a plănuit să scrie o epopee în proză, Les Martyrs, plasată în timpul persecuției romane a creștinismului timpuriu, ca parte a cercetării pentru scrierea sa, în 1806 Chateaubriand a plecat într-o călătorie prin Grecia, Asia Mică, Palestina, Egipt și Spania. Notele pe care le-a făcut în timpul călătoriilor sale au fost publicate în 1811 sub numele Itineraire de Paris à Jérusalem (Itinerar de la Paris la Ierusalim).

Sursa foto: Profimedia

La întoarcerea sa în Franța, a publicat o critică severă la adresa lui Napoleon, comparându-l cu Nero și prezicând apariția unui nou Tacitus. Revoltat, Napoleon l-a alungat din Paris, astfel că Chateaubriand s-a stabilit la o moșie modestă pe care a numit-o La Vallée des Loups („Valea lupilor”), undeva lângă Aulnay. Aici a terminat Les Martyrs, care a apărut în 1809, și a început primele schițe ale memoriilor sale.

În 1811, Chateaubriand a fost ales membru în cadrul Academiei Franceze, însă având în vedere planul său de ține un discurs critic la adresa Revoluției, nu și-a putut ocupa locul decât după Restaurarea Bourbon.

Una dintre cele mai importante lucrări ale sale

În 1821 a devenit ambasador în Prusia  și în Regatul Marii Britanii (în1822), iar între 1822 și 1824,  a ocupat postul de ministru al afacerilor externe.

În 1830, după Revoluția din iulie, refuzul său de a jura credință noului rege al Casei de Orléans Louis-Philippe a pus capăt carierei sale politice. S-a retras din viața politică pentru a scrie Mémoires d’outre-tombe („Memorii de dincolo de mormânt”, publicat postum între 1848–1850), care este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale sale. În ultimii ani de viață, a trăit ca un reclus, părăsindu-și casa doar pentru a-i face vizite lui Juliette Récamier în l’Abbaye-aux-Bois. Ultima sa lucrare, Vie de Rancé, a fost scrisă la sugestia confesorului său și publicată în 1844. Este o biografie a lui Armand Jean le Bouthillier de Rancé, un aristocrat francez lumesc din secolul al XVII-lea care s-a retras din societate pentru a deveni fondatorul Ordinul Trappist al călugărilor. Paralelele cu propria viață a lui Chateaubriand sunt izbitoare. Chateaubriand a murit la Paris în timpul Revoluției din 1848 și a fost îngropat, la cererea sa, pe o insulă de lângă Saint-Malo.

Sursa:

https://www.britannica.com/biography/Francois-Auguste-Rene-vicomte-de-Chateaubriand

Vă mai recomandăm să citiți și:

Steve Wozniak, co-fondatorul Apple. „Scopul meu nu a fost să câștig o mulțime de bani. Ci să fac computere bune”

Operele de artă ale lui Paul G. Allen, unul dintre fondatorii Microsoft, vândute pentru sume record

Benjamin Franklin, de la ucenic de tipograf la Părinte Fondator al Statelor Unite

Dante Alighieri, poetul care a influențat decisiv cursul literaturii