Cele mai trăsnite parfumuri din lume

Bărbaţii, femeile şi plăcerile lor – îmbuteliate în sticluţe

Ascultaţi aici texte de marketing şi descrieri de parfum (poate învăţăm ceva nou, nu se ştie când ne-o fi de folos): „aroma seducţiei cu o notă de carne friptă”, „o idee de cadou pentru bărbatul amator de carne care are deja totul”! Hai ca ştiu că muriţi de curiozitate (uite aşa se vând ciudăţeniile, făcându-i pe oameni să crape de dorinţa de a afla despre ce e vorba!) aşa ca nu vă mai ţin pe jar (că tot e vorba despre cărnuri fripte): discuţia se referă la parfumul Flame (Flacără), lansat – aici chiar că e tare! – de nimeni altcineva decât firma Burger King, marele lanţ de restaurante fast-food.

• A învăţat să citească şi să scrie singur, înainte să ajungă la şcoală. Peste ani a…
• Al-Farabi, lumina rațiunii din Orientul Mijlociu

O apa de colonie cu miros de grătar? De fapt, nici nu sună aşa de rău… Parca deja încep să mă obişnuiesc cu ideea. Tot din seria „aromelor macho”: mirosind (pardon!) ocazia creată de deschiderea acestei noi nişe, un producător egiptean de parfumuri a dezvoltat un parfum bărbătesc cu miros de fum de ţigară.

Dar femeile? Ele nu mănâncă? Şi dacă tot mănâncă, n-ar vrea să şi poarte un parfum „asortat”? Să zicem… unul cu miros de brânză? Vorbim despre un parfum feminin, comandat de Asociaţia Fabricanţilor de Brânză Stilton din Marea Britanie, pentru a-şi promova produsele. (Stilton e o brânză din categoria celor „albastre”, cu vinişoare de mucegai şi cu mirosul tare, caracteristic acestor brânzeturi). Ca sa facă mai clară asocierea, firma producătoare a îmbuteliat parfumul în flaconase de sticlă opacă marmorată, cu vinişoare albăstrui – ca ale brânzei, vezi bine – , şi susţine că e un parfum interesant, care poate fi purtat, căci nu miroase chiar ca o bucată de brânză, ci doar o evocă prin aromă. Mă rog…

Inspiraţia vine de unde nu te aştepţi

Ce le mai place oamenilor? Am zis carnea friptă, ţigările, brânza… a, spectacolele! (nu înţeleg cum de mi-a luat atâta timp să-mi amintesc, că doar se ştie încă de pe vremea romanilor ca astea vrea poporu’ – Panem et circenses!).

Aşa ca L’Artisan Parfumeur, care e o firma foarte serioasă şi cu tradiţie, a scos pe piaţă Dzing!, un parfum unisex prin care incearcă să evoce amestecul de mirosuri al… circului, cu conotaţia de distracţie din copilărie – mirosul animalelor din menajerie, rumeguşul din arenă, pielea şeilor, împreună cu o aromă de bomboane (de la dulciurile vândute de fetele alea drăguţe)… în fine, aveau un concept interesant şi cât se poate de original. Citind câteva recenzii ale parfumului la vremea apariţiei lui, se vedeau nişte opinii foarte amestecate: unii erau înnebuniţi dupa el, aţtii ziceau că notele de varf şi cele de mijloc se duc prea repede şi ceea ce rămâne – notele de baza – ar aminti de o pungă de hârtie udă sau de ceva la fel de puţin îmbietor. Curios. Dar se ştie că simţul olfactiv e foarte subiectiv, că acelaşi parfum poate să miroasă diferit pe pielea diferitelor persoane şi ca receptarea unui parfum are o importantă componentă culturală.

