Prima pagină Cultura

Atlantida – Fata Morgana a marilor

Georgiana Fefea 06.26.2008 | ● Vizualizări: 1048
Atlantida – Fata Morgana a marilor     atlantida, Platon, insula, civilizatie, mister, continent, critias, stiinta, bimini + zoom
Galerie foto (2)

S-a spus despre Atlantida ca este doar o poveste scrisa de Platon pentru a da o lectie de morala unei lumi grecesti decadente. Desi descrierea este foarte amanuntita, subliniind inclinatia lui Platon catre detaliu, probabil ca nici acesta nu a putut anticipa impactul nemaipomenit pe care legenda insulei avea sa o aiba, nu asupra unei generatii, nu asupra unei epoci, ci asupra intregii istorii, din momentul in care aceasta a fost asternuta pe hartie. Dupa mai bine de 2 300 de ani, himera Atlantidei inca mai entuziasmeaza minti stralucite, in ciuda contraargumentelor stiintifice si dovezilor care sustin contrariul.

Nasterea unei legende

Iluzia unei oaze a civilizatiei a persistat ca o plaga de-a lungul multor secole si nu a iertat nici unul dintre marii savanti, istorici, astrologi, geografi, oameni de cultura sau artisti, care au imbogatit cu operele lor mostenirea culturala a lumii. Secole de-a randul, oamenii au fost in cautarea acestei Fete Morgana. Cel care a dezlantuit aceasta isterie este nimeni altul decat Platon. El mentioneaza pentru prima data aceasta insula, oferind in doua dintre lucrarile sale, o descriere atat de exacta a geografiei, culturii si istoriei insulei, incat pana si scepticii au fost intelegatori in privinta celor care se exaltau la gandul existentei acestei oaze, din care se pare ca s-a nascut civilizatia. Mai mult decat atat, autorul a sustinut inca de la inceput veridicitatea scrierilor sale, sustinute cu precadere de descrierile minutioase ale insulei.

Discutiile despre sursele lui Platon au avansat chiar si teoria, conform careia, acesta s-a inspirat din explozia vulcanului Thera de pe insula Santorini, care a marcat, cel mai probabil, sfarsitul puternicei civilizatii minoice. O sursa posibila este folclorul legat de Thera, care circula inca in Grecia, la mai bine de o mie de ani dupa producerea lui, transmis din generatie in generatie, bineinteles cu adaugirile de rigoare, deoarece este putin probabil ca trecerea unui timp atat de indelungat sa nu fi deformat adevarul.

Cele doua carti, Tiamois si Critias, dezvaluie sub forma unei legende, secretele civilizatiei atlantilor. Ce-a de-a doua carte, Critias, ramasa neterminata, se sfarseste intr-un punct culminant, in momentul in care Zeus reuneste zeii pentru a se sfatui cu acestia cum sa pedepseasca trufia atlantilor. Ceea ce urmeaza, poate fi doar banuit: se pare ca Zeus a hotarat sa inunde insula in valuri de lava, ceea ce a facut ca existenta ei sa devina istorie. Unii istorici sustin ca a existat o trilogie a Atlantidei, insa cel de-al treilea volum, Hermocrate, nu a fost gasit.

Primul volum mentioneaza un episod in care atenienii au fost infranti intr-o batalie de catre o civilizatie numeroasa, venita dintr-o insula aflata in Oceanul Atlantic, care era mai mare decat Asia si Libia la un loc.
In volumul al doilea, ni se descrie atat de amanuntit geografia, istoria si cultura insulei, incat a fost posibila elaborarea unor harti ale insulei. Povestea spune ca zeii si-au impartit lumea intre ei, iar insula i-a revenit lui Poseidon, care s-a indragostit de o muritoare de pe Atlantida, numita Clito. Impreuna, cei doi au avut 10 baieti, care aveau statutul de semi-zei, deci beneficiau de anumite capacitati supranaturale, inteligenta si iscusinta iesite de comun. Primul nascut este Atlas, care va deveni regele insulei, in cinstea caruia va fi botezata insula si apa care o inconjura, Oceanul Atlantic. Guvernati de natura lor semi-divina si inzestrati cu un spirit pur, atlantii cladesc o civilizatie nemaivazuta pana atunci, traind in lux, insa fara a fi interesat de acesta si fara a-i acorda valoarea materiala pe care oamenii urmau sa i-o confere.

