Profetul modernității. Ibn Khaldun: părintele sociologiei și geniul gândirii și economiei medievale

Născut în Africa de Nord în secolul al XIV-lea, autor al lucrării revoluționare, Muqaddimah (Prolegomene), Ibn Khaldun este cunoscut în special pentru că a pus bazele istoriografiei, sociologiei și economiei moderne, cu secole înainte ca gânditori europeni precum Machiavelli, Adam Smith și Auguste Comte să exploreze idei similare. Ibn Khaldun și-a petrecut o mare parte a vieții călătorind între Maghreb (Maroc, Algeria, Tunisia), Al-Andalus (teritoriul stăpânit de musulmani în Peninsula Iberică în Evul Mediu) și Egipt (unde a murit în 1406).

Ibn Khaldun a propus ca istoria să fie studiată ca o știință, analizând factorii sociali, economici și de mediu care influențează societățile. A introdus concepte precum Asabiyyah (Coeziunea socială) – legătura care ține împreună triburile și națiunile, esențială pentru ascensiunea și decăderea dinastiilor. Teoria ciclică a imperiilor – civilizațiile se ridică cu o solidaritate puternică, devin decadente în lux și se prăbușesc – doar pentru a fi înlocuite de grupuri mai viguroase, și teorii economice care au depășit cu secole viziunile epocii sale. A descris oferta și cererea, valoarea muncii și impactul impozitării asupra economiilor – idei preluate ulterior de Adam Smith și Karl Marx. A avertizat împotriva impozitării excesive, argumentând că aceasta sufocă productivitatea – un principiu încă relevant în economia modernă. Și a respins povestirile necunoscute și nefondate, insistând că istoricii trebuie să verifice sursele și să ia în considerare prejudecățile – o formă timpurie de scepticism istoric.

• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
• Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

Ibn Khaldun s-a născut în Tunis (astăzi capitala Tunisiei), la 27 mai 1332, în timpul declinului Epocii de Aur Islamice,  într-o familie andaluză formată din savanți și politicieni care l-au expus de timpuriu atât preocupărilor intelectuale, cât și lumii volatile a politicii medievale nord-africane.

La vârsta de 20 de ani, Ibn Khaldun naviga deja prin curțile înșelătoare din Africa de Nord și Spania musulmană, servind ca diplomat, consilier și, uneori,…fugar (din cauza intrigilor politice și a schimbărilor bruște de putere care îl forțau să fugă pentru a-și păstra viața). A lucrat sub conducerea mai multor conducători – Marinizii din Fez, Nasrizii din Granada și dinastia Hafsid din Tunis – însă mintea ta sclipitoare, amenințătoare și intimidantă pentru unii a condus adesea la închisoare sau exil. Totuși, din aceste experiențe politice și-a extras lecțiile esențiale despre fluctuația civilizațiilor – idei ce i-au definit moștenirea intelectuală.

În 1377, Ibn Khaldun, epuizat de trădările politice și convulsiile constante ale dinastiilor nord-africane, s-a refugiat în Qal’at Ibn Salama, o fortăreață izolată din ceea ce este astăzi Algeria. Departe și la adăpost de intrigile curților regale, s-a dedicat scrierii Kitab al-Ibar (Cartea lecțiilor), o amplă istorie a popoarelor arabe și berbere a cărei introducere  -Al-Muqaddimah (Prolegomenele) – a fost considerată de unii gânditori moderni prima lucrare care tratează științele sociale ale sociologiei, demografiei și istoriei culturale.

Ruperea de istoriografia tradițională

Înainte de Ibn Khaldun, majoritatea istoricilor din lumea islamică (și nu numai) urmau una dintre cele două abordări: înregistrarea de tip cronică – simpla enumerare a evenimentelor în ordine cronologică, adesea fără o analiză mai profundă. Și istoria morală sau teologică – acea încadrare a evenimentelor ca simplă voință divină sau lecții edificatoare – insistând pe analiza cauzelor structurale, sociale și economice. Ibn Khaldun a respins ambele metode. În schimb, a pus întrebările: De ce se ridică și cad civilizațiile? Ce forțe conduc societățile umane?

Ibn Khaldun susținea că istoria trebuie abordată ca o știință, concentrându-se pe descoperirea tiparelor fundamentale și a legilor care guvernează evoluția societăților – nu doar pe simpla înregistrare a bătăliilor și succesiunii monarhilor.

Principalele inovații ale Muqaddimah

‘Ilm al-‘Umran (Știința civilizației). A susținut că societățile funcționează după modele observabile, la fel ca legile naturale, propagând ideea că dezvoltarea umană poate fi studiată obiectiv, prin prisma factorilor geografici, economici și culturali.

A introdus factorii economici și de mediu în analiza istorică – cu mult înaintea lui Montesquieu sau Marx.

A inventat Asabiyyah – liantul societăților – un termen prin care el definea solidaritatea socială – coeziunea tribală sau de grup care îi unește pe oameni. (Dinastiile se ridică atunci când asabiyyah este puternică – de exemplu, triburile nomade care se unesc pentru a cuceri orașe – dar slăbesc pe măsură ce luxul și birocrația erodează această legătură).

De asemenea, a avut principii economice în avans față de epoca sa, printre ele aflându-se teoria valorii muncii care spunea că bogăția provine din munca omului, nu doar din aur sau pământ – o idee dezvoltată ulterior de Adam Smith și Karl Marx.

A avertizat că impozitele excesive distrug stimulentele, înăbușind economiile – un principiu citat încă în politica fiscală modernă și a insistat asupra faptului că istoricii trebuie să facă verificări încrucișate ale relatărilor și să ia în considerare prejudecățile.

În vremea lui Ibn Khaldun, istoria se limita adesea la cronici laudative sau legende edificatoare, însă el a rupt acest paradigmă. A tratat civilizațiile ca pe niște organisme vii, supuse unor legi observabile de creștere, declin și transformare – un cadru științific care nu va reapărea în Europa decât peste 400 de ani, odată cu Iluminismul și nașterea științelor sociale moderne.

Savanți ca Montesquieu și Giambattista Vico au explorat teme similare ale ciclurilor societale, iar Max Weber și Émile Durkheim i-au recunoscut influența asupra teoriei sociale. Chiar și astăzi, politologii și istoricii fac referire la lucrările sale atunci când analizează formarea statului, coeziunea socială și politicile economice.

Dincolo de mediul academic, ideile lui Ibn Khaldun se aplică geopoliticii moderne. Teoriile sale explică declinul unor imperii precum Roma și prezic provocările cu care se confruntă națiunile moderne.

Este recunoscut oficial în lumea islamică (apare pe moneda tunisiană, iar UNESCO îi comemorează contribuțiile), Ibn Khaldun rămâne însă un geniu subapreciat în Occident, deși teoriile sale despre dinamica socială, echitatea economică și coeziunea colectivă îl recomandă nu ca simplu cronicar medieval, ci ca adevărat profet al modernității.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Ibn-Khaldun

https://www.oxcis.ac.uk/publication/ibn-khaldun

https://www.youtube.com/watch?v=DZQ93lTI2vU

Vă recomandăm să citiți și:

Cea mai scumpă geantă de mână din lume

Lecții de prim ajutor psihic. Cum să-ți revii din nimic, fără ajutorul cuiva

Astăzi se împlinesc 242 de ani de când omenirea a dezvoltat prima tehnologie de zbor din lume

Cel mai celebru tată a 13 copii legitimi şi nelegitimi