Dar dacă L’Artisan Parfumeur e o firmă care face, în general, parfumuri de inspiraţie tradiţională, iar Dzing! reprezintă o idee puţin mai ciudată, dar nu fără legătură cu valorile clasice din parfumerie (mirosul de piele, de lemn, de dulciuri sunt frecvente în parfumurile de azi), alte firme şi-au declarat clar intenţia de a rupe gura târgului (sau ar fi trebuit, mai corect, să zic „a cârni nasul” aceluiaşi târg) cu nişte parfumuri cu totul şi cu totul trăsnite (că originale ar fi prea puţin spus).

În cazul uneia dintre aceste companii inovatoare, apărută în urmă cu câţiva ani şi acum, pare-se, dispărută din peisaj (nu-i chiar aşa uşor să rupi gura târgului, până la urmă…) intenţia cu pricina se vedea chiar din numele firmei: se chema Weird Fragrances, o firmă americană care a început prin a oferi mostre gratuite din produsele sale, cu condiţia de a primi, în schimb, o părere sinceră de la utilizatori, îndata ce le-au încercat. Aceste arome erau create cu intenţia de a fi folosite şi ca (sau unele numai ca) parfumuri ambientale, pentru a odoriza camerele, pernele etc.

Nu chiar toate erau aiurea; unele, în măsura în care numele s-ar fi potrivit cu aroma, ar fi putut fi chiar plăcute: Fresh Bread (Pâine proaspată) sau Hot Cookies (Prăjiturele calde) par chiar îmbietoare.

Altele, în schimb, îndreptăţeau pe deplin numele companiei: For the Love of Money (De dragul banilor), Burning Rubber (Cauciuc Ars), Boiled Crawfish (Rac Fiert), Ash Tray (Scrumieră) sau Magazine Pages (Pagini de revista) sunt câteva dintre produsele propuse de companie.

Dar, dacă vă ispiteşte un parfum cu adevărat neobişnuit, aiurit, trăsnit, bizar ca inspiraţie, încercaţi produsele firmei Demeter, care declară că se inspiră din obiectele se experienţele vietţi adevărate, de zi cu zi, încercând să evoce, adesea printr-o singura mireasmă (una şi bună!) emoţii, amintiri din copilărie, impresii din natură…

Mirosurile evocatoare sunt multe, şi unele n-au nimic de-a face cu lumea vegetală sau cu prăjiturile. În portofoliul de aproape 300 de parfumuri al firmei, printre Bulgarian Rose (Trandafir bulgăresc), Fig Leaf (Frunză de smochin), Cherry Blossom (Floare de cireş), Bamboo (Bambus), Apple Blossom (Floare de măr) si Apple Pie (Plăcintă cu mere), Basil (Busuioc), Brownie (Negresă – e vorba despre prăjitura aceea cu cacao) şi Freesia, se găsesc şi câteva arome tare, tare ciudate …

Dirt (Pământ) – conceput pentru a aminti mirosul pământului reavan din jurul unor ferme din Pennsylvania. Alături de Dirt, firma propune şi o versiune mai bogată, mai profundă a aceluiaşi miros, prin Earthworm (Râmă! Chiar aşa!); ma rog, ideea nu e sa miroasă a râmă, ci tot a pământ, pământ gras, umed, negru, sol din ăla fertil, cu humus mult.

Şi, tot pentru cei bântuiţi de nostalgia aromelor rurale: Stable (Grajd) – fân proaspăt, bălegar şi sudoare animală.

Daca sunteţi mai degrabă un maniac al curăţeniei decat al pământului & bălegarului, atunci s-ar putea să vă atraga Clean Windows (Ferestre Curate) sau Laundromat (laundromat inseamna o spălătorie din acelea „publice”, aşa cum se gasesc în America, unde te duci să îţi speli rufele atunci când n-ai acasă maşină de spălat.). Laundromat evocă, zice compania, acea nemaipomenită mireasmă a rufelor proaspăt spălate. (Nu e rău, ăsta e un miros agreabil. Cred ca e şi mai plăcut după o experienţă cu Stable.)