Platon povesteste despre climatul bland al insulei si despre uimitorul progres al acesteia. Cu timpul insa, natura divina s-a redus, ca urmare a amestecului cu alti muritori. Spiritul pur s-a pierdut, iat atlantii au facut cunostinta cu avaritia, coruptia si lupta pentru putere. Succesul i-a facut sa creada ca sunt egali cu zeii, ceea ce i-a infuriat pe cei din urma. Zeus se hotareste sa ia masuri impotriva oamenilor care au avut aceasta indrazneala, nesocotind regulile etice si ierarhice. De altfel, un virus puternic macina deja aceasta civilizatie infloritoare: cel al coruptiei. Cartea se termina in momentul in care Zeus decide sa-i pedepseasca pe atlanti. Continuarea insa este invelita in mister.

O civilizatie infloritoare in mijlocul intunericului

Se crede despre Atlantida ca a reprezentat leaganul civilizatiei pamantene. Sustinatorii sunt de parere ca locuitorii acesteia au performat acte de misionarism, impartasind si altor popoare cunostintele lor legate de metalurgie, astronomie, medicina si navigatie. Se crede ca acestia, si nu extraterestrii, i-au invatat pe egipteni si pe mayasi cum sa isi construiasca piramidele, iar pe greci, arta sculpturii si a construirii templelor. Mai mult decat atat, multi le atribuie cinstea de a inventa scrisul si cititul si de a fi pus bazele matematicilor, agriculturii, arhitecturii si a altor concepte nobile legate de civilizatia umana. De altfel, se pare ca acestia au fost primii care au simtit forta Cosmosului, iar daca ar fi stiut cum sa controleze aceasta forta, atunci umanitatea nu ar mai fi cunoscut limite.

Tocmai cunostintele avansate de care acestia se bucurau, au inspirat nasterea unei alte legende, de data aceasta aparuta, se pare, in secolul XX. Unii oameni au incercat sa rezolve doua dintre cele mai mari mistere ale oamenirii, explicand un mister prin intermediul celuilalt. Astfel, misterioasa prezenta a unei populatii atat de avansate intr-o perioada in care omenirea nu descoperise inca roata, a fost explicata prin intermediul unei alte psihoze, de data aceasta, a secolului XX: craniile de cristal.

Legende locale vorbesc despre mesajul craniilor catre umanitate, pe care il atribuie populatiilor amerindiene: la inceput, au existat 12 lumi care suportau viata umana. Terra era numita “Planeta copiilor”. Celelalte 11 lumi si-au adunat toate cunostiintele si informatiile intru-n soi de calculator holografic, care au devenit craniile de cristal. Acesti “antici” au adus cristalele pe Pamant si le-au impartasit oamenilor. Tot acestia au ajutat la construirea a patru mari civilizatii: Lemuria, Mu, Mieyhun si Atlantida.

Atlantida intre a fi si a nu fi

De vreme ce insula nu mai exista in ziua de azi, finalul invelit in negura a lasat loc multor variante posibile. Cea mai usoara dintre toate a fost cea a scepticilor, care au rezolvat foarte usor acest mister: insula nu a existat nicioadata! Deoarece Platon a fost cel care a introdus Atlantida in memoria colectiva a omenirii, toate referirile ulteriore ale insulei se bazeaza pe scrierile lui. Aristotel nu credea in existenta acestei insule, iar pozitia lui vizavi de scrierea lui Platon s-a rasfrant asupra intregului Ev Mediu, deoarece acesta a avut o influenta deosebita asupra invatatilor vremii si a bisericii catolice, prin urmare, credinta in existenta insulei era considerata o erezie pentru simplu fapt ca aceasta nu era mentionata in Biblie.

Pentru multi dintre istorici de astazi, Platon nu a facut decat sa prezinte o fictiune ca fiind o poveste adevarata. In opinia acestora, el a fost unul dintre fondatorii romanului istoric, definitie care descrie un roman situat in spatiu si timp. Platon a fabricat un mit, inspirandu-se din realitatile lumii grecesti de atunci, datorita necesitatii de a elabora o viziune a Atenei care corespundea ideilor politice ale acestuia. In constructia pastisei sale istorice, el a utilizat locuri comune ale istoriografiei timpului sau. Ideea naratiunii era de a da o lectie de civism si de buna conduita concetatenilor sai atenieni si de a denunta mercantilismul, indisciplina, luptele si spiritul demagog prezent in politica vremii.