Iată şi alte idei de parfumuri, de diverse şi originale inspiraţii, din repertoriul firmei Demeter:

Categoria „distracţie”:
Swimming Pool (Piscină) care, reconstituind mirosul pielii după înotul în apa unei piscine, aminteşte de vară şi soare. (Dacă ar fi amintit de felul în care miroase pielea corpului după înotul în mare, era o chestie, dar în apa aia cu clor, din piscină… nu, mulţumesc.)

Categoria „mâncare”:
Lobster (Homar). La concurenţă cu racii fierţi de la Weird Fragrances, Lobster cică ar combina o notă de apă de mare cu una de cărniţă dulce de homar gătită şi un pic de unt. Hm! Parcă totuşi combinaţia asta e mai plăcută într-o farfurie decât într-o sticluţă cu parfum.

Categoria „chestii artificiale care fac parte din viaţa noastra de zi cu zi (din păcate…)”
Paint (Vopsea) – cred că nu mai e nimic de explicat.
Vinyl (PVC, ca aşa se cheamă la noi): ar evoca scaunele şi canapelele îmbracate în înlocuitori de piele, din anii ’70; sau niste geci de „scai” din aceeaşi perioada. Mă rog, daca îi place cuiva, treaba lui. Poate unora le deşteaptă nişte amintiri despre bancheta din spate a maşinii, in anii ’70…

Categoria „Pe ăsta nu ştiu în ce categorie să-l pun”
Funeral Home. Hai, că l-am pastrat special pentru final; abia dupa aia mi-am dat seama ca termenul „final” în contextul ăsta s-ar putea să para cam… în fine… Aşadar, acest parfum (?!) reconstituie, iubiţi clienti ai firmei Demeter şi întristată adunare, mirosul unei capele funerare: belşug de flori albe – crini, garoafe, crizanteme – plus o notă de mahon (asta-i lemnul sicriului, presupun) şi una de covoare orientale. (Altceva nimic? Un formol, ceva? Să sperăm că nu.)

Ei hai, totuşi, ca să nu încheiem în această notă tristă, dar nici să nu ne îndepărtăm prea mult de ideea de reculegere pe care atât de intens o evocă miresmele de mai sus, să amintim, din repertoriul aceleiaşi firme, un parfum numit Holy Water (Apă sfinţită), despre care revista New York Magazine a scris (mă rog, o fi o bârfă) că până şi Madonnei i s-ar fi părut, chipurile, necuviincios să-l poarte, din pricina numelui său. Designerii parfumului afirmă ca acesta evocă impresii plăcute din atmosfera unei biserici: agheasmatarul, apa sfinţită, lemnul de stejar al mobilierului…

Un lucru e sigur: parfumierii n-au limite. Adică imaginaţia lor n-are limite. Tocmai când, după notele de piele şi tabac şi cele aldehidice care au avut atâta succes în ultimele decenii, amestecate printre cele florale, fructate, lemnoase şi orientale mai vechi şi tradiţionale, credeam că nu le mai rămane decât să găseasca noi moduri de a combina aceste valori deja stabilite, iată că fantezia lor sparge tiparele, băgând în amestec şi mâncarea, şi vopseaua, şi râmele, şi detergentul de rufe, şi cauciucul, şi circul, şi moartea… Doamne, oare ce mai urmează? (Scuze, iar am încheiat cu moartea, după asta chiar că nu ştiu ce mai urmează!)

Dar, în fond, de-a lungul vremii, s-au schimbat atâtea in gusturile oamenilor, încât, punând la un loc curiozitatea, nonconformismul, dorinţa de originalitate plus un marketing eficient, s-ar putea să se ajungă, în câteva decenii, la un univers al parfumurilor în care un odicolon cu miros de ceapă prăjită să fie ultima expresie a chic-ului, iar seducătorul cocteil de mirodenii exotice Black Cashmere by Donna Karan să devină „parfumu’ ăla demodat al lu’ mamaie”. Aşa se scrie istoria parfumeriei.