Insa aceste opinii nu sunt impartite in totalitate de comunitatea istoricilor si arheologilor. In continuare, cercetatorii geografi si geologi incearca sa gaseasca dovezi care sa confirme sau sa infirme pentru totdeauna existenta acestei insule. Nu numai localizarea Atlantidei este un subiect de controversa, ci si modul in care ea a disparut. Varianta unui cataclism care a distrus insula nu este general acceptata in randul adeptilor. Unii, mai increzatori in fortele aproape nelimitate ale atantilor, sustin ca nu o forta exterioara i-a distrus pe acestia, ci s-au autodistrus. In urma dezvoltarii excesive a tehnologiei, un accident nuclear a fost cel care a pus capat civilizatiei. Tocmai ideea unei puteri nucleare, i-a facut pe sceptici sa pufneasca in ras, excluzand ideea unei civilizatii atat de avansate, care sa fi existat cu 9 000 de ani i.Cr. In sprijinul acestora vine arheologia, care nu a reusit pana in prezent sa identifice artefacte ale unei civilizatii atat de indepartate

Platon localizeaza insula in fata Pilonilor lui Hercule, identificati in stramtoarea Gibraltar. Indelungile cercetari, chiar si lucrari literare cu pretentii isorice, au localizat insula in aproape toata lumea: din zona Americilor, mijlocul Oceanului Atlantic, Caraibe, Gibraltar, Antarctica, Irlanda, Marea Marmara, Santorini sau in largul insulei Cipru. Descoperirea in anul 1969 a unor vestigii subacvatice, in apropierea insulei Bimini, in Bahamas, i-a facut pe arheologi sa creada ca sunt mai aproape de implinirea visului lor. Pentru multa vreme, s-a crezut ca aceste ziduri reprezentau drumul catre adevarata insula Atlantida. Desi cercetarile la fata locului au fost amanuntite, arheologii nu au putut gasi nimic concludent care sa ajute la identificarea insulei. Chiar si descoperirile ocazionale ale unor triburi izolate, ii faceau pe unii cercetatorii sa creada ca stau fata in fata cu urmasii atlantilor.

Ultima (re)descoperire a Atlantidei a avut loc in noiembrie 2004, cand cercetatorul american Robert Sarmast anunta ca ar fi identificat locatia vechiului regat pe fundul Marii Mediterane, intre Cipru si Siria. Echipa sa a detectat pe fundul marii, cu ajutorul sonarelor, structuri care seamana cu niste case si doua ziduri care se intind pe mai bine de doi kilometri. Harta descoperirii seamana, cum altfel, cu descrierea facuta de Platon. „Pana si dimensiunile se potrivesc perfect. Asa ca, daca toate aceste lucruri sunt doar coincidente, pot spune ca avem de-a face cu cea mai mare coincidenta din lume“, sustine acesta.

Datorita cantitatii enorme de informatii colectate in toata aceasta perioada de timp, si ca urmare a nevoii lumii stiintifice de a trasa anumite coordonate in cazul acestei teorii, o conferinta internationala a fost organizata in anul 2005 in Grecia, la Milos. Tema a fost originea mitului si punctarea informatiilor de data recenta. Tabara scepticilor s-a reunit cu cea a celor pentru care speranta moare ultima. Cei din urma au prezentat diverse ipoteze care se invart in jurul existentei insulei, insa fara a putea localiza cu certitidine Atlantida. Impreuna, au stabilit un numar de 24 de criterii pe care eventuala Atlantida ar trebui sa le indeplineasca. O noua conferinta urmeaza sa aiba loc in cursul acestui an, in Atena. Reala sau nu, misterioasa insula si-a adus aportul cu varf si indesat la cresterea maculatorii literare. Unii autori au preluat chiar povestea Atlantidei, insa majoritatea s-au lasat inspirati de mirajul acesteia pentru a-si crea propriile lor insule. De la antici pana in prezent, literatura lumii abunda in astfel de referiri.